Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009DeclaraţiiPL

Fruntaşii PL s-au întâlnit cu alegătorii din raioanele Drochia, Cantemir, Călăraşi, Hânceşti, Teleneşti şi din municipiul Chişinău

|versiune pentru tipar| PL, 2 martie 2009

La 1 şi 2 martie, fruntaşii PL, candidaţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, au avut mai multe întâlniri cu alegătorii din raioanele Drochia, Cantemir, Călăraşi, Hânceşti, Teleneşti şi din or. Chişinău.

Duminică, 1 martie, preşedintele PL Mihai Ghimpu s-a întâlnit cu alegătorii din Baimaclia, Goteşti şi oraşul Cantemir. Vicepreşedintele Partidului Liberal Dorin Chirtoacă s-a deplasat la Drochia, unde a avut mai multe întâlniri cu cetăţenii din acest oraş, dar şi cu electoratul din satele Pelenia, Chetrosu şi Popeşti. Candidatul PL la funcţia de deputat Alexandru Arseni a prezentat Programul electoral al formaţiunii alegătorilor din Călăraşi, Dereneu, Hogăneşti, Săseni, Bravicea şi Meleşeni. Între altele, Alexandru Arseni a accentuat importanţa consolidării statului de drept, independenţa sistemului judecătoresc, libertatea presei, eficientizarea luptei împotriva corupţiei. “Uniunea Europeană susţine o Moldovă bazată pe principiile statului de drept, iar noi vom putea deveni membri ai UE numai atunci când legile vor funcţiona în republică pentru toţii cetăţenii”, a declarat Alexandru Arseni în cadrul întâlnirii de la Bravicea.

La întâlnirile cu alegătorii din Hânceşti, Nistor Grozavu a scos în evidenţă faptul că statele nou aderate la Uniunea Europeană, pentru a-şi dezvolta infrastructura de bază, beneficiază de sume importante de bani, iar în Republica Moldova mai sunt astăzi sate în care nu există apă potabilă, canalizare, reţele de gaz sau un management corect al deşeurilor.

La întâlnirile cu electoratul din Teleneşti, Ion Hadârcă a reiterat importanţa istorică a acestor alegeri: “Votul din 5 aprilie va fi acordat pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri, dar şi al celor care muncesc astăzi peste hotare. Şi cei care sunt departe de casă trebuie să simtă protecţia statului, astfel încât să poată să se întoarcă acasă şi să investească aici. Statul trebuie să le ofere garanţii că banii lor vor fi în siguranţă. Puterea este în mâinile voastre. Votul de la 5 aprilie poate însemna o nouă deschidere, posibilitatea de a soluţiona problemele cu care vă confruntaţi zi de zi, iar Programul electoral al PL este unul realist, care poate satisface cerinţele cetăţenilor”, a menţionat Ion Hadârcă.

Astăzi, 2 martie, membrii Biroului Permanent al PL Ana Guţu şi Nistor Grozavu au prezentat Programul electoral al formaţiunii şi au răspuns la întrebările chişinăuenilor.

Departamentul de Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md