Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiOleg Cazac

Ştiinţa — factor major în dezvoltarea durabilă a societăţii

|versiune pentru tipar| Oleg Cazac, 18 noiembrie 2010

Dezvoltarea social-politică şi economică a ţării depinde de respectul politicienilor faţă de sine, faţă de popor. Sistemul politic existent pînă în prezent s-a descreditat. În condiţiile crizei economice şi politice apare necesitatea ca în politică să se implice profesionişti, care vor forma un Parlament funcţional şi durabil. Un obiectiv important al noului Parlament este elaborarea şi implementarea unui program de dezvoltare durabilă în baza concepţiilor economice progresiste.

Noi am ajuns la o economie care depinde de importuri, avînd în acelaş timp un potenţial uman foarte puternic. Valorificarea potenţialul uman va permite soluţionărea problemelor social-economice prin dezvoltarea inovaţională a economiei, bazată pe stimularea de către stat a cercetărilor ştiinţifice.

Aceasta va permite realizarea programului de renaştere a sectorului agrar şi modernizare a industriei în baza tehnologiilor inovaţionale. Ca rezultat, se va mări potenţialului de export a produselor agricole şi industriale, competitive pe piata internaţională. Efectul economic va permite atingerea obiectivelor sociale. În aşa mod crearea locurilor de muncă bine plătite, majorarea pensiilor, implimentarea planurilor de ocrotire a familiei, calitatea sistemului de ocrotire a sănătăţii va depinde de faptul, dacă noul Parlament va avea insistenţa de a elabora şi implementa un complect de legi, ce vor asigura crearea unei economii eficiente, capabile să asigure fortificarea exporturilor, inclusiv a produselor “HIGH-Tech.”

Luînd în consideraţie lipsa resurselor minerale şi energetice ale ţării şi structura economiei naţionale, create într-o perioada cu materie primă şi energie ieftină, unica alternativă de dezvoltarea durabilă a ţării este dezvoltărea inovaţională a economiei. Aceasta va permite ridicarea eficienţei transformării rezultatelor cercetărilor ştiinţifice în inovaţii şi comercializarea lor. Activatatea Academiei de Ştinţe a Moldovei şi a sistemului universitar bine dezvoltat, crează premise pentru atingerea acestor obiective.

Dezvoltarea inovaţională a economiei va permite utilizarea eficientă a resurselor umane. Ca rezultat al popularităţii studiilor universitare şi liceale, cota specialiştilor cu studii superioare şi medii angajaţi în economie în Moldova este mai mare decît nivelul mediu în Europa, unde acest indice constituie 21,2%. Fortificarea dezvoltării potenţialului uman este asigurată şi de constituirea de către Academia de Ştiinţe a Moldovei a Universităţii de ştiinţe fundamentale, Liceului pentru copii dotaţi (Liceul Academiei de Ştiinţe a Moldovei), Agenţiei pentru Inovare şi Transfer Tehnologic, crearea infrastructurii de inovare (organizarea parcurilor ştiinţifico-tehnologice şi a incubatorului de inovare).

Dar dezvoltarea economică şi socială a ţării este garantată în cazul unei finansari suficiente a sferei ştiinţifico-tehnologice la un nivel de 1,5…2% din PIB. Ca exemplu în Izrail finansarea cercetărilor ştiinţifece şi a inovării constituie 4,65% din PIB, Finlanda — 3,37%. În Rusia acest indice constituie 1,04 %, Belarus- 0,97 %, Ucraina — 0,87 %, Parlamentul Romaniei planifică de a finansa ştiinţa în 2011 cu 2% din PIB.

În R.Moldova pentru anul 2010 aceast indice constituie 0,53% din PIB. Creşterea finansării ştinţei din contul bugetului de stat în 2012 va atinge 1% din PIB. Dacă tendinţa de creştere a finansării sferei ştiinţifico-tehnologice se va păstra, Moldova are şansa de a veni în rîndurile ţărilor dezvoltate ale Europei.

Sursa: www.olegcazac.md