Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2009DeclaraţiiPSD

Clanul Voronin şi aliaţii săi întreprind atacuri masive pentru a distruge PSD ca unica forţă politică de centru din Republica Moldova

|versiune pentru tipar| PSD, 10 iulie 2009
Partidul Social Democrat atrage atenţia opiniei publice asupra faptului că pe tot parcursul campaniei electorale precedente, cât şi pe parcursul campaniei electorale actuale, formaţiunea noastră politică a fost şi rămâne a fi principala ţintă a atacurilor masive venite dinspre clanul Voronin şi aliaţii săi — forţe oculte care nu pot admite ca pe scena politică a Moldovei să apară o puternică forţă de centru, de orientare social-democrată. Asta deoarece PSD, prin mesajul său electoral echilibrat, constructiv, prin anunţarea fără echivoc a angajamentului său politic de a lupta şi de a pune capăt extremismului şi fărădelegilor la care s-a dedat clica comunistă, a devenit un concurent electoral incomod pentru toţi acei care de mai mulţi ani îşi satisfac ambiţiile prin metode de învrăjbire şi dispersare a electoratului, prin coruperea masivă a clasei politice, prin fărădelege, calomniere, intimidare şi dezinformare.

O primă acţiune comunistă de dispersare a forţelor centriste a fost întreprinsă prin intermediul “proiectului Muşuc” care prevedea ca acesta, împreună cu acoliţii săi, executând ordinul conducerii de vârf a PCRM, să depună eforturi pentru a prelua conducerea în partid ca apoi să arunce PSD-ul la picioarele comuniştilor. După nereuşită, când a fost exclusă din rândurile PSD, această grupare a fost obligată să acţioneze pentru a rupe din rândurile PSD membri de partid. N-a reuşit nici de astă dată. Totuşi, clanul Voronin le-a mulţămit, primindu-i în rândurile sale şi oferindu-i lui Muşuc un loc în lista electorală.

O următoare acţiune comunistă care a avut drept obiectiv neadmiterea unificării şi consolidării forţelor de centru a fost “proiectul Diacov — Voronin” care a demarat cu detaşarea lui Marian Lupu — comunistul № 2 în ierarhia comunistă şi unul din principalii responsabili pentru evenimentele din 7 aprilie — în fruntea partenerului de nădejde al PCRM — partidul lui Diacov. Anume venirea lui Lupu la PDM a pus capăt tuturor discuţiilor despre participarea pe o listă electorală comună a PSD — UCM — PDM. De această dată “proiectul” şi-a atins scopul, PCRM mulţămindu-i lui Lupu prin faptul că toţi activiştii comunişti, la întâlnirile cu electoratul, fac agitaţie electorală pentru PDM ca aliat fidel al comuniştilor. În plus, astăzi întregul arsenal de resurse mediatice şi administrative comuniste, toate mijloacele financiare de care dispune clanul “Diacov -Voronin” sunt puse la dispoziţia acestui diabolic proiect. Astăzi PDM nu atacă nici într-un fel PCRM, concentrându-şi atacurile, în schimb, împotriva PSD. Se încearcă continuarea “proiectului” de zdruncinare a PSD şi UCM, de corupere a membrilor şi activiştilor acestor partide aliate. Presiunile făţişe care se fac asupra activiştilor social-democraţi sunt extrem de dure, culminând uneori cu ameninţări de răfuială fizică. În unele cazuri episodice, unele persoane mai slabe de caracter cad pradă acestor acţiuni de intimidare şi calomniere.

Pentru a-şi asigura ambiţiile în viitorul Parlament, clanul Voronin PCRM a pus în aplicare şi cel de-al treilea proiect “Roşca — structurile de forţă şi de control — Voronin”. Asupra susţinătorilor PSD sunt deschise dosare penale şi administrative neîntemeiate, acestora le sunt înscenate provocări, ei suportă permanente controale fiscale, fiindu-le oprită orice activitate economică.

Constatând cele expuse, PSD declară că este ferm hotărât să lupte politic pentru a obţine susţinerea electoratului care i-ar permite să-şi realizeze Programul anti-criză, Programul de protejare şi susţinere a producătorilor şi consumatorilor locali, Programul de restabilire în drepturi a puterii judecătoreşti şi alte programe elaborate spre binele şi bunăstarea ţării. PSD face apel către toţi acei care au votat la 5 aprilie pentru PSD şi UCM, către toţi acei care nu acceptă extremismul, minciuna şi fărădelegea, către acei care doresc să-şi trăiască viaţa în linişte şi bunăstare: Nu vă lăsaţi manipulaţi şi dezinformaţi de propaganda comunistă, nu acceptaţi să fiţi intimidaţi de acţiunile şi “proiectele” clanului Voronin. Fiţi liberi, fiţi mândri de ţara noastră paşnică şi faceţi o alegere corectă în susţinerea PSD.

Votaţi PSD — în buletinul de vot cu numărul 8.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!