Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009Documente CEC

Raport cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009

|versiune pentru tipar|

Prin hotărîrea nr.1-XVI din 2 februarie 2009, Parlamentul Republicii Moldova a stabilit data de 5 aprilie pentru desfăşurarea alegerilor Parlamentului.

Comisia Electorală Centrală a început pregătirile pentru organizarea şi desfăşurarea lor încă din anul 2008.

Drept urmare a modificărilor şi completărilor aduse Codului electoral prin Legile nr.273-XVI din 7 decembrie 2007 şi nr.76-XVI din 10 aprilie 2008, Comisia şi-a revăzut regulamentele şi instrucţiunile referitoare la organizarea alegerilor, pentru a le aduce în concordanţă cu noile prevederi ale acestuia.

Astfel, au fost operate modificări şi completări la următoarele acte:

În vederea asigurării unei campanii electorale corecte, Codul de conduită, aprobat în anul 2005 prin hotărîrea Comisiei, a fost modificat şi, pentru campania electorală din 2009, a fost semnat de către 13 partide şi 22 instituţii mass-media.

O componentă importantă a activităţii CEC în perioada respectivă a constat în elaborarea şi definitivarea rezervei funcţionarilor electorali. În conformitate cu art. 22 alin. (e) al Codului electoral, Comisia Electorală Centrală ţine evidenţa cadrelor care au participat la organizarea şi desfăşurarea alegerilor, inclusiv a lucrătorilor calificaţi care pot fi desemnaţi în consiliile electorale de circumscripţie şi în birourile electorale ale secţiilor de votare.

Prin hotărîrea nr.1765 din 8 iulie 2008, a fost aprobată Strategia de instruire a funcţionarilor electorali şi educaţie civică a alegătorilor pentru anii 2008–2013.

În ajutorul funcţionarilor electorali, Comisia a editat Ghidul membrului consiliului electoral de circumscripţie şi al biroului electoral al secţiei de votare, care cuprinde regulamente, instrucţiuni aprobate de către Comisia Electorală Centrală, modele ale documentelor ce se îndeplinesc la alegeri.

În vederea bunei organizări şi desfăşurări a alegerilor Parlamentului din anul 2009 au fost elaborate calcule preliminare privind stabilirea tirajului documentaţiei electorale necesare pentru aceste alegeri.

La 2 februarie 2009, CEC a aprobat Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor prevăzute de Codul electoral privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor Parlamentului Republicii Moldova şi Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, a constituit Comisia de recepţionare a documentelor electorale pentru înregistrarea candidaţilor la alegeri, a aprobat şi a publicat lista partidelor şi organizaţiilor social-politice, înregistrate de Ministerul Justiţiei pînă la data de 30 ianuarie 2009.

Primirea documentelor necesare în vederea înregistrării candidaţilor a început la 5 februarie 2009, după cum s-a stabilit prin hotărîre a Comisiei. Prin aceeaşi hotărîre a fost constituită Comisia de tragere la sorţi pentru stabilirea ordinii de primire a documentelor.

Constituirea consiliilor electorale şi secţiilor de votare

La data de 6 februarie 2009 au fost constituite 37 circumscripţii electorale de nivelul doi, inclusiv circumscripţia electorală pentru localităţile din stînga Nistrului (nr.37), iar la 12 februarie 2009 au fost create 35 consilii electorale de circumscripţie.

Circumscripţiile electorale ale municipiilor Bălţi şi Bender, avînd în componenţa lor localităţi administrativ-teritoriale de nivelul întîi, au fost echivalate cu circumscripţiile electorale ale unităţilor administrativ-teritoriale de nivelul doi. Hotarele circumscripţiilor electorale cuprind teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale, prevăzute de Legea nr.764-XV din 27 decembrie 2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.

Tot la 12 februarie 2009 a fost stabilit numărul de membri ai organelor electorale care pot fi degrevaţi de atribuţiile de la locul de muncă permanent şi termenul acestor degrevări, au fost aprobate statele de personal ale aparatelor consiliilor electorale de circumscripţie.

În scopul asigurării condiţiilor pentru realizarea dreptului constituţional de a alege şi a fi ales, au fost constituite 1978 secţii de votare, inclusiv 33 peste hotarele ţării.

