Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Proiectul “40 de oraşe” este una din componentele iniţiativei sociale “Proiectul Moldovenesc”, propuse de PCRM şi care prevede modificarea structuri sociale, modernizarea şi urbanizarea totală a ţării prin intermediul dezvoltării infrastructurii, a sistemului educaţional şi a industriei în diferite raioane ale Moldovei.
Deputatul în Parlament, Oleg Reidman, a declarat în cadrul prezentării proiectului că împrejurările care au condiţionat apariţia acestei propuneri vin din “anii 60–70 ai secolului XX, când în Moldova avea loc trecerea activă de la gospodăriile ţărăneşti la tehnologii industriale intensive”, ceea ce a permis eliberarea forţei de muncă în sectorul agrar.
Reidman a amintit că în perioada URSS această probleme ar fi fost soluţionată pe calea construcţiei uzinelor a service-urilor de importanţă unională, care ar fi ocupat toată forţa de muncă. “Hânceşti şi Dubăsari, Briceni şi Râşcani, Orhei şi Soroca şi alte oraşe ar fi fost participante la producerea sistemelor performante de navigare maritimă, a sistemelor de control de la bordul navelor aeriene şi a aparatelor de manevrare a armamentului. Aceste centre raionale ar fi participat la fabricarea sistemului de aterizare automată a navelor spaţiale de tip «Buran» şi a complexelor analogice sistemelor digitale de calcul, care rezolvă ecuaţii diferenţiale de ordinul 32”, a amintit deputatul.
Comuniştii sunt siguri că alte premise pentru iniţierea acestui proiect este volumul de muncă efectuat de PCRM, fiind la putere. Printre acestea se numără dezvoltarea infrastructurii în aceste localităţi, realizarea programului de dezvoltare a gazoductelor în rezultatul căruia până în prezent au fost conectate la conductele de gaze 96 la sută din localităţi, asigurarea sută la sută a acestora cu reţea telefonică şi construcţia apeductelor, a drumurilor şi altele.
“Astfel, Partidul Comuniştilor a ajuns la concluzia cu privire la necesitatea şi realizarea principială a proiectului «40 de oraşe» şi cu privire la existenţa unui complex serios de premize pentru realizarea acestuia”, a accentuat Reidman, exprimându-şi convingerea că acest proiect “poate şi trebuie să devină un proiect naţional, care propune un consens comun pentru întreaga societate moldovenească”.
Noua iniţiativă socială “Proiectul Moldovenesc” a fost prezentată de PCRM pe data de 28 martie curent. Proiectul reprezintă o platformă de dezvoltare a statului în parteneriat cu societatea civilă şi forţele politice din ţară. “Proiectul Moldovenesc” parte al căruia este proiectul “40 de oraşe” prevede un complex de măsuri şi programe, care urmează să fie implementate pentru a asigura dezvoltarea neîntreruptă a ţării.
Sursa: www.pcrm.md