Program electoral a candidatului independent Anatolii Soloviov (extras)
||
I. Planul de realizare a reformei în sectorul agroindustrial
- Formarea pe teritoriul Republicii Moldova a pieţelor agroindustriale.
- Crearea în ţară a unor întreprinderi agricole mixte moldo-europene, precum şi a fermelor private. În acest fel, produsele moldoveneşti vor putea pătrunde mai uşor pe piaţa europeană.
II. Construcţia spaţiului locativ (pentru persoanele vulnerabile, slab asigurate şi pentru tineretul Republicii Moldova)
- Crearea sistemului ipotecar de creditare.
- Construcţia economic-rentabilă din punct de vedere comercial a spaţiului locativ, o parte a căruia va fi direcţionată în fondul social. Diferenţa dintre preţul de cost comercial şi cel de piaţă a spaţiilor construite va fi utilizată pentru acordarea de spaţii locative păturilor social-vulnerabile.
- Este necesară reparaţia şi reconstrucţia fondului locativ prin adăugarea de mansarde.
- Crearea cooperativelor de construcţie unde vor fi utilizate nu numai mijloacele financiare ale principalilor acţionari, aceştia fiind implicaţi nemijlocit în procesul de construcţie.
III. Industria
- Captarea interesului specialiştilor din străinătate care dispun de proiecte de exploatare a resurselor energetice locale.
- Dezvoltarea industriei şi crearea de noi locuri de muncă datorită colaborării cu ţările UE.
IV. Asigurarea socială
- Crearea în fiecare raion din ţară a unor puncte speciale de repartizare a ajutorului umanitar pensionarilor şi invalizilor.
- Pensionarul şi invalidul va avea dreptul să-şi asume sau să-şi vîndă ajutorul obţinut, încasînd astfel un venit suplimentar la pensia primită.
Slogane electorale
Votînd un candidat independent, votaţi pentru un Parlament independent!
Doar dorinţa poporului îmi va ghida acţiunile!