A fost aprobată Instrucţiunea cu privire la organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009 în cadrul secţiilor de votare constituite în afara Republicii Moldova, prin care se stipulează că cetăţenii Republicii Moldova pot vota la secţiile de votare constituite pe lîngă misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale Republicii Moldova, indiferent de statutul aflării lor pe teritoriul statului respectiv.

Au fost create 10 secţii de votare pentru cetăţenii Republicii Moldova, domiciliaţi în unele localităţi din stînga Nistrului, în municipiul Bender şi în unele localităţi ale raionului Căuşeni, aflate provizoriu în afara controlului suveran din partea autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova: nr. 59 (satul Sănătăuca, raionul Floreşti), nr. 3 (oraşul Rezina), nr. 4 (satul Cocieri, raionul Dubăsari), nr. 6 (satul Doroţcaia, raionul Dubăsari), nr. 40 şi nr. 41 (satul Varniţa, raionul Anenii Noi), nr. 33 (satul Hagimus, raionul Căuşeni), nr. 33 (satul Răscăieţi, raionul Ştefan Vodă), nr. 23 (satul Copanca, raionul Căuşeni), nr. 27 (satul Fîrlădeni, raionul Căuşeni).

Candidaţii

Prin hotărîrea nr. 2044 din 2 februarie 2009, a fost constituită Comisia de recepţionare a documentelor electorale pentru înregistrarea candidaţilor la alegerile Parlamentului Republicii Moldova.

În perioada 10 februarie — 6 martie 2009 au fost înregistraţi prin hotărîre candidaţii la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, simbolurile electorale şi confirmaţi cîte un reprezentant cu drept de vot consultativ în Comisia Electorală Centrală din partea a 15 partide politice şi organizaţii social-politice: Partidul Politic “Partidul Liberal”, Partidul Popular Creştin Democrat, Partidul Politic “Partidul Liberal Democrat din Moldova”, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, Partidul Democrat din Moldova, Partidul Politic “Alianţa Moldova Noastră”, Partidul Social Democrat, Partidul Politic “Uniunea Centristă din Moldova”, Mişcarea Social-Politică “Acţiunea Europeană”, Partidul Conservator, Partidul Dezvoltării Spirituale “MOLDOVA UNITĂ”, Partidul Politic “Partidul Ecologist «Alianţa Verde» din Moldova”, Partidul Politic “Pentru Neam şi Ţară”, Uniunea Muncii “Patria-Родина”, Partidul Republican din Moldova.

De menţionat că unele partide politice (8) şi-au delegat conducătorii şi unii membri pentru a participa în cursa electorală pe listele electorale ale altor partide, cum ar fi:

Pentru a participa la scrutinul electoral, au solicitat liste de subscripţie 24 cetăţeni, au depus documentele necesare 8 persoane, au fost înregistraţi în calitate de candidaţi independenţi 6 persoane: dl Banari Sergiu, dl Urîtu Ştefan, dl Railean Victor, dna Ţîmbalist Tatiana, dna Cuşnir Valentina, dl Lomakin Alexandr.

Comisia Electorală Centrală a refuzat înregistrarea în calitate de candidaţi independenţi dlor Bolotnicov Oleg şi Roşca Veaceslav din cauza neprezentării numărului necesar de semnături în susţinerea lor.

La 26 martie 2009, Partidul Politic “Pentru Neam şi Ţară”, a depus la Comisia Electorală Centrală procesul-verbal al şedinţei Consiliului Politic Naţional cu privire la retragerea partidului din campania electorală.

Prin hotărîrea nr. 2395 din 26 martie 2009, Comisia Electorală Centrală a acceptat retragerea din campania electorală a concurentului electoral, Partidul Politic “Pentru Neam şi Ţară”, înregistrat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2242 din 6 martie 2009 .

În instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel Chişinău au depus la 2 aprilie 2009 cereri de anulare a înregistrării Partidul Politic “Partidul Ecologist «Alianţa Verde» şi candidatul independent Cuşnir Valentina, iar la 3 aprilie 2009 Uniunea Muncii «Patria-Родина» din Moldova”. Cererile au fost admise.

La 3 aprilie 2009 Comisia Electorală Centrală a anulat înregistrarea a 90 de candidaţi de pe lista Partidului Politic “Partidul Ecologist «Alianţa Verde» din Moldova”, a candidatului independent dna Cuşnir Valentina şi lista a 53 candidaţi din partea Uniunii Muncii “Patria-Родина”.

