Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009Curier electoral

Curier electoral din 10 aprilie 2009

|versiune pentru tipar|

Cu flori la proteste

Şapte-opt sute de protestatari au venit vineri în piaţa din centrul Chişinăului cu flori. Tinerii spun că “florile simbolizează caracterul paşnic al acţiunii lor prin care îşi manifestă dezacordul cu rezultatele alegerilor din 5 aprilie, precum şi cu acţiunile autorităţilor faţă de cei care au participat la protestele paşnice din 7 şi 8 aprilie”. Preotul din comuna Sireţi, Ion Vrînceanu, a îndemnat oamenii din piaţă să fie înţelepţi şi să se abţină de la proteste. Cîţiva profesori de la Universitatea de Stat din Moldova şi de la colegiul de construcţii povestesc cum persoane îmbrăcate în civil îi conving pe studenţii aflaţi în aule să nu participe la acţiunile de protest. Tinerii au spus că “doar prezenţa reprezentanţilor ONU poate soluţiona situaţia, apărînd interesele protestatarilor…”. Ei au scandat lozincile: “Libertate presei!”, “Libertate celor arestaţi!”, “Bucureştiul cu noi, comuniştii la gunoi!”, “Nu reţineţi oamenii din stradă!”. Protestatarii spun că din cauza lipsei presei libere în Moldova, oamenii nu au ieşit vineri la acţiunile de protest din Piaţa Marii Adunări Naţionale din faţa clădirii guvernului.

Totodată, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vladimir Filat, a declarat joi ziariştilor despre decizia sa de a anula acţiunile de protest planificate anterior în piaţa centrală a Chişinăului. PLDM avea autorizaţia din partea Primăriei Chişinău să desfăşoare acţiuni de protest în Piaţa Marii Adunări Naţionale în perioada 6–20 aprilie 2009. La fel a făcut şi Mişcarea Acţiunea Europeană, care a anunţată că amână protestele preconizate la Compania “Teleradio-Moldova”. Pe parcursul zilei de astăzi au continuat arestările şi reţinerile persoanelor în stradă şi la domiciliu, inclusiv a jurnaliştilor. Trei jurnalişti ai postului de televiziune din România Antena 3 au fost expulzaţi noaptea trecută. Un jurnalist român de la televiziunea TVR a fost arestat pentru şase ore. Un cameraman de la JurnalTV.md a fost vizitat în seara de ieri la domiciliu şi supus percheziţiei. Redactorul şef al ziarului “Jurnal de Chişinău” a fost reţinut în stradă şi dus la poliţie “pentru verificarea identităţii”. (Sursa: Infotag / moldpres / jurnal.md)

Marea Cameră a CEDO a acceptat examinarea recursului în dosarul dublei cetăţenii

Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a acceptat spre examinare recursul Guvernului Moldovei în dosarul dublei cetăţenii. Guvernul a atacat, la mijlocul lunii februarie, în Marea Cameră decizia CEDO în cazul dublei cetăţenii, care anterior i-a dat cîştig de cauză în problema respectivă prim-vicepreşedintelui Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Alexandru Tănase. El s-a plîns la CEDO în vara anului 2008 pe motiv că Legea care interzice persoanelor cu dublă cetăţenie să ocupe funcţii înalte, îl împiedică să devină deputat în Parlamentul R. Moldova. În opinia sa, această restricţie îi lezează dreptul de a fi ales, dar şi dreptul cetăţenilor de a alege. CEDO a reacţionat rapid şi i-a dat cîştig de cauză în doar cîteva luni. Guvernul a atras atenţia Marii Camere că la acel moment legea era doar în faza de proiect, iar CEDO a examinat-o de parcă ar fi fost deja lege. De asemenea, Guvernul susţine că CEDO şi-a depăşit competenţele în acest caz, deoarece l-a examinat prin prisma Convenţiei europene cu privire la cetăţenie, iar în competenţa sa intră doar examinarea cazurilor prin prisma Convenţiei europene a drepturilor omului. Guvernul mai atrage atenţia că Alexandru Tănase s-a adresat la CEDO pînă la epuizarea căilor interne de atac. (Sursa: Infotag)

