Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiPDM

Discursul preşedintelui PDM, Marian Lupu, în cadrul întâlnirii cu alegătorii din raionul Hânceşti

|versiune pentru tipar| PDM, 2 noiembrie 2010

Stimaţi invitaţi, dragi colegi şi simpatizanţi, mă bucur să mă aflu azi în mijlocul dumneavoastră aici la Sărata-Galbenă, vă mulţumesc pentru că sunteţi prezenţi la manifestarea PDM. Bunăstare, respect, progres! Recunoasteţi cu toţii cuvintele care reprezintă sinteza programului nostru electoral, rostite azi la televiziuni de către unii dintre cei mai iubiţi artişti ai poporului, care sprijină si ei campania PDM: Ion Suruceanu, Nely Cioban Igor Chistol, Zinaida Julea,Adrian Ursu le mulţumesc mult pentru sprijinul lor sincer şi le promit în schimb, că vom încerca să fim la înalţimea speranţelor pe care şi le pun în noi.

Bunăstare, respect, progres! Ca presedinte al unui partid de stanga, un partid al coeziunii sociale, dedicat cauzei celor multi, mi-aş fi dorit ca aceste cuvinte să exprime nişte realităţi ale Moldovei, şi nu doar nişte deziderate de viitor, exprimate în campanie. Din păcate nu este aşa, sa fim sinceri şi să recunoaştem cît de mult simţim lipsa lor în viata societăţii moldoveneşti: cît de indepărtată pare azi BUNASTAREA pentru majoritatea familiilor de moldoveni; ce mult ne lipseşte RESPECTUL în viaţa noastră de zi cu zi; ce bine ne-ar prinde PROGRESUL, pentru viitorul copiilor noştri!

Vă promit însa dragii mei, că partidul pe care-l conduc va materializa în proiecte concrete speranţele noastre ascunse azi in spatele acestor cuvinte! Şi vom reusi acest lucru cu ajutorul dumneavoastră, pentru că sprijinul pe care ni-l acordaţi va fi de natură să ne ducă la guvernarea Moldovei. Da, acesta este dezideratul nostru politic în aceasta campanie: ca viitoarea guvernare a tarii sa fie una cu un program preponderent de stanga, care ar pune în capul locului întîi şi întîi de toate soluţionarea gravelor probleme sociale cu care se confruntă societatea: lipsa locurilor de muncă, salariile şi pensiile insuficiente, un sistem de ocrotire a sănătăţii si cel al educatiei, care cer o reformare fundamenatală la fel ca şi multe, multe altele. Ne propunem drept obiectiv o viitoare guvernare coordonată de PDM, reprezentantul adevarat al politicii de sorginte social-democrata, al politicii de coeziune soaciala în republica noastra! Vrem în acest fel ca politicile administrative să ţină cont de nevoile marii majorităţi a populaţiei Moldovei, care este prea săraca pentru ca să mai accepte amatorism, populism, extremism!

Sigur că vă-ntrebati, si doriti poate să mă-ntrebati si pe mine: “Cum de şi în anul 2010 Moldova pare să nu poată depaşi nici măcar probleme relativ simple de natură administrativă?”. Raspunsul meu e simplu: pentru că cei care au coordonat procesul guvernării au fost fie nepricepuţi, fie preocupaţi doar de succesul lor personal; au fost oameni care n-au înţeles că atitudinea superficială înseamnă de fapt iresponsabilitate, atunci cand misiunea lor e atat de importanta — misiunea guvernării statului.

Dacă noi PDM-ul avem partea noastră de vină? Bineînţeles că da. Cel mai important lucru pe care ni-l reprosam azi este că am permis ca guvernarea să fie coordonată cu un program de centru -dreapta, cu o persoană, care confundă curentul politic popular, cu atitudinea publică populistă. Mare dezamagire personala pentru mine! Iar faptul că noi am considerat că stabilitatea politică a ţarii este vitală, evitînd astfel rupturile din AIE, a fost apreciat de unii colegi din alianţă ca o bună oportunitate pentru excese administrative sau atitudini autoritariste. Nu, domnule Filat, nu vom mai accepta asemenea comportamente populiste sau demagogice, pentru că ele sunt de natură să pună în pericol dezvoltarea statului! Da, domnule prim-ministru, vom asigura dupa 28 noiembrie o guvernare cu un program economic preponderent de stanga, axat pe solutionarea problemelor sociale, care să raspundă nevoilor celor mulţi! Nu, domnule Filat, guvernarea nu înseamna ruperea teatrala a vreascurilor în faţa camerelor de luat vederi, sau participarea fără măsura şi temei la toate concertele şi meciurile de fotbal doar din dorinţa de a primi aplauze! Da, domnule prim-ministru, avem din păcate o ţara prea săraca ca să ne permitem o guvernare bazată doar pe spectacole de sunet şi lumină, dorind poate să fie mascată o anumită slăbiciune personală în a oferi soluţii sau a asigura succesul!

Onorată asistenţă,

Să nu vă miraţi de atitudinea mea! Vine din partea unui om care a avut prea multă răbdare în ultimul an, prea multă toleranţă în faţa exceselor menţionate. Vine din partea unui om care, pentru binele AIE şi al Moldovei, a acceptat să cedeze în lupta de împarţire a funcţiilor: pentru că nu Marian Lupu a fost prim-ministru, nu Marian Lupu a fost preşedinte! Colegialitatea mea a însemnat că le-am expus colegilor din alianţă probleme similare celor pe care le-am expus azi, în nenumaratele întalniri pe care le-am avut, fără să le exprim public.