Birourile electorale ale secţiilor de votare au aplicat ştampila cu menţiunea “Retras” în buletinele de vot în dreptul a 4 concurenţi electorali sus-menţionaţi.

La momentul înregistrării, în toate listele au fost înscrişi 1388 candidaţi. În urma modificărilor efectuate, au participat la scrutin pe liste de partid 1183 persoane.

Din aceşti 1183 candidaţi, 309 sînt femei, 55 — deputaţi în Parlament; 208 deţin cetăţenia altui stat sau au depus solicitări în acest sens.

Asigurarea financiară şi rapoartele cu privire la venituri şi cheltuieli

În şedinţa din 10 februarie 2009 Comisia Electorală Centrală a aprobat devizul de cheltuieli pentru alegerile parlamentare în sumă de 40 427 mii lei.

Au fost confirmate persoanele responsabile de finanţe (trezorierii) ale tuturor concurenţilor electorali.

La 20 februarie 2009 prin hotărîrea nr. 2167 a fost aprobat Regulamentul privind finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice.

În şedinţa din 6 februarie 2009, au fost stabilite plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în fondul electoral la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009: pentru fiecare partid politic, organizaţie social-politică — 12 milioane lei, pentru fiecare candidat independent — 500 mii lei (hotărîrea nr. 2067) şi cuantumul creditului fără dobîndă acordat concurenţilor electorali la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009: pentru fiecare partid politic, organizaţie social-politică — 32 mii lei, pentru fiecare candidat independent — 5 mii lei (hotărîrea nr. 2068).

Comisia Electorală Centrală a stabilit un grafic de prezentare a rapoartelor financiare asupra gestionării mijloacelor financiare primite de către concurenţii electorali în campania electorală, pe care le-a verificat, a luat act de acestea (hotărîrile nr. 2226 din 3 martie 2009, nr. 2329 din 17 martie 2009) şi a aprobat raportul final (hotărîrea nr. 2484 din 3 aprilie 2009) cu suma totală a veniturilor de 28680188,53 lei şi a cheltuielilor de 28736885,34 lei, conform situaţiei la data de 3 aprilie 2009. De menţionat că Partidul Politic “Partidul Liberal Democrat din Moldova” a efectuat cheltuieli în sumă de 87682,21 care nu au fost acoperite de venituri. Toate hotărîrile au fost plasate pe site-ul Comisiei Electorale Centrale.

Conlucrarea cu alte autorităţi

În scopul asigurării condiţiilor pentru buna desfăşurare a alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009 şi potrivit prevederilor art. 18, 22 şi 26 din Codul electoral Comisia Electorală Centrală a stabilit, prin hotărîrea nr.2257 din 6 martie 2009, atribuţiile suplimentare ale unor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi altor instituţii: Ministerul Economiei şi Comerţului, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Dezvoltării Informaţionale, Ministerul Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Agenţia Transporturilor, Serviciul de Informaţii şi Securitate, S.A. “Moldtelecom”.

Despre mersul executării acestei hotărîri organele nominalizate au informat Comisia Electorală Centrală o dată în 10 zile pe parcursul întregii perioade electorale.

Comisia Electorală Centrală a solicitat S.A. “Moldtelecom” să asigure în perioada 16 martie 2009 — 7 aprilie 2009 cu linii de transport de date consiliile electorale de circumscripţie de nivelul doi, cheltuielile fiind suportate de către Comisia Electorală Centrală (hotărîrea nr. 2230 din 3 martie 2009).

Buletinul de vot

În conformitate cu art. 48 alin. (3) din Codul electoral şi Regulamentul cu privire la unele proceduri de tragere la sorţi, Comisia Electorală Centrală a efectuat tragerea la sorţi în vederea determinării ordinii de înscriere în buletinul de vot a candidaţilor la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Comisia Electorală Centrală a aprobat modelul şi textul buletinului de vot pentru alegerile din 5 aprilie 2009 (hotărîrea nr. 2353 din 20 martie 2009). Concurenţii electorali au fost înscrişi în buletinul de vot cu litere majuscule în ordinea stabilită prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr. 2327 din 17 martie 2009, rezultată din tragerea la sorţi efectuată zilnic de către Comisia Electorală Centrală.