Observator european regretă că raportul OSCE este “prea blînd”

Baroneasa Emma Nicholson a reiterat pentru agenţiile Basa-press şi Moldpres că socoate “prea blînd” raportul final al Misiunii OSCE de observare a alegerilor parlamentare din 5 aprilie din care făcea parte din cauza nerespectării dreptului la vot a unei impunătoare părţi a cetăţenilor R. Moldova. Ea a precizat că regretă că în raportul final nu au fost incluse propunerile ei şi ale cîtorva colegi europarlamentari, în special “despre imposibilitatea cetăţenilor moldoveni aflaţi în stînga Nistrului de a participa la vot”. “Procesul electoral din Republica Moldova mai are nevoie de ajustări şi are unele scăpări. Însă, trebuie să recunosc că ceea ce am monitorizat şi anume procesul de depunere a buletinelor în urna de vot şi cel de extragere a lor — a fost aproape perfect”, a declarat baroneasa Nicholson. Rugată să comenteze declaraţiile sale la BBC privind discrepanţa dintre datele din noaptea alegerilor şi a celor care au fost date publicităţii în dimineaţa zilei de 6 aprilie, baroneasa a declarat că la orele 1.00 a fost vorba de nişte estimări proprii, care însă, spre surprinderea ei, nu s-au dovedit a fi realiste. (Sursa: Moldpres)

Opoziţia declară că este îngrădit accesul la listele electorale

Partidele de opoziţie reclamă că autorităţile le îngrădesc accesul la listele electorale, pe care urmau să le verifice în decurs de patru zile, începând cu joi, 9 aprilie. Cele trei partide — PL, PLDM şi AMN — cer Comisiei Electorale Centrale (CEC) prelungirea termenului cu o săptămână. “Conducerea R. Moldova şi personal Voronin, cu toate mecanismele pe care le manipulează, îngrădesc accesul reprezentanţilor AMN, PL şi PLD către listele alegătorilor. Până în acest moment, nu am avut acces nici într-un raion, la nici o listă”, a declarat vineri, 10 aprilie, într-o conferinţă de presă liderul AMN, Serafim Urecheanu. Joi reprezentanţii celor trei partide nici măcar nu au reuşit să ia legătura cu preşedinţii consiliilor electorale de circumscripţie şi judecătorilor din raioane, acordul cărora este necesar pentru accesul la liste. AMN a depus la CEC o cerere prin care a cerut extinderea termenului pentru verificarea listelor cu o săptămână. În cazul în care autorităţile vor tergiversa accesul la liste, AMN susţine că va recurge la toate căile legale pentru a se apăra, inclusiv va desfăşura mitinguri paşnice. La rândul său, secretarul CEC, Iurie Ciocan, a declarat că legislaţia electorală nu prevede un termen exact pentru verificarea listelor electorale. Codul electoral nici nu prevede o astfel de procedură. “CEC a dispus prelungirea activităţii preşedinţilor consiliilor electorale de circumscripţie pentru patru zile pentru a stabili raioanele în care partidele solicită verificarea listelor. Astfel, până duminică urmează a fi apreciat numărul exact al raioanelor. La necesitate, vom prelungi activitatea preşedinţilor comisiilor din aceste raioane”, a spus Ciocan. El a menţionat, de asemenea, că CEC a trimis scrisori tuturor comisiilor de circumscripţie, prin care le-a permis să prezinte listele reprezentanţilor celor trei partide. AMN, PL şi PLDM insistă că verificarea listelor electorale şi recalcularea voturilor ar demonstra fraude care au favorizat partidul de guvernământ la scrutinul din 5 aprilie. Reprezentanţii partidelor de opoziţie susţin că în liste au fost incluse mii de persoane decedate, în locul cărora ar fi votat altcineva. (Sursa: Info-Prim)

