Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009Curier electoral

Curier electoral din 17 aprilie 2009

|versiune pentru tipar|

Rezultatele renumărării voturilor vor fi prezentate marţi, 21 aprilie

Comisia Electorală Centrală a încheiat recepţionarea şi analiza proceselor verbale privind rezultatele finale ale renumărării voturilor exprimate la 5 aprilie 2009. În conformitate cu datele recepţionate, CEC va aduce la cunoştinţa publică rezultatele generalizate după numărarea repetată a voturilor, măsură dispusă de Curtea Constituţională în cadrul şedinţei Comisiei din data de 21 aprilie 2009. (Sursa: comunicat CEC)

Consiliul Europei va susţine dialogul de conciliere civică în Moldova

Consiliul Europei va acorda R. Moldova tot suportul necesar pentru iniţierea unui dialog politic de conciliere civică şi a respectării drepturilor omului, a declarat, vineri, Jean-Louis Laurens, Director General al Direcţiei Democraţie şi Afaceri Politice al Consiliului Europei, în cadrul unei întrevederi cu Preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Marian Lupu. Oficialul european efectuază o vizită de documentare în ţara noastră la iniţiativa Secretarului General al CoE, Terry Davis. Lupu a declarat, în acest context, că acum principala preocupare a autorităţilor moldoveneşti este restabilirea coeziunii civice, asigurarea respectării drepturilor omului, reinstaurarea normelor legale şi valorilor democratice. Potrivit lui Lupu, sistarea tuturor formelor de urmărire a participanţilor la acţiunile de protest, iniţiată prin recenta declaraţie a Şefului statului, este un pas important spre concilierea naţională, spre stabilizarea situaţiei social politice din ţară. (Sursa: Omega)

Majoritatea participanţilor la acţiunie de protest au fost eliberaţi

Instanţele de judecată au încheiat, până în prezent, urmăririle pentru majoritatea participanţilor la protestele violente din 7 aprilie. Procesul a fost iniţiat, la 16 aprilie, de către Procuratura Generală în urma unei solicitări a Preşedintelui Moldovei, Vladimir Voronin, cu privire la încetarea tuturor formelor de urmărire a participanţilor la proteste. Roman Mihăieş, avocatul unui protestatar reţinut, a declarat că “fiecare cauză se examinează în parte pentru că este vorba de o procedură închisă”. Totodată, în afara cazurilor grave, toţi protestatarii sunt eliberaţi în sala de judecată. (Sursa: Omega)

Primăria Chişinău afirmă că “teroarea continuă”

Primăria m. Chişinău constata cu regret că “teroarea regimului comunist asupra populaţiei civile continuă”, se spune într-o declaraţie a edilului şef al capitalei, Dorin Chirtoacă. Acesta afirmă că deşi s-a anunţat încetarea represiunilor, continuăm să înregistrăm cazuri de aplicare a forţei fizice de către poliţie asupra cetăţenilor. “Guvernul are o atitudine cinică şi iresponsabilă. Pe langă faptul că cei reţinuţi sunt bătuţi, torturaţi, supuşi unui tratament inuman şi degradant, poliţia percepe bani de la peroanele arestate pentru perioada aflării în detenţie, iar oficiali ai R. Moldova şi-au permis să spună că nu este vorba de leziuni corporale în cazul victimelor represiunilor, ci de vopsea. Până în prezent Guvernul a respins demersurile ONG-urilor de apărare a drepturilor omului, ale autorităţilor locale în comisariatele de poliţie şi în penitenciarele din R. Moldova unde are loc aplicarea violenţei asupra celor reţinuţi”.

A fost creată Alianţa anti-tortură “Act Moldova”

În R. Moldova a fost creată Alianţa anti-tortură “Act Moldova”. Structura a fost creată de un grup de iniţiativă formată din mai multe ONG-uri ce activează în domeniul protecţiei drepturilor omului. Anunţul a fost făcut în cadrul mesei rotunde cu genericul “Democraţia în pericol: în ce măsură se respectă drepturile omului în R. Moldova”, desfăşurată de organizaţiile pentru apărarea drepturilor omului din R Moldova — Promo Lex, CReDO, Amnesty International Moldova şi Institutul pentru Drepturile Omului. Preşedintele “Promo Lex”, Ion Manole, a spus că la Alianţă poate adera oricine. “Scopul Alianţei este de a acorda asistenţă victimelor torturii, de a preveni astfel de cazuri şi de a informa societatea”, a precizat Manole. În cadrul mesei rotunde ONG-urile s-au arătat extrem de îngrijorate de faptul că în comisariatele din Moldova, mai multe persoane reţinute după ce au avut loc protestele din 6–7 aprilie, sînt maltratate şi torturate. (Sursa: Deca-press)