În baza hotărîrilor consiliilor electorale de circumscripţie, a fost stabilit tirajul buletinelor pentru fiecare birou electoral.

Au fost tipărite: 2683794 buletine de vot, inclusiv pentru alegătorii din localităţile din stînga Nistrului — 16500 buletine şi pentru cetăţenii Republicii Moldova aflaţi peste hotare — 63091 buletine.

Pentru prima dată în buletinele de vot au fost aplicate două numere, care corespund numărului de ordine al circumscripţiei şi numărului de ordine al secţiei de votare respective, conform modificărilor efectuate în Codul electoral (art. 49 alin. (2)).

Ştampila specială “ALEGERI 05.04.09”

Luînd în considerare că la momentul desfăşurării alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009 nu a fost încă posibilă verificarea electronică a faptului participării la votare, existînd riscul votului multiplu şi ţinînd cont de recomandările experţilor internaţionali (IFES, PNUD) aflaţi în Republica Moldova pentru monitorizarea campaniei electorale, ale Coaliţiei Civice pentru alegeri libere şi corecte “Coaliţia 2009”, Comisia Electorală Centrală a hotărît ca birourile electorale ale secţiilor de votare să aplice ştampila specială în actele de identitate ale alegătorilor care vor participa la votare, conform unei Instrucţiuni aprobate prin hotărîrea nr.2132 din 12 februarie 2009. A fost aprobat modelul ştampilei speciale “ALEGERI 05.04.09” şi au fost confecţionate 8000 astfel de ştampile.

Particularităţile votării

Comisia Electorală Centrală a completat, prin hotărîrile nr. 2356 din 20 martie şi nr. 2400 din 27 martie 2009, Instrucţiunea cu privire la particularităţile participării la votare în cadrul alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009 cu prevederi conform cărora persoanele care nu au fost incluse în listele electorale pe motiv că nu au înregistrare permanentă sau temporară la domiciliu să poată vota în secţiile de votare corespunzătoare locului de înregistrare la ultimul domiciliu sau reşedinţă, această categorie de persoane fiind inclusă în listele suplimentare. O altă nouă prevedere se referea la posibilitatea cetăţenilor Republicii Moldova să participe la votare în ziua de 5 aprilie 2009 în baza buletinelor de identitate cu termen expirat.

Comisia Electorală Centrală a aprobat modelele proceselor-verbale şi a formularului special pentru numărarea voturilor (hotărîrea nr.2354 din 20 martie 2009).

Transmiterea statisticii electorale

La 27 martie 2009 Comisia Electorală Centrală a modificat, prin hotărîrea nr. 2401, Instrucţiunea privind procesul de transmitere şi colectare a informaţiilor electorale la alegerile parlamentare, punctele 6 şi 7 fiind expuse în redacţie nouă:

“6. După întocmirea în mai multe exemplare de către biroul electoral al secţiei de votare a procesului-verbal privind rezultatele numărării voturilor şi semnarea lor, biroul electoral al secţiei de votare predă un exemplar al acestuia consiliului electoral de circumscripţie.

7. Pe parcursul primirii proceselor-verbale privind rezultatele numărării voturilor, consiliul electoral de circumscripţie transmite informaţia cuprinsă în procesele-verbale privind rezultatele numărării voturilor întocmite de birourile electorale ale secţiilor de votare prin intermediul reţelei electronice la CEC”.

În perioada electorală în adresa consiliilor electorale de circumscripţie au fost expediate 7 circulare ale Comisiei Electorale Centrale, inclusiv o circulară comună cu Ministrul Administraţiei Publice Locale în adresa primăriilor, o circulară comună cu Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi în adresa preşedinţilor judecătoriilor privind recepţionarea-returnarea documentelor şi materialelor electorale.

Reflectarea campaniei

După cum am menţionat mai sus, la 2 februarie 2009 Comisia a aprobat, prin hotărîrea nr.2043, Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova.

În reflectarea campaniei electorale s-au implicat 66 de instituţii audiovizuale, dintre care 34 posturi de televiziune şi 32 posturi de radio.

