Mişcarea Acţiunea Europeană anunţă că, aşa cum a promis, s-a retras oficial din cursa electorală în favoarea partidelor parlamentare anticomuniste, care au şanse de a intra în Parlament[…]
Spoturile video sînt preluate de la concurenţii electorali respectivi, precum şi din surse publice, cu respectarea deplină a criteriilor egalităţii şi echităţii.
Tezele programului electoral al MAE pe domenii prioritare
Extrase din programul electoral al partidului, analizate şi repartizate de către Asociaţia ADEPT pe şase domenii prioritare: politici economice; politici sociale; salarii, pensii, burse; reglementarea diferendului transnistrean; atitudinea faţă de UE; atitudinea faţă de CSI.
Politici economice
creşterea PIB-ului cu minimum 10–12% anual;
triplarea exporturilor până în 2013;
liberalizarea pieţei agricole;
investirea banilor câştigaţi peste hotare;
atragerea unor investiţii private de 1,5 miliarde euro în sistemul energetic;
crearea a 25 de mii de locuri de muncă noi în fiecare an;
introducerea cotei unice de 12% şi scutirea întreprinderilor de impozit în primii cinci ani de la creare;
diminuarea TVA;
anularea TVA la importul de utilaje pentru producatori şi la materia primă pentru producţia destinată exportului;
atragerea a 400 milioane de euro anual, din fondurile comunitare, pentru infrastructura locală.
Politici sociale
restituirea anuală a un miliard de lei TVA la procurarea de locuinţe noi;
alocarea de investiţii prioritare pentru instituţiile prestatoare de servicii medicale (spitale, ambulatorii, medici de familie), asigurând standardele de calitate şi efecte directe asupra sănătăţii populaţiei;
promovarea de politici de încurajare a creşterii demografice, reducând riscurile pentru tinerele familii, asistând mesele gratuite pentru copiii în şcoli (lapte şi corn), mese asigurate pentru bătrânii singurateci, ajutoare financiare familiilor tinere;
cheltuielile pentru educaţie ar trebui să crească de la 7–8% din PIB în prezent până la 10% în perioada de lansare a modelului descentralizării educaţiei, urmând să descrească ulterior, pe termen mediu, până la 7%;
înnoirea conţinuturilor curriculare şi a traseelor educaţionale;
garantarea autonomiei universitare;
garantarea accesului tuturor cetăţenilor la servicii de sănătate de înaltă calitate;
reducerea costurilor pentru serviciile medicale.
Salarii, pensii, burse
majorarea salariului în mediu cu 30% anula, astfel ca până în 2013 să fie 500 euro;
pensie medie de 200 euro până în 2013 şi de 80 de euro după primul an de guvernare;
majorarea burselor pentru studenţi la nivel de 1/3 din salariul mediu pe ţară, cea ce va constitui în primul an de Guvernare a MAE 70 de Euro.
Reglementarea diferendului transnistrean
mobilizarea opiniei publice europene şi internaţionale contra centrelor decizionale, responsabile de tergiversarea retragerii armatelor ruse din Transnistria şi de sprijinul financiar-economic, militar şi diplomatic acordat regimului separatist de la Tiraspol. Vom cere despăgubiri Federaţiei Ruse pentru imixtiunea militară din 1992, sprijinirea separatismului şi provocarea de pagube materiale şi umane uriaşe statului independent R.Moldova. Problema transnistreană se va rezolva dacă R. Moldova va reuşi să devină un stat prosper, cu viitor european şi atractiv pentru cetăţenii de pe malul stâng al Nistrului. În acelaşi timp, R. Moldova nu poate fi victima sau ostaticul problemei transnistrene în ce priveşte aderarea la NATO şi la UE.
Atitudinea faţă de Uniunea Europeană
ancorarea în spaţiul euro-atlantic în următorii 4–8 ani;
semnarea Acordului de Asociere pînă în 2010;
obţinerea libertăţii de călătorie liberă în UE în următorii 2–4 ani.