Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiMAE

MAE a depus lista electorală — candidaţii sunt trecuţi în ordine alfabetică

|versiune pentru tipar| MAE, 4 octombrie 2010

Lista electorală a Partidului Mişcarea Acţiunea Europeană a fost depusă astăzi, 4 octombrie, la sediul Comisiei Electorale Centrale. Formaţiunea a depus actele în vederea înregistrării în cursa electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie, conform formalităţilor legale privind organizarea scrutinului.

Lista electorală a MAE este formată din 103 oameni de bază ai partidului, dispuşi în ordine alfabetică. Potrivit secretarului general al MAE, Ion Neagu, lista depusă la Comisia Electorală Centrală nu este finală, ci reprezintă doar o formalitate pentru înscrierea partidului în campania pentru alegerile din noiembrie 2010.

“Am recurs la această modalitate de formare a listei electorale, în ordine alfabetică, pentru a transmite un mesaj la început de campanie: toţi candidaţii noştri sunt la fel de importanţi. Bineînţeles că pe parcurs vom opera modificări, în funcţie de criteriile politice şi electorale ce ţin cont de obiectivul pe care ni-l asumăm: obţinerea unui scor cât mai mare care să ne permită formarea unei majorităţii democrate stabile”, a declarat secretarul general al formaţiunii.

Menţionăm că MAE, la fel ca toate celelalte partide care pot face campanie pentru alegerile parlamentare anticipate, are posibilitatea legală de a modifica lista electorală în următoarea perioadă.

Serviciul de presă al MAE