Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
La 3, 4 şi 5 martie, liderii Partidului Liberal s-au întâlnit cu alegătorii din raioanele Căuşeni, Râşcani, Glodeni, Edineţ, Floreşti, Călăraşi şi din municipiul Chişinău.
La întâlnirile din centrul raional Floreşti şi din satele acestui raion — Caşunca, Varvareuca, Gura-Căinarului şi Trifăneşti vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă, prezentând semnificaţia alegerilor din 5 aprilie 2009, a declarat: “Cetăţenii au în sfârşit şansa de a fi reprezentaţi în Parlamentul Republicii Moldova de o echipă de oameni corecţi, care le cunoaşte nevoile şi pot să le apere interesele. Formarea unui stat democratic autentic este posibilă, iar Partidul Liberal împreună cu toţi cetăţenii republicii vom realiza acest deziderat”, a menţionat Dorin Chirtoacă.
La întâlnirile cu alegătorii din Râşcani, Glodeni şi Edineţ, vicepreşedintele PL Anatol Şalaru a scos în evidenţă faptul că guvernarea comunistă a sărăcit ţăranul, a promovat nonvalorile, impunând practic intelectualitatea să emigreze. “Avem obligaţia morală faţă de urmaşii noştri să ne debarasăm de comunism. Merităm să trăim într-un stat democratic, bazat pe principii de drept, în care guvernanţii reprezintă interesele tuturor cetăţenilor”, a declarat Anatol Şalaru la întâlnirea cu alegătorii din Edineţ.
La Călăraşi, dar şi în satele Săseni, Dereneu şi Răciula, vicepreşedinta PL Corina Fusu, întrebată despre posibilitatea alierii postelectorale, a menţionat: “Nu vom face coaliţie cu trădătorii. Vom colabora cu acele formaţiuni parlamentare care îşi vor păstra verticalitatea şi vor susţine prin fapte aspiraţiile europene ale Republicii Moldova”.
În majoritatea localităţilor oamenii şi-au exprimat speranţa că la alegerile parlamentare din acest an comuniştii nu vor mai fi susţinuţi de alegătorii de vârsta a treia şi că astfel vom putea privi cu încredere spre viitor, nu spre trecut.
Departamentul de Comunicare al PL
Sursa: www.pl.md