Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Noi, subsemnaţii concurenţi electorali, care reprezintă opoziţia democratică în alegerile parlamentare de la 6 martie, 2005:
Bazându-ne pe prevederile Constituţiei şi ale Codului Electoral al Republicii Moldova;
Pornind de la standardele europene şi internaţionale, fixate în recomandările OSCE şi ale CE şi asumate de Republica Moldova, în calitate de membru al acestor organizaţii, precum şi de la experienţa pozitivă a Republicii Moldova în organizarea alegerilor democratice, acumulată până în anul 2001;
Constatând, că actuala guvernare din Republica Moldova a prejudiciat instituţiile democratice ale statului; a subminat societatea civilă; a utilizat mass media în scop de manipulare a opiniei publice; a denaturat aplicarea recomandărilor şi standardelor europene; a ignorat, începând cu alegerile locale din 2003, criteriile pentru alegeri libere şi corecte; a introdus practici discriminatorii faţă de segmente mari ale electoratului, subminând realizarea drepturilor lor constituţionale; a aplicat măsuri de intimidare poliţienească a concurenţilor electorali şi a cetăţenilor în procesul campaniei electorale; şi a comis alte încălcări ale dreptului constituţional al cetăţenilor la liberă alegere;
Considerând, că dovezile acumulate de către formaţiunile politice şi organizaţiile societăţii civile pot constiui suficiente premize pentru a constata caracterul nedemocratic şi, drept consecinţă, invalabilitatea campaniei pentru alegerile parlamentare 2005 din Republica Moldova;
Cerem autorităţilor Republicii Moldova şi Comisiei Electorale Centrale:
Declarăm, că:
În scurta perioadă, care mai rămâne până la 6 martie, autorităţile pot întreprinde măsuri de corectare a încălcărilor, pe care le-au practicat în alegerile locale din 2003 şi le-au amplificat în campania pentru alegerile parlamentare din 2005.
Ignorarea soluţiilor, pe care le propunem, va confirma refuzul autorităţilor de a remedia fraudarea alegerilor, de a garanta dreptul constituţional al cetăţenilor la alegeri libere şi corecte şi de a păstra şansele Republicii Moldova de integrare în spaţiul democratic european.
În acest caz, ne rezervăm dreptul la măsuri legale, dar hotărâte, pentru a apăra drepturile constituţionale ale omului şi perspectivele democratice ale Republicii Moldova.