Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriLocale2015DeclaraţiiPPEM

Oazu Nantoi: Candidaţii “PPEM-Iurie Leancă” sunt ţinta unor presiuni

|versiune pentru tipar| PPEM, 3 iunie 2015 | 

“Asupra candidaţilor Blocului Electoral «Platforma Populară Europeană din Moldova — Iurie Leancă» se exercită presiuni la nivel naţional, din partea Fiscului, a Procuraturii Generale şi a altor instituţii ale statului. Totodată, abuzurile administrative au loc şi în mun. Chişinău”. Este declaraţia lui Oazu Nantoi, candidat al blocului pentru funcţia de primar al capitalei, în cadrul briefingului de presă cu tema: “Abuzul şi utilizarea resurselor administrative în alegerile locale 2015”.

Oazu Nantoi a făcut referire la un caz concret — demiterea abuzivă din funcţie a trei candidaţi PPEM din comuna Bacioi. Este vorba despre Vasile Toderaşcu, candidat la funcţia de primar, care a fost eliberat din postul de viceprimar. La fel, Nicolae Paiu a fost destituit din funcţia de arhitect, iar Ion Barbalat — din postul de şef al Serviciului Pompieri. Ambii sunt candidaţi la funcţia de consilier.

“În pofida Codului Electoral, art 48, al.5, potrivit căruia candidaţii înscrişi nu pot fi concediaţi în timpul campaniei fără consimţământul lor, cei trei au fost scoşi din funcţie. Vasile Toderaşcu a fost demis de către actualul primar. Aceste acţiuni venite din partea PL, ridică două întrebări: dacă PL mai oferă o alternativă partidelor corupte sau a decis să apere puterea cu orice preţ, inclusiv prin folosirea resurselor administratuve şi încălcării legii, şi cea de-a doua — dacă pe viitor PL mai vede o colaborare cu Blocul Electoral «PPEM- Iurie Leancă» după alegeri în consiluil municipal sau deja a bătut mâna cu coaliţia minoritară”, a subliniat Oazu Nantoi.

Vasile Toderaşcu, fost viceprimar la Bacioi din septembrie 2011 pâna pe 12 mai 2015, a declarat că anterior niciodată nu i-au fost aplicate sancţiuni la locul de muncă, până când a început campania electorală şi a anunţat că nu îl mai susţine pe primar şi va candida din partea “PPEM- Iurie Leancă”.

“Drept urmare, la 3 mai, mi-a suspendat competenţele de viceprimar, la 4 mai mi s-a aplicat o sancţiune disciplinară, iar pe 12 mai a convocat o şedinţă în care am fost demis, nu am fost informat. Din 23 de consilieri au fost invitaţi doar 12, o şedinţă de urgenţă planificată pentru demiterea mea, a fost o întelegere prealabilă”, a precizat Vasile Toderaşcu.

El a calificat acţiunea drept o presiune asupra sa pe motiv că a îndrăznit să-şi înainteze candidatura la funcţia de primar. “Este regretabil că un primar care este membru al unui Partid Liberal a exercitat aceste presiuni, care ulterior s-au răsfrânt şi asupra colegilor mei pentru că au hotărât să meargă în acest scrutin cu Blocul Electoral PPEM”, a spus în concluzie Vasile Toderaşcu.

Cei trei vor ataca deciziile de demitere în instanţă. În context, ei au făcut apel către PL să îşi anuleze deciziile pentru a evita plata despăgubirilor din banii publici şi a lăsa deschisă poarta pentru o eventuală colaborare după alegeri.

ppe.md