Şeful statului, liderul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi candidatul la funcţia de deputat în Parlament, Vladimir Voronin, a participat la darea în exploatare a apeductului în oraşul Iargara, raionul Leova. La eveniment a participa şi ministrul Ecologiei si Resurselor Naturale, candidatul la funcţia de deputat, Violeta Ivanov. Apoi, preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a participat la inaugurarea, după reparaţie capitală, a Casei de Cultură din satul Hagimus, raionul Cauşeni, renovată în cadrul Programului naţional de reabilitare a căminelor culturale din republică. (Sursa: comunicatele Moldpres)
PLDM a organizat un meeting
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a organizat, la 22 martie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, o amplă acţiune cu genericul “Votează fără frică”, la care au participat peste 30 de mii de cetăţeni, membri şi simpatizanţi ai PLDM din toată ţara. Scopul acţiunii a fost de a încuraja cetăţenii să se elibereze de sentimentul fricii şi să voteze în deplină concordanţă cu viziunile lor politice. În mesajul adresat participanţilor la mitingul în sprijinul unui scrutin parlamentar liber şi corect, Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat că regimul generalului Voronin a construit un stat bazat pe dictatura personală, teroare şi frică. “A venit timpul să spunem un nu hotărît umilinţei, sărăciei şi nedreptăţii. Avem datoria să explicăm fiecărui cetăţean că ţara noastră nu mai poate fi guvernată prin frică şi teroare. Să votăm pe 5 aprilie pentru o Moldovă liberă şi democrată, în care drepturile cetăţenilor sunt respectate”. (Sursa: comunicat PLDM)
Participanţii la mitingul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), convocat la 22 martie 2009, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, s-au adresat tuturor cetăţenilor moldoveni cu drept de vot, oriunde s-ar afla ei: “Concetăţeni, la 5 aprilie vom hotărî soarta Republicii Moldova şi a fiecăruia dintre noi. În această zi, puterea ne va aparţine pe deplin. Vom decide prin vot cui o dăm pentru o perioadă de patru ani ca să ne apere interesele şi să ne asigure o viaţă normală. Pentru a lua o decizie înţeleaptă, e nevoie de voinţă şi curaj. E nevoie să ne debarasăm de frica provocată de cei care au reînviat comunismul în ţara noastră şi au transformat frica în regulă şi sistem. În cabina de vot vom fi singuri în faţa propriilor noastre conştiinţe. Înainte de a aplica ştampila «votat», ne vom mai întreba o dată de ce trăim în cea mai săracă ţară din Europa? Ne vom gîndi la părinţii, fraţii şi surorile noastre, trimişi în robie peste hotare, la umilinţele prin trec ei pentru a ne întreţine. Acolo, în cabina de vot, ne vom aminti cum şi-a bătut joc de noi regimul Voronin în toţii anii aceştia, cum am fost minţiţi, înjosiţi şi trădaţi. Vom privi pentru ultima oară spre trecut, dar nu pentru a rămîne acolo, ci pentru a ne desprinde de el odată şi pentru totdeauna. Şi atunci, în sufletele noastre nu va mai rămîne nici urmă de frică. Vom arăta, la 5 aprilie, că nu ne mai temem de dictatură şi vom vota echipa care ne reprezintă cel mai mult aşteptările. Vom vota Stejarul! Vom vota Partidul Liberal Democrat din Moldova, pentru ca a doua zi să putem privi în ochii copiilor noştri cu conştiinţa împăcată că am adus Primăvara în Republica Moldova”. (Sursa: comunicat PLDM)
