Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009DeclaraţiiPCRM

Alternative pentru electoratul de centru în cadrul alegerilor parlamentare anticipate

|versiune pentru tipar| PCRM, 7 iulie 2009
În Republica Moldova o bună parte a alegătorilor a fost şi rămâne fidelă valorilor şi principiilor politice de centru. Majoritatea acestor cetăţeni sunt mai puţin politizaţi, de obicei nu votează extremele şi optează pentru consolidarea statalităţii RM ca stat suveran şi independent, pentru stabilitatea internă şi prosperitate şi bunăstare. Ei sunt împotriva confruntărilor politice şi sociale care frânează dezvoltarea economică a Moldovei şi provoacă dezbinări în societate.

Evenimentele din 7 aprilie şi-au lăsat amprenta asupra opţiunilor politice ale alegătorilor şi au schimbat viziunile cetăţenilor, la fel precum s-au schimbat viziunile şi valorile cetăţenilor SUA după 11 septembrie 2001.

Consecinţele acestor evenimente au produs schimbări esenţiale ale spectrului politic din Moldova şi, în rezultat, astăzi, practic, unica forţă politică care reprezintă în realitate valorile acestui electorat este PCRM.

Astăzi doar PCRM promovează consecvent statalitatea, procesul de reintegrare paşnică a RM, neutralitatea şi neimplicarea statului în diverse conflicte. PCRM a reuşit dezvoltarea relaţiilor strategice cu Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă, stabilirea relaţiilor bune dintre reprezentaţii diferitor culturi şi păstrarea echilibrului ineretnic. Aceste principii şi valori, de facto, asigură stabilitatea în societate atât de necesară pentru dezvoltarea durabilă a statului în plan social, economic şi politic. Iar recentele credite oferite de către Federaţia Rusă şi China pentru dezvoltarea statului odată în plus demonstrează că PCRM este forţa politică care se bucură de încredere în exterior şi poate depăşi consecinţele crizei mondiale economice prin implementarea programului anticriză cu o acoperire financiară reală şi o echipă cu experienţă.

Pe lângă argumentele politice pentru electoratul centrist există şi argumente raţionale. Criza politică provocată de către forţele liberale prin refuzul de a alege preşedintele ţării, incapacitatea lor şi nedorinţa de a dialoga, a provocat alegerile anticipate şi au dezbinat societatea. În aceste condiţii, unica soluţie este ca Partidul Comuniştilor să obţină mai multe mandate ca să nu mai apară problema “votului de aur”. Ieşirea din criza în cauză, la moment este posibilă doar în situaţia în care o forţă politică îşi va asuma toată responsabilitatea pentru actul guvernării.

Respectiv, pentru a nu permite agravarea situaţiei politice, fiecare dintre noi trebuie să demonstreze o atitudine responsabilă faţă de scrutinul din 29 iulie şi să facă alegerea care va conduce ţara spre stabilitate, dezvoltare şi prosperare.

În acest context, mă adresez către fiecare alegător de centru (centrist şi social-democrat) cu apelul de a acorda votul său Partidului Comuniştilor. Unicul partid care astăzi poate face faţă provocărilor timpului.

Serviciul de presă al PCRM