||
BMD, 31 ianuarie 2005
Către: Consiliul Europei
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)
Misiunile diplomatice acreditate la Chişinău
Opinia publică internă şi internaţională
Blocul electoral “Moldova Democrată” cheamă statele şi instituţiile internaţionale să urgenteze trimiterea observatorilor internaţionali pentru monitorizarea alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Extinderea cât mai mare a monitorizării pe perioada electorală este dictată de semnele grave de fraudare a procesului electoral de către autorităţi. Dacă acţiunile puterii, sesizate de concurenţii electorali şi de societatea civilă, vor rămâne nesancţionate, alegerile parlamentare vor deveni o farsă, iar autorităţile comuniste se vor simţi încurajate să falsifice votul de la 6 martie, 2005.
Contrar angajamentelor oficiale de a garanta alegeri libere şi corecte, autorităţile aplică tot mai intens mecanisme antidemocratice de manipulare a opiniei publice interne şi externe. Blocul electoral “MOLDOVA DEMOCRATĂ” a sesizat deja peste 50 de încălcări ale legislaţiei şi normelor electorale, comise de către concurentul electoral PCRM, instituţiile de stat, mediile de informare controlate de actuala putere şi chiar de către Comisia Electorală Centrală. Autorităţile comuniste utilizează pârghiile administrative pentru hărţuirea concurenţilor electorali, intimidarea cetăţenilor, împiedicarea comunicării cu alegătorii, etc. Abuzurile se împart în câteva categorii:
- Utilizarea resurselor administrative şi a avantajului puterii în scopuri electorale. Aparatul de stat influenţează alegătorii direct şi indirect în favoarea Partidului Comuniştilor. Guvernul şi structurile sale lansează promisiuni de majorare a salariilor, pensiilor, indemnizaţiilor şi alte mesaje speculative, utilizând autoritatea publică în scopuri electorale, contrar regulilor democratice de imparţialitate. Poliţia, securitatea de stat şi alte organe coercitive continuă să îndeplininească comenzile politice, urmărind şi anchetând concurenţii din opoziţie;
- Blocarea activităţilor electorale legitime ale Blocului “Moldova Democrată”. Reprezentanţii autorităţilor centrale şi locale, precum şi organele de forţă împiedică organizarea întâlnirilor cu alegătorii în instituţiile, pe care le controlează. Tot aici întâlnirile cu comuniştii se forţează administrativ. Poliţiştii şi agenţii de securitate monitorizează întâlnirile cu opoziţia şi intimidează susţinătorii acesteia. Este blocată plasarea panourilor electorale mari pe instalaţii private, etc;
- Promovarea exclusivă a candidaţilor puterii în presa controlată de putere. Făcându-se uz de statutul oficial, candidaţii comunişti sunt intens promovaţi în presa de stat, la canalele publice şi private de radio şi tv, fără a fi contra-echilibraţi prin punctul de vedere al opoziţiei. Mai multe posturi de radio şi tv fac acest lucru, deşi au declarat că refuză să participe în reflectarea campaniei electorale. Şi acest refuz este o îngrădire a dreptului cetăţenilor de a se informa cât mai plenar asupra concurenţilor şi ofertelor electorale, ceea ce încalcă Codul Electoral;
- Tergiversarea examinării sesizărilor depuse de opoziţie privind încălcările legislaţiei. Comisia Electorală Centrală şi Consiliul Coordonator al Audiovizualului ignorează obligaţia lor de a preveni şi a sancţiona operativ încălcările. Independenţa justiţiei este compromisă după trierea judecătorilor de către liderul comunist. În rezultat, Curtea Supremă de Justiţie, condusă de fostul ministru comunist, Valeria Ştegbeţ, a anulat Hotărârea Curţii de Apel, care impunea respectarea dreptului autorităţilor locale la formarea consiliilor electorale de circumscripţie;
În aceste condiţii, Blocul electoral “Moldova Democrată” consideră, că sunt încălcate: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; Convenţia privind standardele alegerilor democratice, drepturilor şi libertăţilor electorale în statele-membre ale Comunităţii Statelor Independente; Constituţia Republicii Moldova; Codul Electoral al Republicii Moldova; Regulamentul CEC cu privire la reflectarea campaniei electorale de către instituţiile audiovizualului; şi alte acte.
Blocul electoral “Moldova Democrată” constată că este din start pus în condiţii inegale faţă de concurentul electoral PCRM, iar persoanele cu drept de vot sunt private de dreptul la o informare corectă şi, respectiv, de dreptul la alegere. Astfel, alegerile libere şi corecte riscă să ieşuieze, iar Republica Moldova — să se transforme definitiv într-un vid democratic în Europa.
Prin urmare, Blocul electoral “Moldova Democrată” solicită:
- Urgentarea deplasării în Republica Moldova a observatorilor internaţionali pentru a monitoriza campania electorală, inclusiv prin prezenţa fizică la întâlnirile cu alegătorii;
- Atenţionarea autorităţilor centrale ale Republicii Moldova asupra obligaţiei de a preveni încălcarea normelor internaţionale şi naţionale, a drepturilor omului şi a dreptului electoral.
Consiliul Coordonator Naţional
al Blocului “Moldova Democrată”