Dintre acestea 19 posturi de televiziune şi 6 posturi de radio au declarat că vor organiza dezbateri electorale. Cumulativ, titularii de licenţe, care au decis să se implice în mediatizarea campaniei electorale din acest an, au acoperit tot teritoriul Republicii Moldova. Totodată, 7 radiodifuzori au declarat că nu se vor implica în reflectarea campaniei electorale.

Au fost eliberate 3 acreditări de tip transferabil şi acreditaţi 114 jurnalişti din 49 instituţii mass-media pentru a reflecta activitatea Comisiei pe perioada mandatului acesteia:

Sondaj

Comisia Electorală Centrală a aprobat efectuarea în ziua de 5 aprilie 2009 a sondajului la ieşirea din secţiile de votare (de tip “exit-poll”) solicitat de Institutul de Politici Publice, căruia i-a fost transmisă lista cu datele de identificare ale consiliilor electorale de circumscripţie pentru stabilirea eşantionului de secţii de votare unde se va desfăşura sondajul.

Observatorii

În vederea asigurării unei activităţi eficiente a observatorilor internaţionali în perioada electorală pentru alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 şi în conformitate cu art. 18 şi 22 din Codul electoral, a fost constituit Oficiul de Protocol al Observatorilor pe lîngă Comisia Electorală Centrală (prin hotărîrea nr.2157 din 17 februarie 2009).

Pentru monitorizarea alegerilor parlamentare au fost acreditaţi de către Comisia Electorală Centrală 3134 observatori, inclusiv 2532 observatori naţionali din partea a 20 instituţii şi 602 internaţionali din partea a 28 instituţii (inclusiv 17 din partea a 8 instituţii străine).

Misiunea de monitorizare a alegerilor a CSI a declarat că alegerile parlamentare din 5 aprilie au fost libere si corecte. Serghei Lebedev, seful misiunii de observare, a menţionat că “..au existat condiţii de pluralism politic, iar concurenţii electorali au activat în condiţii egale. De asemenea, observatorii din CSI au dat o apreciere înaltă efortului Comisiei în asigurarea unei înalte calităţi a alegerilor”.

În raportul său preliminar misiunea de observatori ai OSCE la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 a constatat că “…alegerile s-au desfăşurat, în general, intr-un mediu pluralist, oferind alegatorilor alternative politice distincte şi a întrunit multe din angajamentele asumate de Republica Moldova în cadrul întrunirilor cu reprezentanţii OSCE si ai Consiliului Europei. Votarea a fost bine organizată şi a avut loc într-o atmosferă calmă şi liniştită, fără ca să fie semnalate incidente majore. Comisia Electorală Centrală a activat, în general, într-o manieră profesionistă şi transparentă”.

Totalizarea rezultatelor alegerilor

În baza documentelor electorale şi în conformitate cu termenele prevăzute la art.60 din Codul electoral, Comisia Electorală Centrală a întocmit procesul-verbal privind totalizarea alegerilor Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XVII-a din 5 aprilie 2009, prin care s-a stabilit că numărul total de alegători incluşi în listele electorale este de 2564710, inclusiv pe listele suplimentare 100906, numărul de alegători care au primit buletine de vot este de 1555734, au participat la votare 1555577 alegători.

Comuna Corjova

Menţionăm că votarea a avut loc în 1977 secţii de votare, cu excepţia secţiei de votare nr.5 din comuna Corjova, raionul Dubăsari.

Avînd în vedere situaţia de la alegerile locale generale din 2007 şi exprimîndu-şi îngrijorarea faţă de situaţia tensionată din regiune care nu conteneşte, Comisia Electorală Centrală a adresat un Apel către Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul Republicii Moldova, Comisia Unificată de Control, Delegaţia Comisiei Europene în Republica Moldova, Oficiul Reprezentantului Special al UE în Republica Moldova, Misiunea OSCE în Moldova, Ambasadele Federaţiei Ruse şi a Ucrainei în Republica Moldova, misiunile de observatori privind asigurarea securităţii şi acordarea asistenţei autorităţilor publice locale şi biroului electoral al secţiei de votare nr.5 din comuna Corjova, r-nul Dubăsari, în vederea bunei desfăşurări a alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, asigurării unei prezenţe maxime a observatorilor la secţia de votare din comuna Corjova şi contribuirii la consolidarea institutului alegerilor democratice în localităţile din stînga Nistrului.

