Rezultatele participării Partidului Popular Creştin Democrat la alegerile parlamentare din 29 iulie 2009: a întrunit 30,236 de voturi valabil exprimate (1.91%), ceea ce nu i-a permis să depăşească pragul electoral de 5%[…]
Spoturi video ale concurentului electoral (1)
Spoturile video sînt preluate de la concurenţii electorali respectivi, precum şi din surse publice, cu respectarea deplină a criteriilor egalităţii şi echităţii.
Tezele programului electoral al PPCD pe domenii prioritare
Extrase din programul electoral al partidului, analizate şi repartizate de către Asociaţia ADEPT pe şase domenii prioritare: politici economice; politici sociale; salarii, pensii, burse; reglementarea diferendului transnistrean; atitudinea faţă de UE; atitudinea faţă de CSI.
Politici economice
tranziţia de la economia subterană la economia legală;
nouă politică regulatorie a statului trebuie să se bazeze pe economia de piaţă de drept, garantarea de către stat a proprietăţii şi a relaţiilor economice civilizate între întreprinzători, întreprinzători şi stat, între business şi societate (consumatori);
o politică investiţională eficientă;
Moldova trebuie să devină subiect cheie în regiune pe piaţa agricolă şi cea a produselor alimentare;
Moldova trebuie să dezvolte biofarmaceutica (biotehnologiile moderne bazate pe produse ecologice, homeopatia);
atragerea investitorilor străini în sectorul prelucrării produselor agricole, al biotehnologiilor şi farmaceuticii;
stimularea concurenţei în business în loc de monopolurile de clan;
simplificarea procedurilor de administrare a impozitelor şi micşorarea lor până la nivelul care va asigura dezvoltarea antreprenoriatului;
crearea sistemului interdependent business-instruire şi a sistemului de microcreditare;
acţiuni de lobby pe pieţele externe în interesul întreprinderilor moldoveneşti, inclusiv asistenţă pentru participarea la tendere internaţionale, protejarea producătorului autohton prin oferirea condiţiilor preferinţiale conforme normelor internaţionale;
eradicarea practicii controalelor ilegale aplicate agenţilor economici de către organele de drept şi fiscale în scopul estorcării unor sume de bani;
renovarea infrastructurii naţionale; reţele de transport moderne: drumuri, căi ferate, telecomunicaţii;
construcţia magistralei Prut European, de la Giurgiuleşti (r-ul Cahul) până la Criva (r-ul Briceni), proiectul incluzând şi construcţia podului peste râul Ciuhur în zona Costeşti-Stînca şi a altor trei poduri peste râul Prut;
reabilitarea reţelei de drumuri naţionale şi locale (aproximativ 4000 km);
promovarea proiectului Comisiei Europene “Şina a treia” începând cu sectoarele de cale ferată Chişinău-Iaşi şi Galaţi-Giurgiuleşti;
dezvoltarea, modernizarea şi reabilitarea sistemului de alimentare cu apă în 400 de localităţi;
dezvoltarea microenergeticii, energia eoliană, solară etc.
Politici sociale
crearea Fondului de dezvoltare socială (pentru programele de combatere a fenomenului “copiii străzii”, a sărăciei, pentru tratarea celor săraci);
implementarea integrală a procesului de la Bologna;
înnoirea şi perfecţionarea cadrelor didactice;
crearea Fondului pentru Ştiinţă şi Cercetare destinat oferirii de granturi pentru sistemul noilor cunoştinţe, îndeosebi a descoperirilor ştiinţifice, crearea condiţiilor de lucru pentru savanţi şi asigurarea lor cu comenzi de stat;
asigurarea medicală obligatorie şi dezvoltarea medicinii municipale;
investiţii în repararea clădirilor;
dotare tehnică şi materială modernă a instituţiilor medicale;
implementarea programelor de stat pentru combaterea celor mai periculoase şi răspândite maladii etc.
Salarii, pensii, burse
nu se menţionează.
Reglementarea diferendului transnistrean
prelungirea misiunii EUBAM pe segmentul transnistrean al frontierei moldoveneşti până la restabilirea controlului deplin al Republicii Moldova asupra frontierelor sale.
Atitudinea faţă de Uniunea Europeană
integrarea în Uniunea Europeană este scopul strategic al ţării;
folosirea experienţei României şi a Ucrainei pentru procesul negocierilor cu Uniunea Europeană în scopul semnării acordului de asociere, a regimului de comerţ liber şi ridicare a regimului de vize.