Participanţii la meetingul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) din 22 martie au adoptat o rezoluţiei în care se spune: “În ultimii 8 ani, guvernarea comunistă a instaurat în Republica Moldova un regim bazat pe frica si teroare. Sfidînd normele constituţionale, clanul Voronin şi-a subordonat toate ramurile puterii şi a pus la punct un sistem de marginalizare şi hărţuire a tuturor celor care nu sprijină guvernarea comunistă. În această campanie au fost antrenate Procuratura, Serviciul de Informaţii şi Securitate, CCCEC, Ministerul de Interne şi presa afiliată puterii. Epurările de cadre pe criterii politice, defăimarea publică a celor incomozi, intentarea dosarelor penale, hărţuirea oponenţilor politici şi a presei libere au devenit trăsături distincte ale statului poliţienesc făcut de comunişti. Sub paravanul comunismului cu faţa umană şi al sloganurilor privind integrarea europeană se ascunde regimul autoritar al clanului Voronin… Condamnăm hotărît presiunile exercitate de regimul comunist asupra cetăţenilor, precum şi acţiunile acestuia de intimidare, hărţuire şi agresare a adversarilor politici şi cerem: încetarea imediată a abuzurilor, intimidărilor şi a defăimării adversarilor politici şi a cetăţenilor care au o atitudine critică faţă de guvernarea comunistă; respectarea strictă a Codului Electoral şi a Codului Audiovizualului; neamestecul organelor de forţă în procesul politic; organizarea secţiilor de votare în ţările unde locuiesc compact cetăţeni moldoveni şi nu există condiţii pentru exprimarea dreptului la vot; încetarea utilizării presei ca instrument de luptă cu opoziţia; investigarea cazurilor de agresare fizică a reprezentanţilor concurenţilor electorali, de vandalizare a panourilor electorale şi pedepsirea vinovaţilor în conformitate cu legislaţia în vigoare. Atenţionăm opinia publică internă şi internaţională asupra fraudelor ce se fac de către regimul comunist din Republica Moldova pentru a se menţine la putere prin frică şi teroare. Chemăm toţi oamenii de bună credinţă să se unească într-un efort hotărîtor pentru a elimina prin puterea votului lor regimul anacronic şi autoritar al clanului Voronin”. (Sursa: comunicat PLDM)
Liderul Alianţei Moldova Noastră (AMN), Serafim Urechean, la felicitat pe Crin Antonescu cu alegerea acestuia în funcţia de Preşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL) din România: “Vă urez succes din partea mea personal şi a colegilor mei din AMN, cu atît mai mult cu cât mizăm pe dezvoltarea cooperării dintre partidele noastre, care au şi un acord în acest sens. Fiind împreună membri ai Partidului European Liberal Democrat şi Reformator, credem şi trebuie să acţionăm mai energic pentru că extinderea civilizaţiei europene în care România deja a revenit să cuprindă în cel mai scurt timp, valoric şi instituţional, şi Republica Moldova. Pentru AMN aceasta este Ideea Naţionala cu care mergem şi pentru care vom învinge la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009. Ţinem să-l felicităm şi pe domnul Calin Popescu Tăriceanu, pentru succesul cu care a impus PNL pe scena politică româneasca, reuşind sa guverneze stabil într-o perioadă absolut complicată, demonstrînd şi abilitate, şi eficienţa soluţiilor liberale pe timpuri de reforme. Am avut o adevărată plăcere să conlucrăm şi, de pe aceasta bază, speram să amplificam relaţiile dintre AMN si PNL”. (Sursa: comunicat AMN)
PSD a pierdut în plină campanie electorală ce a avut mai frumos
Vicepreşedintă Partidului Social Democrat (PSD), Loretta HANDRABURA, a remis presei o declaraţie prin care a comunicat “despre retragerea din rândurile membrilor Partidului Social Democrat, la consolidarea căruia, în formula PSDM, am contribuit din 1992 ca simplă membră, iar începând cu septembrie 2000 exercitând diverse funcţii: preşedintă a Organizaţiei de Femei (2000–2007), membră a Biroului Politic, Preşedintă a Consiliului Naţional (2006–2008). Retragerea presupune demisionarea din funcţia de Vicepreşedintă PSD pe problemele sociale, membră a Biroului Politic şi a Consiliului Naţional. Decizia a fost determinată de faptul că: nu mă mai regăsesc în actuala echipă PSD; nu pot accepta unele principii, valori şi iniţiative care au fost şi sunt promovate în actuala campanie electorală, contravin Statutului, Programului şi Platformei electorale şi nu corespund convingerilor şi valorilor mele politice”.