Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
PSDM a contestat această hotărâre în instanţa contenciosului administrativ, invocând motivul încălcării de către AMG a art. 2(1) al Legii audiovizualului şi a art. 47(6) al Codului electoral.
Art. 28 al Regulamentului CEC privind reflectarea campaniei electorale stipulează explicit şi univoc, că instituţiile audiovizualului, publice şi private, sunt obligate să acorde timpi de antenă contra plată tuturor concurenţilor electorali, pe principii de egalitate şi imparţialitate. Concomitent PSDM a cerut Curţii de Apel abrogarea articolului 32 al Concepţiei de reflectare a campaniei electorale, aprobate de CEC.
PSDM consideră aceste cereri absolut întemeiate şi care vizează direct drepturile concurenţilor electorali la condiţii egale de campanie electorală, precum şi drepturile constituţionale ale cetăţenilor RM la o informare obiectivă, corectă şi echidistantă.
În pofida declaraţiilor făcute, la sfârşit de ianuarie 2005 postul TV “Pervâi Canal v Moldove” a lansat o emisiune de sinteză “Hronicul Moldovenesc”, consacrată aproape în exclusivitate campaniei electorale. În cadrul emisiunii s-a făcut propagandă evidentă în favoarea PCRM şi concomitent au fost denigraţi concurenţii electorali din partea opoziţiei.
Pe data de 5 februarie 2005 PSDM a primit două invitaţii de a acorda interviuri pentru emisiunea “Hronicul Moldovenesc” difuzată de PCM. Pe antetul invitaţiilor oficiale parvenite de la HM prin fax şi semnate de Dina Boţan este indicată clar adresa de unde au fost expediate invitaţiile, şi anume, Agenţia de Stat MOLDPRES, afiliată actualei puteri.
Aceste fapte demonstrează următoarele:
Reieşind din cele expuse, PSDM declară că partidul comuniştilor, în mod abuziv, nu numai controlează mass media guvernamentală, dar şi controlează şi dirijează direct mass media privată, cum ar fi PCM. Este o dovadă în plus că declaraţiile guvernării referitor la desfăşurarea unor alegeri libere şi corecte sunt doar vorbe goale. În realitate asistăm la o campanie de proporţii de dezinformare masivă a opiniei publice, la folosirea abuzivă a resursei administrative şi la uz de trafic de influenţă.
PSDM va sesiza organismele internaţionale abilitate în monitorizarea scrutinului electoral referitor la faptele expuse.
Concepţia reflectării campaniei electorale pentru alegerile parlamentare de către instituţiile audiovizualului din Republica Moldova
aprobată prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.608 din 6 ianuarie 2005