AMN şi PLDM au renunţat la dezbaterile electorale organizate de EU TV
Alianţa Moldova Noastră (AMN) şi Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) au decis de comun acord să respingă participarea la dezbaterile electorale organizate de postul de televiziune EuTV, a cărui politică editorială este subordonată total PPCD, aliat al PCRM. Astfel, anunţăm neparticiparea la dezbaterile electorale organizate de EuTV, se arată într-un comunicat al acestor formaţiuni. AMN şi PLDM amintesc că EuTV a decis ca emisiunea de dezbateri electorale să se numească “Epicentru electoral”. “Cunoscând politica editorială a autorilor programului «Epicentru», înţelegem că scopul acestei noi emisiuni este de a denigra concurenţii electorali şi a denatura mesajele lor”, precizează AMN şi PLDM. “În al treilea rând, la baza deciziei noastre stă aprecierea modului fraudulos în care PPCD şi PCRM şi-au însuşit fostele posturi publice municipale din Chişinău, Euro TV Chişinău şi Radio «Antena C», pe care le-au transformat în instrumente mediatice de partid şi le utilizează deschis în campania electorală pentru lustruirea imaginii coaliţiei roş-oranj de la guvernare şi denigrarea partidelor de opoziţie”, mai subliniază AMN şi PLDM. (Sursa: comunicate PLDM&AMN)
80 de observatori din partea CSI vor monitoriza alegerile parlamentare din R. Moldova
O delegaţie a Comitetului Executiv al Comunităţii Statelor Independente şi-a început, luni, activitatea de monitorizare a alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, la invitaţia autorităţilor centrale ale Republicii Moldova. “Mandatul nostru este de neimplicare în procesul electoral, în treburile statului şi neutralitate, ci doar observarea lui pentru a trage nişte concluzii”, a specificat Gorcun Vladimir, prim-vicepreşedinte al Comitetului Executiv al CSI. Delegaţia este formată din 80 de observatori din statele membre ale CSI care deţin funcţiile de deputaţi în parlamentele naţionale, diplomaţi, membri ai comisiilor electorale, precum şi reprezentanţi ai Comitetului Executiv. Pe teritoriul Moldovei vor activa 2 echipe, prima dintre ele fiind formată din observatori de termen lung, care vor avea funcţia de a analiza legislaţia electorală, în baza căreia vor face un raport informativ-metodologic pentru observatorii de termen scurt. Cea de-a doua echipă de observatori CSI va sosi în Moldova cu 2–3 zile înainte de ziua alegerilor şi au scopul de a monitoriza scrutinul. Misiunea CSI va fi condusă de către preşedintele Comitetului executiv al CSI, Serghei Lebedev. Ţările CSI participă în procese de monitorizare a alegerilor, care au loc în ţările membre, din anul 2001, timp în care au fost realizare 46 de astfel de misiuni. (Sursa: portalul Omega)
“Ravnopravie” reconfirmă susţinerea pentru UCM
Mişcarea social-politică “Ravnopravie” respinge informaţiile precum că doar fostul său preşedinte, Valerii Klimenco, ar susţine în alegeri Uniunea Centristă din Moldova (UCM) pe listele căreia candidează. Boris Şapovalov, noul preşedinte al Mişcării, a menţionat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că Valerii Klimenco a fost nevoit să-şi depună mandatul de preşedinte, deoarece doar astfel putea candida pe lista UCM în conformitate cu legislaţia în vigoare. “Toate aceste informaţii precum că Valerii Klimenco nu ar mai fi liderul nostru şi că «Ravnopravie» sau Congresul Comunităţilor Ruse din Moldova nu l-ar susţine pe el şi pe UCM au un singur scop — de a induce electoratul în eroare. Indiferent de postura oficială pe care o are în prezent, Valerii Klimenco a fost şi va rămîne liderul nostru”, a declarat Boris Şapovalov. El a menţionat că în ultimul timp la redacţii se trimit scrisori anonime din partea unui pretins grup de iniţiativă care chipurile ar dori să-l înlocuiască în funcţie pe Valerii Klimenco în cadrul unui Congres extraordinar la data de 28 martie. “Aceste scrisori anonime nu au nimic la bază şi sînt trimise de persoane ce nu au nimic cu formaţiunea noastră”, a spus noul lider al Mişcării. (Sursa: Infotag)
Liderul UCM susţine că formaţiunea sa a devenit ţinta unei campanii de dezinformare
Ex-premierul Vasile Tarlev, lider al Uniunii Centriste din Moldova (UCM), susţine că formaţiunea sa a devenit ţinta unei campanii de dezinformare prin mass-media. O declaraţie în acest sens el a făcut luni, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută luni, 16 martie. El a menţionat că, intenţionat, se tirajează informaţii precum că UCM nu ar fi susţinută de alegătorii din Găgăuzia, că UCM este împotriva Rusiei, României, Ucrainei, CSI etc. “Toate aceste dezinformări sînt lansate de către un centru de presă specializat, care activează neoficial, şi noi îi spunem Centrul Ghoebels”, a declarat ex-premierul, sugerînd că centrul respectiv ar lucra la comanda guvernării comuniste. “UCM este pentru relaţii de bună vecinătate cu România şi Ucraina şi pentru relaţii strategice cu Rusia, CSI şi Uniunea Europeană. Acesta este adevărul despre UCM, iar în rest e vorba de mituri”, a declarat Tarlev. (Sursa: Infotag)