În pofida eforturilor întreprinse, alegătorii din această localitate nu au avut posibilitatea în ziua de 5 aprilie 2009 să-şi exercite dreptul la vot din motiv că accesul către secţia de votare a fost blocat de autorităţile neconstituţionale de la Tiraspol. Consiliul electoral al circumscripţiei electorale raionale Dubăsari nr. 15 a informat Comisia Electorală Centrală asupra faptului că în localitate este deconectată energia electrică, scoasă urna de vot şi blocat accesul către secţia de votare.

Comisia Electorală Centrală a constatat imposibilitatea efectuării alegerilor în această localitate, dat fiind faptul că viaţa alegătorilor şi membrilor biroului electoral al secţiei de votare nr.5 au fost puse în pericol şi a hotărît ca alegătorii înscrişi în listele electorale în comuna Corjova să voteze în baza listelor suplimentare la secţia de votare nr.4 din comuna Cocieri şi secţia de votare nr.13 din satul Ustia, r-nul Dubăsari, la prezentarea actelor de identitate ce atestă domicilierea lor în comuna Corjova.

Examinarea contestaţiilor şi petiţiilor

Pe parcursul perioadei electorale, la Comisia Electorală Centrală au parvenit 186 de contestaţii. Dintre acestea 25 au fost remise spre examinare după competenţă consiliilor electorale de circumscripţie şi altor autorităţi. Asupra a 107 contestaţii au fost adoptate 91 de hotărîri. În acest context, 13 contestaţii au fost admise integral, 31 admise parţial, iar 63 au fost respinse ca fiind neîntemeiate sau din lipsă de probe.

La 41 de contestaţii a fost remis răspuns solicitantului prin scrisoare. 9 contestaţii au fost retrase de către contestatar, iar 1 contestaţie a fost depusă de persoană neîmputernicită.

Drept urmare a soluţionării acestor contestaţii, Comisia Electorală Centrală a constatat încălcări ale legislaţiei electorale de către unii concurenţi electorali şi instituţii ale audiovizualului, fiind încălcate prevederile art. 13 alin.(3), art.32 alin.(7), art.36 alin.(1), art.38 alin.(6), (7), (8), art.47 alin.(1), (4), (7), (14) din Codul electoral, pct.17, 18, 24, 27, 33 din Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, aprobat prin hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.2043 din 2 februarie 2009.

Prin hotărîrile Comisiei Electorale Centrale au fost avertizaţi unii concurenţi electorali asupra încălcării prevederilor Codului electoral şi, respectiv, atenţionaţi asupra încălcării prevederilor Regulamentului menţionat. La fel, au fost anulate în parte sau integral unele hotărîri ale consiliilor electorale, obligate unele posturi de televiziune să acorde dreptul la replică unor concurenţi electorali, au fost obligaţi unii concurenţi electorali să includă cheltuielile legate de campanie în contul “fondului electoral”, să retragă din grila de emisie unele materiale publicitare, au fost atenţionate unele publicaţii periodice şi unele instituţii ale audiovizualului asupra necesităţii respectării legislaţiei electorale.

Totodată, în perioada campaniei electorale la Comisia Electorală Centrală au parvenit 20 de petiţii şi plîngeri din partea cetăţenilor, în special referitoare la modalitatea de înregistrare a candidaţilor în alegeri, deschiderea secţiilor de votare peste hotarele ţării, modalitatea de votare a cetăţenilor care nu au înregistrare la domiciliu, la care s-a răspuns solicitanţilor conform prevederilor Codului electoral.

În instanţa de judecată au fost contestate 24 de hotărîri ale Comisiei Electorale Centrale şi 5 răspunsuri prin scrisori. 21 de hotărîri au fost menţinute în vigoare prin hotărîre judecătorească definitivă, iar cererile de contestare a răspunsurilor Comisiei au fost respinse. 1 hotărîre a fost anulată parţial, iar 2 integral, după cum urmează:

În baza actelor depuse de către consiliile electorale de circumscripţie, Comisia Electorală Centrală prezintă Curţii Constituţionale procesul-verbal privind totalizarea alegerilor Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XVII-a din 5 aprilie 2009 (se anexează) în vederea validării mandatelor deputaţilor aleşi şi confirmarea listelor candidaţilor supleanţi.