Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009DeclaraţiiPL

PL cere Procuraturilor sancţionarea membrilor birourilor electorale care au admis încălcări la alegerile din 5 aprilie

|versiune pentru tipar| PL, 24 iulie 2009

Partidul Liberal a depus 31 de demersuri în atenţia Procuraturilor de sector din municipiul Chişinău şi a celor raionale ce se referă la probele depistate în cadrul verificării legalităţii desfăşurării scrutinului electoral parlamentar din 5 aprilie 2009. Potrivit acestor demersuri, au fost depistate mai multe încălcări admise de către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare a prevederilor legislaţiei electorale.

Demersurile sunt adresate Procuraturii sectoarelor Buiucani, Râşcani, precum şi Procuraturilor din 10 raioane: Orhei, Hânceşti, Ialoveni, Soroca, Briceni, Edineţ, Făleşti, Rezina, Şoldăneşti, Leova. Potrivit datelor prezentate, au fost înregistrate 4 910 cazuri de votare în lipsa actelor de identitate, doar în raionul Făleşti 3 377 persoane au votat fără acte, iar în raionul Briceni — 686 persoane.

2 656 persoane au votat în baza altor acte decât buletinele de identitate (IDNO). Numai în raionul Hânceşti au fost înregistrate 987 de asemenea cazuri, iar în raionul Briceni — 935. Semnături identice au fost descoperite în 378 de cazuri, iar semnături dubioase — în 30 de cazuri. De asemenea, au fost majorate artificial listele de alegători — 148 de cazuri de persoane incluse atât în listele de bază, cât şi în cele suplimentare, dar şi 13 cazuri de votare multiplă.

Partidul Liberal solicită Procuraturii sectoarelor Buiucani şi Râşcani, precum şi respectivelor Procuraturi Raionale efectuarea investigaţiilor în temeiul art. 274 din Codul de procedură penală pentru a stabili persoanele care se fac culpabile de încălcările stabilite şi tragerea lor ulterioară la răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare. Partidul Liberal cere să fie informat despre rezultatele controlului şi să-i fie prezentată hotărârea.

Departamentul Comunicare al PL