“Votează fără frică” în Piaţa Marii Adunări Naţionale
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) organizează la 22 martie curent, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din municipiul Chişinău, o amplă manifestaţie de protest cu genericul “Votează fără frică”, la care vor participa membri şi simpatizanţi ai PLDM din toată ţara. Prin această acţiune liberal-democraţii vor să transmită guvernării comuniste “un mesaj clar că vremea terorii şi a fricii a trecut” şi că există capacitatea de mobilizare pentru a apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Mitingul va fi urmat de un marş de protest pînă la Preşedinţie. PLDM a cerut Ministerului Afacerilor Interne să-şi exercite obligaţiunile de serviciu şi să asigure buna desfăşurare a acţiunii organizate de PLDM. (Sursa: comunicat PLDM)
Partidul Democrat din Moldova (PDM) a reconfirmat poziţia sa de a avea, după alegerile din 5 aprilie, o majoritate parlamentară democratică şi un guvern apt să asigure cetăţenilor ceea ce ei merită cu adevărat — un trai decent într-un stat de drept, care merită să fie membru cu drepturi depline al familiei statelor europene. Într-o declaraţie a formaţiunii se spune că experienţa scrutinelor precedente a demonstrat că partidele de dreapta nu pot obţine mai mult de o treime de mandate în Parlament. “În aceste condiţii, numai conectarea centrului politic poate contribui la formarea unei majoritati parlamentare stabile, democratice”, afirmă demoraţii. Ei mai subliniază că “duetul Braghiş-Muşuc este în mod cert controlat de către gruparea Voronin-Tcaciuc”, astfel că “numai PDM poate determina evoluţia pozitivă a ţării”. PDM constată cu regret că “speculaţiile că PDM, chipurile, ar oscila spre stînga radicală în perioada postelectorală sînt promovate tot de către unele partide cu titulatura liberală, care rîvnesc să rupă un anumit număr de voturi de pe acest segment”. În acest sens democraţii fac apel la raţiunea forţelor politice, care doresc schimbarea în R. Moldova, să renunţe la comportamentul agresiv şi să demonstreze electoratului că sînt capabile să depăşească animozităţile interne pentru a oferi o şansa relansării reale a ţării noastre pe calea democraţiei, progresului şi acreditării valorilor democratice în ţara noastră. (Sursa: comunicat PDM)
PDM alarmat de presiunile puterii asupra bisiness-ului
Partidul Democrat din Moldova (PDM) acuză autorităţile de presiuni exercitate asupra mediului de afaceri. PDM declară că “declinul economic al Republicii Moldova este o consecinţă a incapacităţii actualei guvernări de a face faţă solicitărilor timpului, dar şi a ingerinţelor brutale ale politicului în mediul de afaceri…În timp ce deficitul comercial a atins cote alarmante, iar producătorii autohtoni sînt abandonaţi în voia soartei, se atestă tot mai multe cazuri de exercitare de presiuni asupra oamenilor de afaceri, cu scopul fie de a-i obliga la contribuţie, fie de a-i deposeda de afaceri”. Partidul aduce drept exemplu compania “ASCOM” şi aminteşte că preşedintele Vladimir Voronin a scris o scrisoare preşedintelui din Kazahstan, Nursultan Nazarbaev, în care se aduc acuzaţii serioase conducerii acestei companii, care lucrează în Kazahstan. “Fără nici un argument, mai mult pe motive politice, se denigrează o companie care activează cu succes pe parcursul a multor ani, care a oferit locuri de muncă şi care a plătit salarii la mii de cetăţeni ai ţării noastre”, se spune în declaraţie. PDM susţine că acest caz a avut “rezonanţă negativă pe plan naţional şi internaţional” şi cere preşedintelui “să îşi retragă denunţul şi să pedepsească subalternii care l-au instigat la aceste acţiuni”. (Sursa: Infotag)
CEC desfăşoară seminare de instruire pentru şefii birourilor electorale