Vladimir Voronin cere renumărarea integrală a voturilor din 5 aprilie

Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, a solicitat Curţii Constituţionale a Moldovei aprobarea unei decizii univoce cu privire la necesitatea numărării repetate integrale a voturilor alegătorilor la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009. “În scopul creării unor condiţii fundamentale pentru activitatea stabilă a nou-alesului organ legislativ al ţării, eu în calitate de Preşedinte al partidului, care a obţinut victoria convingătoare în competiţia cinstită şi democratică, solicit de la Curtea Constituţională soluţionarea univocă a necesităţii renumărării integrale a voturilor alegătorilor la alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009”, se mai arată în adresare. “Sunt ferm convins că renumărarea integrală, efectuată în conformitate cu legislaţia şi procedurile în vigoare, va deveni un argument important pentru instituirea stabilităţii politice, a păcii şi a încrederii reciproce în Republica Moldova”, menţionează în adresarea sa către Curtea Constituţională a Moldovei preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin. (Sursa: Omega)

Ambasadorul SUA în Moldova salută iniţiativa PCRM privind renumărarea buletinelor de vot

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Asif J. Chaudhry a salutat apelul liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin adresat Curţii Constituţionale privind renumărarea totală a buletinelor de vot din cadrul scrutinului parlamentar, exprimîndu-şi speranţa că, urmare a acestor verificări, se va obţine cît mai curînd recunoaşterea de către opoziţie a rezultatelor scrutinului şi validarea de către organele de resort a alegerilor parlamentare. În cadrul unei întrevederi cu Vladimir Voronin, diplomatul american a accentuat importanţa identificării unei modalităţi optime de conlucrare dintre autorităţi şi partidele de opoziţie pentru asigurarea stabilităţii social-politice. Şeful misiunii diplomatice a SUA a remarcat faptul că reacţia autorităţilor R. Moldova a fost adecvată evenimentelor care s-au desfăşurat pe data de 7 aprilie. Ambasadorul SUA în Moldova s-a arătat încrezător că autorităţile moldovene vor acţiona şi în continuare în acelaşi mod în vederea stabilizării situaţiei, cu asigurarea plenară a respectării drepturilor cetăţenilor la libera exprimare. (Sursa: Infotag)

Un grup de experţi independenţi crede că în Moldova se crează premise pentru instaurarea unui regim dictatorial

În R, Moldova se creează premisele pentru instaurarea unui regim poliţienesc şi dictatorial, se arată în declaraţia unui grup de experţi cu privire la escaladarea situaţiei social-politice din ţara noastră. În declaraţie se spune că în ziua de 7 aprilie, în centrul Chişinăului au avut loc manifestări spontane şi paşnice care au fost folosite pentru a provoca acţiuni violente şi criminale rezultate în distrugerea clădirilor Parlamentului şi Preşedinţiei. Acţiunile întreprinse de forţele de ordine nu au fost de natură să prevină actele de violenţă şi vandalism. Autorii documentului condamnă “în mod categoric” acţiunile de violenţă şi vandalism şi consideră nejustificat “transferul de responsabilitate şi de imagine de pe pe acţiunile grupului violent pe grupul mult mai numeros şi reprezentativ de protestatari paşnici sau pe liderii politici”. Declaraţiile post-electorale ale şefului statului doar au contribuit la inflamarea acestor suspiciuni şi au catalizat ieşirea în strada a cetăţenilor, afirmă experţii, care mai atestă o “campanie masivă de spălare a creierilor”. Autorii documentului cer să se abţină de la orice acţiuni şi declaraţii care vor avea drept efect deteriorarea situaţiei; crearea unui cadru de dialog politic pentru depăşirea conflictului apărut; neadmiterea noilor violenţe; publicarea listelor celor arestaţi şi asigurarea accesului la aceştia a avocaţilor şi a organizaţiilor de protecţie a drepturilor omului; evitarea persecuţiile pe motive politice; investigarea plenară, transparentă, cu participare internaţională a cauzelor care au condus la declanşarea actelor de vandalism; asigurarea dreptului cetăţenilor la libera circulaţie; asigurarea libertăţii opiniei şi a exprimării, inviolabilitatea libertăţii individuale şi a siguranţei cetăţenilor; eliminarea tuturor suspiciunilor cu privire la corectitudinea rezultatelor alegerilor parlamentare. Experţii se mai adresează tuturor instituţiilor de presă, dar în mod special Companiei “Tele-Radio Moldova”, să reflecte corect şi imparţial evoluţiile social-politice după alegerile din 5 aprilie cu participarea egală şi nediscriminatorie a părţilor implicate. (Sursa: azi.md)

