Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009DeclaraţiiPL

Declaraţia PL cu privire la încălcările grave şi multiple ale procesului electoral comise de guvernarea comunistă

|versiune pentru tipar| PL, 29 iulie 2009

Partidul Liberal constată şi condamnă gravele şi multiplele încălcări ale procesului electoral, ale Constituţiei şi Codului Electoral al Republicii Moldova, înregistrate astăzi, 29 iulie, pe întreg teritoriul republicii şi comise de către guvernarea comunistă. Redăm în continuare cele mai frecvente tipuri de încălcări înregistrate de către reprezentanţii Partidului Liberal:

Partidul Liberal condamnă încălcările procesului electoral, la care se dedă guvernarea comunistă, şi acuză PCRM de faptul că nu a renunţat la practicile de fraudare a votului cetăţenilor folosite în cadrul alegerilor de la 5 aprilie 2009 şi că le aplică şi la alegerile de la 29 iulie în proporţii şi mai mari, cu implicarea aceloraşi instituţii şi structuri administrative ale statului şi guvernului. Partidul Liberal declară că încălcările înregistrate până la ora actuală au ca obiectiv descurajarea votului în favoarea partidelor de opoziţie, falsificarea voturilor în proporţii care să vicieze în mod semnificativ rezultatul alegerilor şi creşterea artificială a procentului pentru partidul comuniştilor.