Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Azi-noapte, Dorin Chirtoacă, vicepreşedintele Partidului Liberal şi candidat electoral PL, a fost reţinut de poliţie. Primarul general al municipiului Chişinău, degrevat din funcţie pe durata campaniei electorale, este invitat luni, la ora 13.00, la Comisariatul Botanica pentru depunerea mărturiilor.
Aseară, la 23.50, imediat după încheierea întâlnirii cu alegătorii din comuna Băcioi, Dorin Chirtoacă împreună cu Vitalie Şalaru, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Băcioi a Partidului Liberal, au fost reţinuţi şi duşi la sectorul de poliţie din localitate. Principalele acuzaţii invocate de poliţişti la adresa celor doi reţinuţi au fost încălcarea normelor privind durata desfăşurării întâlnirilor cu alegătorii şi, respectiv, prezentarea filmului “Adevărul despre 7 aprilie 2009”, un film documentar realizat de tinerii PL despre evenimentele din 7–8 aprilie. Organele de drept, inclusiv comisarul de Botanica care a participat la reţinere, au făcut referire, în momentul reţinerii, la o prevedere a noului Cod Contravenţional care indică desfăşurarea întrunirilor publice până cel târziu la ora 22.00.
Partidul Liberal califică aceste acuzaţii ca fiind neîntemeiate, deoarece Regulamentul CEC permite desfăşurarea întâlnirilor electorale în condiţiile prevăzute de autorizaţia eliberată de autorităţile publice locale. Potrivit autorizaţiei eliberate de primăria comunei Băcioi, întâlnirile electorale ale Partidului Liberal puteau avea loc pe data de 18 iulie, în perioada de timp 20.30–24.00.
Partidul Liberal consideră acţiunea de reţinere a lui Dorin Chritoacă şi Vitalie Şalaru drept un abuz al poliţiei îndreptat împotriva Partidului Liberal.
Partidul Liberal cheamă cetăţenii să nu se lase intimidaţi de acţiunile provocatoare ale poliţiei, acestea producându-se practic pe întreg teritoriul republicii şi urmărind scopul clar de a împiedica desfăşurarea în bune condiţii a întâlnirilor electorale ale candidaţilor PL. Îi îndemnăm pe toţi să-şi exprime, şi în continuare, opţiunile politice de susţinere a PL, venind nestingherit la întâlnirile cu alegătorii.
Departamentul Comunicare al PL