ONG-uri media îngrijorate de “agravarea situaţiei presei”

ONG media (Asociaţia Presei Independente, Centrul Independent de Jurnalism, Asociaţia Presei Electronice, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Uniunea Jurnaliştilor din Moldova, Centrul Tînărului Jurnalist din Moldova) sînt îngrijorate de “agravarea situaţiei presei, nerespectarea dreptului de acces la informaţie şi atacurile asupra jurnaliştilor”. Într-o declaraţie comună, ONG-urile susţin că “în seara zilei de miercuri, 8 aprilie, cîţiva reporteri ai săptămînalului de investigaţii «Ziarul de Garda» au fost bruscaţi de reprezentanţi ai forţelor de ordine, care au refuzat să se legitimeze”. “În aceeaşi zi, Oleg Brega, cameramanul postului de televiziune pe Internet «Jurnal TV», aflat în exerciţiul funcţiunii, a fost bătut de cîteva persoanei în civil, care i-au sechestrate doua camere de filmat. Redactia «Ziarul de garda» şi administraţia «Jurnal TV» dispun de probe care ar putea ajuta în identificarea făptaşilor şi sînt dispuşi să le pună la dispoziţia organelor de drept”, se spune în declaraţie. ONG susţin că, “la 9 aprilie, cunoscutul portal Facebook.com, precum şi reţeaua socială Odnoklassniki.ru au devenit inaccesibile pentru utilizatorii din Moldova”. De asemenea, ei susţin că, “la 8 aprilie, administratorii portalului informaţional unimedia.md au constatat ca serverul Unimedia a fost atacat de mai multe ori”. “Cel puţin doi radiodifuzori au încetat retransmisia posturilor tv Realitatea TV si TVR 1 pe teritoriul Moldovei. Posturile TV au dispărut din lista canalelor tv marţi seara, în jurul orei 21.00”. ONG-urile au cerut autorităţilor moldovene “să asigure libertatea mass-media în virtutea obligaţiilor care îi revin în calitate de membru a Consiliului Europei şi să înlesnească accesul cetăţenilor la informaţie”. (Sursa: Infotag)

Coaliţia 2009 cere acces la listele electorale

La 10 aprilie, Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte — “Coaliţia 2009” a depus la Comisia Electorală Centrală a un demers (înregistrat la CEC cu numărul CEC 7/1325) prin care solicită accesul la listele electorale, inclusiv cele suplimentare, cu posibilitatea efectuării copiilor de la secţiile de votare din raza Circumscripţiei Electorale Chişinău. “Coaliţia 2009” consideră că o verificare independentă a listelor electorale ar aduce claritate referitor la presupunerile privind votul multiplu şi acurateţea întocmirii listelor electorale în cadrul scrutinului parlamentar din 5 aprilie 2009. La alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 Coaliţia a acreditat peste 2100 observatori naţionali. Pentru efectuarea copiilor listelor electorale Coaliţia 2009 va delega observatori naţionali acreditaţi la alegerile din 5 aprilie 2009. (Sursa: comunicat Coaliţia 2009)