Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2015DeclaraţiiPN

Partidul Nostru şi-a prezentat candidaţii la funcţia de primar în Comrat şi Vulcăneşti

|versiune pentru tipar| PN, 4 mai 2015 | 

Serghei Anastasov şi Victor Petrioglu vor lupta pentru funcţia de primar în principalele oraşe ale Găgăuziei

Preşedintele Asociaţiei Antreprenorilor din Găgăuzia, Serghei Anastasov, este candidatul Partidului Nostru la funcţia de primar al municipiului Comrat.

“Am acceptat cu plăcere această propunere pentru că mă regăsesc în valorile şi principiile Partidului Nostru şi ale liderului formaţiunii Renato Usatîi. Ambii pledăm pentru o ţară puternică, pentru lupta împotriva corupţiei, fărădelegilor şi crizei economice în care se află ţara noastră de 25 de ani. Numărul şomerilor creşte în fiecare an, iar numărul persoanelor angajate în câmpul muncii se micşorează. Îmi dau seama că mi-am asumat o responsabilitate enormă, candidând la funcţia de primar al Comratului. Înţeleg cât de limitat este bugetul şi cât de multe probleme există în capitala Găgăuziei, dar sunt sigur că susţinerea Partidului Nostru şi echipei noastre mă va ajuta să transform Comratul într-un oraş modern şi prosper.”, a declarat Serghei Anastasov.

În cadrul conferinţei de presă, Anastasov a precizat că priorităţile programului electoral sunt modernizarea infrastructurii (reparaţia străzilor şi trotuarelor, construcţia pistelor pentru biciclişti ş.a.), crearea locurilor de muncă şi debirocratizarea aparatului primăriei.

Candidatul Partidului Nostru la funcţia de primar al oraşului Vulcăneşti este actualul deputat al Adunării Populare a Găgăuziei, Victor Petrioglu.

“Sunt convins că pot administra treburile oraşului Vulcăneşti. Am o viziune clară, un program de dezvoltare şi cu ajutorul Partidului Nostru îl vom putea pune în aplicare întru binele oraşului şi locuitorilor acestuia. Din cauza haosului şi indiferenţei funcţionarilor publici, Vulcăneşti se află într-o stare dezastruoasă. Cele mai stringente probleme ale oraşului sunt starea proastă a drumurilor, deşeurile menajere aruncate peste tot, câinii vagabonzi. ş.a. Consider că prin eforturi comune oraşul poate redeveni acel oraş curat, dezvoltat şi frumos amenajat de altădată.”, a declarat Victor Petrioglu.

Ambii candidaţi au precizat că participă la alegerile din 14 iunie pe listele Partidului Nostru, dar nu sunt membri de partid.

“Nu am aderat la acest partid, dar mergem la alegerile locale cu susţinerea Partidului Nostru. Renato Usatîi a declarat anterior că «munca făcută bine de un primar în localitate este cea mai bună metodă de promovare a partidului», iar noi vom corespunde acestor principii.”, a spus Anastasov.

Potrivit vicepreşedintelui Partidului Nostru, Nicolai Ţipovici, formaţiunea politică îşi va anunţa în scurt timp şi candidatul la funcţia de primar în oraşul Bălţi.

“Partidul Nostru va lupta pentru fiecare municipiu, pentru fiecare localitate, fie oraş sau sat.”, a adăugat Nicolai Ţipovici.

ru1.md