||
PDAM vine în faţa dumneavoastră cu cel mai realist, cel mai eficient, cel mai uşor de realizat, cel mai concis program electoral şi de guvernare, compus doar din cinci puncte concrete:
1. Consolidarea statalităţii Republicii Moldova
- Vom soluţiona definitiv, în decurs de un an, problema transnistreană, reieşind din principiul integrităţii teritoriale a Republicii Moldova;
- vom forma un guvern de conciliere cu reprezentarea echitabilă a Găgăuziei şi Transnistriei;
- vom abroga legile privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii
- Moldova şi privind administrarea publică locală, care într-un timp foarte scurt au adus enorme prejudicii morale şi materiale populaţiei şi mai ales oamenilor de la sate;
- vom pune capăt corupţiei, criminalităţii şi economiei subterane prin instaurarea dictaturii legii şi a ordinii de drept;
- vom insista ca toate chestiunile controversate de importanţă majoră statală sau locală să fie soluţionate numai şi numai prin referendum republican sau local;
- vom modifica Codul electoral, oferind alegătorilor posibilitatea de a alege în Parlament personalităţi cunoscute în circumscripţii uninominale.
2. Măsurile de ieşire din criza economică
a) în agricultură
- Anularea impozitării în agricultură, cu excepţia impozitului pentru un grad/hectar în bugetul asigurărilor sociale;
- asigurarea cu tehnică agricolă prin leasing în schimbul livrării producţiei agricole;
- scutirea de TVA şi accize a benzinei şi motorinei cu destinaţie agricolă;
- crearea unei bănci agrare, care ar oferi agricultorilor credite pe un termen lung cu o dobîndă nu mai mare de 5–7 procente;
- protejarea pieţei interne prin majorarea tarifelor vamale şi stabilirea cotei de export şi import;
- instituirea monopolului statului la producerea, comercializarea, exportul şi importul băuturilor spirtoase tari şi a articolelor tabagice;
- crearea asociaţiilor de prestare a serviciilor agricole mecanizate;
- crearea structurilor statale pentru organizarea achiziţionării şi comercializării produselor agricole;
- elaborarea şi adoptarea legii privind protejarea producătorului autohton.
b) în celelalte ramuri ale economiei naţionale
- Vom elabora şi realiza un program complex bienal de restabilire a industriei, construcţiilor, transportului şi energeticii.
3. Relaţiile externe
- Vom promova o politică de prietenie şi colaborare cu toate ţările lumii, dînd prioritate colaborării cu ţările vecine şi statele ce fac parte din CSI;
- vom renunţa la creditele oferite de organizaţiile financiare internaţionale şi vom crea condiţii adecvate pentru atragerea investiţiilor străine.
4. Îmbunătăţirea protecţiei sociale a cetăţenilor
- Vom abroga Legea antipopulară privind mărirea vîrstei de pensionare;
- vom obţine prin lege, dar şi prin îmbunătăţirea situaţiei în economia naţională, ca salariile şi pensiile să nu fie mai mici decît costul coşului minim de consum;
- vom anula impozitul pe imobil, perceput de la locuitorii de la sate pentru construcţiile auxiliare din gospodăria personală, construite cu materiale proprii;
- vom reduce de două ori preţurile la electricitate şi căldură şi cu 25 de bani — preţul la gazul natural.
5. Renaşterea spirituală, intelectuală, culturală şi fizică a societăţii
- Vom continua să contribuim la reconstruirea, restabilirea şi restaurarea locaşurilor de cult, precum şi la păstrarea unităţii bisericii ortodoxe moldoveneşti;
- vom modifica Legea învăţămîntului, prevăzînd în ea studii fără plată pentru copiii din familiile, a căror venit lunar la un membru este mai mic decît costul coşului minim de consum;
- vom lua măsuri urgente pentru a încheia construcţia şcolilor şi grădiniţelor de copii cu bani din bugetul statului;
- vom acorda savanţilor de la Academia de ştiinţe şi din instituţiile de învăţămînt superior tot sprijinul nostru în dezvoltarea ştiinţelor aplicate;
- vom crea condiţii favorabile reînceperii funcţionării în măsură deplină a tuturor aşezămintelor culturale săteşti;
- vom asigura prin lege deservirea medicală şi tratamentul medical fără plată pentru membrii familiilor, a căror venit lunar este mai mic decît costul coşului minim de consum;
- vom prevedea în buget şi vom aloca sumele necesare de bani pentru dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului la sate.