În perioada 16–21 martie 2009 Comisia Electorală Centrală (CEC) desfăşoară seminare de instruire cu preşedinţii şi secretarii tuturor birourilor electorale ale secţiilor de votare constituite în ţară. Instruirea va fi efectuată de către membrii CEC şi colaboratorii aparatului Comisiei. În cadrul seminarelor vor fi abordate principalele atribuţii ale birourilor electorale ale secţiilor de votare şi modalităţile optime de îndeplinire a acestora. Totodată, va fi vizionat filmul instructiv pentru membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare elaborat de către Comisia Electorală Centrală împreună cu Fundaţia Internaţională pentru Sisteme Electorale (IFES) cu susţinerea USAID. Acesta descrie activităţile birourilor electorale ale secţiilor de votare de pregătire pentru ziua alegerilor, precum şi cele specifice zilei alegerilor, inclusiv procesul de totalizare a rezultatelor votării. (Sursa: comunicat CEC)
Delegaţie preelectorală a Adunării Parlamentare a OSCE
În perioada 16–17 martie 2009 o delegaţie a Adunării Parlamentare a OSCE, condusă de Petros Efthymiou, deputat din Grecia, efectuează o vizită preelectorală în Republica Moldova. Membrii delegaţiei vor avea întrevederi cu Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Eugen Ştirbu, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Vitalie Pîrlog, ministrul Justiţiei, Gheorghe Papuc, ministrul Afacerilor Interne, cu Philip Remler, şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, cu alte oficialitati. Programul vizitei prevede, de asemenea, întrevederi cu liderii partidelor politice participante la campania electorală, cu reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale din republică. (Sursa: comunicat Parlament)
Alegerile — un test important pentru maturitatea clasei politice şi a întregii societăţi
Alegerile vor constitui un test important pentru maturitatea clasei politice şi a întregii societăţi moldoveneşti. Această poziţie a fost exprimată de către spicherul Parlamentului, Marian Lupu, în cadrul unei întrevederi avute luni, 16 martie, cu o delegaţie a Adunării Parlamentare a OSCE, venită la Chişinău într-o vizită preelectorală. Lupu a mai afirmat că scrutinul electoral trebuie să însemne o consolidare a acţiunilor de integrare europeană întreprinse de R. Moldova pe parcursul mandatului actualului Parlament. Noi nu dorim o criză politică postelectorală, care ar putea frîna procesul de integrare în comunitatea europeană, ar agrava situaţia în condiţiile crizei economice mondiale, a spus spicherul. Campania, cu mici excepţii, se desfăşoară destul de echilibrat şi corect, ceea ce dă dovadă de o mai mare maturitate a concurenţilor electorali, a estimat Preşedintele Parlamentului. În cadrul întrevederii au fost abordate şi alte aspecte privind pregătirea pentru viitoarele alegeri parlamentare, inclusiv participarea la scrutin a cetăţenilor din stînga Nistrului şi ai celor aflaţi peste hotare. (Sursa: comunicat Parlament)
AMN a marcat sfârşitul guvernării comuniste
Alianţa “Moldova Noastră” (AMN) a organizat duminică o acţiune de protest în faţa Guvernului “pentru a marca sfîrşitul guvernării comuniste”. La acţiune au participat circa 500 de membri şi simpatizanţi ai formaţiunii. Veaceslav Untilă, prim-vicepreşedinte al AMN, a menţionat că prin această acţiune AMN “a petrecut pe ultimul drum guvernarea comunistă”. Leonid Bujor, deputat AMN, a spus că printre protestatari s-au regăsit reprezentanţi ai diferitelor pături sociale — studenţi, şomeri, pensionari etc., “adică toţi acei pe care i-a minţit guvernarea comunistă”. Protestatarii au scandat lozinci anticomuniste, au purtat portretele primelor persoane în stat şi o inscripţie enormă pe care era scris “Gunoiştea Ţînţăreni”. Ei au precizat că, astfel, au dorit să arate simbolic că “locul comuniştilor este la gunoişte”. Serghei Sîrbu, reprezentantul Partidului Comuniştilor la Comisia Electorală Centrală, a declarat că această acţiune de protest este o încălcare a normelor de etică, dar şi a Codului Electoral, “care nu admite astfel de agitaţie electorală”. El nu a exclus că va cere sancţionarea AMN pentru încălcările admise. (Sursa: Infotag)
Liberal-democraţii şi-au creat cluburi studenţeşti
La 14 martie curent, la Chişinău, s-a desfăşurat Conferinţa Cluburilor Studenţeşti Liberal Democrate. La for au participat 450 de tineri, reprezentanţi ai insituţiilor de învăţămînt superior din Republica Moldova. Preşedintele Organizaţiei de Tineret a PLDM, George Mocanu, a specificat că şase Cluburi Studenţeşti Liberal Democrate, care activează la USM, ULIM, UTM, USMF, USEFS şi ASEM, au fost deja acreditate, iar în celelalte instituţii de învăţămînt superior din republică există Grupuri de iniţiativă pentru constituirea acestora. După întrunirea Cluburilor Studenţeşti Liberal Democrate, tinerii s-au îndreptat în marş de protest spre preşedinţie, scandînd “Verde pentru Moldova”, “Moldova, trezeşte-te!”, “Vine primăvara, verde-n toată ţara”, “Tu decizi în ţara ta”. (Sursa: comunicat PLDM)