Departamentul de Stat al SUA îngrijorat de evenimentele din Moldova

Departamentul de Stat al SUA şi-a exprimat îngrijorarea în legatură cu evenimentele din R. Moldova după alegerile parlamentare. Autorităţile americane se declară îngrijorate în legătură cu semnalele potrivit cărora tinerii şi jurnaliştii au fost intimidaţi. Iniţiativa preşedintelui Voronin de a-i amnistia pe toţi cei reţinuţi în timpul protestelor din 7 aprilie este un pas încurajator, crede Departamentul de Stat. “Toate părţile trebuie să acţioneze cu responsabilitate, iar guvernarea de la Chişinău trebuie să acţioneze în conformitate cu legislaţia ţării şi cu obligaţiile sale internaţionale în relaţia sa cu opoziţia, cu protestatarii şi cu presa”, susţine Departamentul de Stat. Washingtonul este de părere că “nu există scuze pentru violenţe, asemanatoare celor care s-au produs la 7 aprilie” şi reconfirmă că SUA rămân interesate să colaboreze cu R. Moldova, dat fiind aspiraţiile europene ale ţării. (Sursa: Deca-press)

Ambasadorul SUA s-a întâlnit cu jurnalişti şi reprezentanţi ai societăţii civile

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chişinău, Asif Chaudhry, a primit în audienţă pe 17 aprilie un grup de ziarişti şi reprezentanţi ai societăţii civile, care au vorbit pe marginea evoluţiei evenimentelor din R. Moldova şi şi-au exprimat profunda îngrijorare vizavi de faptele de tortură şi încălcarea drepturilor omului comise de autorităţi. (Sursa: jurnal.md)

Consiliul Europei va sprijini restabilirea situaţiei privind respectarea drepturilor omului

“Este foarte important ca persoanele care se fac vinovate de acte de violenţă care s-au produs nu doar în zilele de 7 şi 8, dar şi de acte de violnţă care au avut loc în locurile de detenţie, să fie deci investigate şi trase la răspundere”. Declaraţia aparţine lui Jean-Louis Laurens, director general, Directoratul General pentru Democraţi şi chestiuni politice al Consiliului Europei (CoE), oferită pentru postul de radio Europa Liberă. Jean-Louis Laurens a mai declarat că “este absolut necesar ca persoanele care în acest moment se află în arest sau persoanele care se află în detenţie să fie tratate cum se cuvine, astfel încît aceste persoane să nu fie supuse unor acte de violenţă, acte care sunt interpretate de unii chiar ca nişte acte de tortură”. Laurens a subliniat că după discuţiile cu diverse persoane a înţeles că există angajamentul de a restabili situaţia democratică şi situaţia privind respectarea drepturilor omului în R. Moldova, însă organele de drept şi sistemul judiciar “mai au încă multe de făcut, astfel încît această ţară să îşi respecte angajamentele asumate atunci cînd a aderat la Consiliul Europei”. CoE este gata să acorde toată asistenţa necesară pentru a se restabili situaţia privind respectarea drepturilor omului, a mai spus Laurens. (Sursa: europalibera.org)

PL: sub paravanul de consens naţional, guvernarea încearcă să ascundă propriile crime

Partidul Liberal (PL) condamnă recentele acţiuni represive ale guvernării comuniste, care s-au soldat cu decesul a 3 persoane, dispariţia a cel puţin 5 persoane, încarcerarea, maltratarea şi torturarea feroce a sute de tineri nevinovaţi, se spune într-o declaraţie a formaţiunii. PL constată că, în pofida declaraţiilor preşedintelui în exerciţiu Vladimir Voronin de amnistiere şi de stopare a violenţelor, în realitate poliţia şi SIS continuă procesul de reţinere a tinerilor, de reprimare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, de încălcare a valorilor democratice şi a normelor statului de drept. “Sub paravanul declaraţiilor de stabilitate şi de consens social, guvernarea comunistă încearcă să muşamalizeze proporţiile crimelor săvârşite şi să absolvească de orice responsabilitate pe adevăraţii autori, cei care au ordonat actele de vandalism, represiunile, precum şi pe executanţii nemijlociţi ai ordinelor respective”, se spune în declaraţie. (Sursa: declaraţie PL)

Comitetul Helsinki din Moldova cere demisia ministrului de Interne

Comitetul Helsinki cere Procuraturii Generale atragerea la răspundere penală a ministrului de Interne, Gheorghe Papuc şi eliberarea necondiţionată din funcţia pe care o deţine, ca urmare a acţiunilor cu caracter violent din 7 aprilie 2009 din Chişinău care s-au soldat cu zeci de răniţi şi două edificii statale deteriorate, clădirea Parlamentului şi Preşidenţiei. Potrivit comitetului, Papuc trebuie eliberat din funcţie pentru că deşi cunoştea foarte bine ce urma să se întâmple la 7 aprilie, nu a întreprins nimic pentru a asigura ordinea publică şi prevenirea devastării celor dou edificii de stat. (Sursa: jurnal.md)