Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Dragi prieteni,
Vă mulţumesc pentru faptul că pe 28 noiembrie aţi avut încredere în mine. Mi-aţi fost alături şi m-aţi susţinut — un gest care nu poate fi trecut cu vederea. E adevarat, nu am acumulat numărul de voturi necesar pentru a accede în Parlament. Dar acesta a fost doar un obiectiv şi nu un scop. Scopul meu este să-i aduc pe tineri acasă şi să le ofer posibilităţi reale de afirmare, dar şi condiţii bune de trai în Republica Moldova.
Nu părăsesc “câmpul de luptă”, pe care am păşit pe 6 septembrie. Şi nu uit nici promisiunile făcute tinerilor în decursul campaniei electorale. Am acum mai multă motivaţie şi putere de a persevera în numele unui viitor mai bun pentru toţi cetăţenii Republicii Moldova. Reiterez, îmi pasă de ţara mea, pentru că aici m-am născut. E deja un motiv temeinic pentru a-ţi iubi patria. Am fost crescut în spiritul patriotismului şi solidarităţii faţă de oameni şi baştină. Tocmai de aceea, consider de datoria mea de a contribui la îmbunătăţirea vieţii social- economice din Republica Moldova. Voi susţine în continuare tinerii şi voi demara construcţia orăşelului studenţesc. Concomitent, voi organiza o mişcare social-politică, alcătuită în preponderent din tineri, care va acţiona pe scena politică din Republica Moldova.
Sunt un patriot, dar nu un laş. Or patrioţii adevăraţi nu-şi uită niciodată promisiunile şi nu renunţa la cauză. Cauza mea este adevărul, dreptatea şi bunăstarea tuturor cetăţenilor, indiferent de etnie şi simpatii politice.
Sursa: www.gabrielstati.md