Parlamentul a stabilit data alegerilor generale locale
Alegerile generale locale vor avea loc anul acesta pe data de 14 iunie. O hotărîre în acest sens a fost aprobată de deputaţii tuturor fracţiunilor parlamentare. Proiectul de lege a fost elaborat de Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) iar data desfăşurării alegerilor locale a fost iniţial propusă pentru data de 7 iunie 2015, ulterior, în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului, socialiştii au căzut de acord cu propunerea liderului PLDM, Vlad Filat, de a stabili data de 14 iunie. Preşedintele liberal-democrat a explicat că solicită organizarea alegerilor pe 14 iunie, pentru ca cele 60 de zile privind organizarea alegerilor să înceapă a fi calculată după sărbătorile de Paşti.
Totodată, preşedintele PL, Mihai Ghimpu, a propus ca Parlamentul să fixeze prima duminică din luna iunie pentru organizarea alegerilor locale, dar deputaţii au decis într-un final să se limiteze la stabilirea datei pentru alegerile din acest an.
Potrivit legii, campania electorală începe cu 60 de zile înainte de data desfăşurării alegerilor.
Data alegerilor locale a fost un subiect de dezbatere în ultimele luni la Chişinău, după ce Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a propus ca acestea să fie organizate în toamnă sau chiar mai tîrziu, ca pînă atunci să fie aprobată o reformă teritorial administrativă pentru a reduce numărul de raioane, 32 în prezent, şi cel al primăriilor. Totuşi, conducerea PLDM a anunţat că renunţă la idee din cauza lipsei voinţei politice din partea altor partide pentru a desfăşura reforma respectivă. // parlament.md