Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Ultimele două zile sîntem martori la o campanie bine organizată de actuala guvernare şi mass-media aservită de şantaj şi intimidare a donatorilor noştri, de discreditare a PCRM şi tentativă de a elimina cel mai mare şi puternic partid din RM din cursa electorală.
Isteria partidelor de guvernare că vor pierde alegerile este atît de mare încît a fost pus începutul unor atacuri vehemente împotriva drepturilor fundamentale ale omului, valorilor şi principiilor democratice consfinţite în documentele internaţionale şi Constituţia Republicii Moldova.
Actuala putere conştientizează foarte bine că doar eliminarea PCRM din campania electorală le poate asigura păstrarea, cu orice preţ, a puterii, în caz contrar înfrîngerea este garantată, deoarece sînt la curent de marea dezamăgire pe care o poartă cetăţenii RM faţă de această guvernare.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova condamnă atacurile premeditate din partea unor mijloace de informare în masă, dezinformarea şi manipularea absolut cinică ale unor jurnalişti în ceea ce priveşte rapoartele financiare ale PCRM depuse la CEC.
Toate informaţiile precum că donatorii PCRM sînt fictivi nu corespund realităţii, sînt micinoase şi calomnioase.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova respectă cu stricteţe toate prevederile legale cu privire la declararea mijloacelor financiare, fără nici o abatere. PCRM dispune de toate borderourile, semnate personal de către toţi donatorii şi actele necesare efectuării unei donaţii şi este disponibil să prezinte pentru verificare toate actele necesare organelor competente care vor confirma legalitatea utilizării mijloacelor financiare.
În acelaşi timp, considerăm că iniţierea unei astfel de campanii de manipulare a opiniei publice şi exercitarea de presiuni asupra donatorilor PCRM reprezintă o sfidare gravă a unui şir de norme constituţionale privind inviolabiliatea vieţii private, prezumpţia nevinovăţiei şi confidenţialitatea datelor cu caracter personal.
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova vine să reitereze stimaţilor jurnalilşti, care sperăm nu au uitat ce înseamnă deontologie profesională, de existenţa normei constituţionale potrivit căreia libertatea de exprimare nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie. Mai mult ca atît, dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor.
Astfel, PCRM solicită mass-media să se abţină de la astfel de procedee manipulatorii şi concluzii pripite pînă la verdictul final al organelor competente la acest subiect.
Totodată, PCRM solicită actualei guvernări să lupte cinstit, onest şi cu demnitate dacă pretinde că aspiră la valorile democratice.
Sursa: www.pcrm.md