Azi suntem, însă, în faţa unui examen major pentru viitorul Moldovei, şi datoria mea este în primul rand pentru cei ce vor veni la vot, pentru mobilizarea energiilor naţionale în direcţia adevărului. Iar colegialitatea mea de azi, înseamnă de a oferi această “oglindă” în care să se privească azi cu sinceritate cei ce au coordonat guvernarea, împreuna cu mesajul meu că sunt dispus oricand la o revigorare a AIE dupa alegeri, cu doua conditii ce nu se vor mai negocia: unu, asigurarea unui program de guvernare preponderent de stanga, care pune pe ordinea de zi soluţionarea problemelor vitale cu care se confruntă societatea noastră şi doi, dispariţia populismului şi suficienţei din atitudinea celor însărcinaţi cu coordonarea guvernării şi apariţia competenţei şi dăruirii pentru cauza naţională!

Daca nu vom face asta, vom avea din nou un stil de gestionare care se aseamănă mai degrabă unui joc de noroc şi nu unui plan strategic. Viitorul preşedinte, viitorul prim-ministru trebuie să impună un astfel de stil de muncă guvernului, prin care executivul să aibă fixate încă din start anumite ţinte economice. Iar noi PDM-ul, vom milita exact pentru asta!

Nu ne mai dorim o politica economică în urma căreia, sa ratam oportunităţile din Est sau Vest aducătoare de resurse şi progres. Coordonatorii ultimelor guvernări s-au bazat din păcate în ascensiunea lor pe îndreptarea economiei Republicii Moldova exclusiv spre una din puterile vecine. Fie că era vorba doar de Rusia exclusiv, fie doar de România sau Uniunea Europeană. Iar acest fapt a dăunat major economiei moldoveneşti. Viitorul preşedinte al Moldovei si viitorul prim-ministru trebuie să impuna ca axa de dezvoltare strategica a tarii să devină Axa Bruxelles-Moscova,Moscova-Bruxelles, ceea ce va fi de natură să ne reechilibreze situaţia economică, să ne aducă în sfarşit bunăstarea. Prin intermediul viitoarei sale conduceri, Republica Moldova şi economia acestei ţări trebuie să beneficieze de ambele direcţii strategice ale dezvoltării sale. Republica Moldova nu îşi mai permite o guvernare care să dezbine economic cetăţenii din interiorul graniţelor ţării . În acest sens, o economie sănătoasă pe termen lung se poate realiza atât în parteneriat cu Uniunea Europeană, cât şi într-o bună relaţionare cu Rusia. O direcţie nu o exclude pe cealaltă şi, în cazul Moldovei, doar urmarea ambelor direcţii îi pot garanta acestei ţări stabilitatea si bunăstarea pe termen lung.

Noi, PDM-ul, putem oferi suportul politic pentru aceasta axa! Suntem chiar singurul partid din Moldova care are relaţii politice, privilegiate si instituţionalizate, atat la Moscova cat şi la Bruxelles. Am dovedit-o şi am formalizat-o prin protocoale solide, vom pune aceste relaţii pe care le avem la baza viitoarei noastre guvernări. Altfel, economia ţării şi fiecare cetăţean beneficiar al roadelor acestei economii vor avea de suferit. Personal nu mai doresc să constat mereu un mare şi dureros adevăr: că economia noastră este la pamant. Nu producem prea multe lucruri de calitate, locurile de muncă nu sunt stabile, sistemul public este corupt, iar sistemul privat este fragil. Suferim cu toţii din cauza că, în timpul creşterii economice, nu s-a întărit sistemul economic şi nu s-a mărit productivitatea. Suntem în criza economică. Mii de oameni sunt fara serviciu . Moldova îi sperie pe investitori cu scandalul politic si cu incertitudinea în care traim. Acesta este punctul nostru de plecare.

Mai vrem noi asta oare? Bineinţeles că nu! Iar datoria mea, ca lider politic de stanga, datoria colegilor mei din viitorul Parlament, este să împiedicam aceasta cu orice preţ.

Vom reuşi ? Sigur ca da, cu o conditie necesară: ca dumneavoastră să fiţi alături de noi, să ne asiguraţi susţnerea, să ne daţi voturi şi, implicit, puterea să înfaptuim aceste deziderate pe care ni le propunem.

În continuare dl Lupu a punctat căteva momente importante din componenţa programului economic electoral al PDM, rostite fără text scris.

Crearea unor noi locuri de muncă este sarcina de bază pe care şi-o propune PDM. Vedem soluţionarea acestei probleme prin atragerea de noi investiţii străine aşa cum am procedat în cazul proiectului moldo-german Draxelllmaier, care se derulează deja la Bălţi şi care presupune construcţia unei mari întreprinderi de producerea utilajelor electronice pentru automobile avînd o capacitate de 5000 de locuri de muncă. Proiectul a fost obţinut graţie eforturilor colegilor noştri — ministrului economirei dl V.Lazăr şi a Preşedintelui Comisiei pentru politică externă a Parlamentului RM dl Igor Corman, candidaţi pe lista PDM în alegerile parlamentare actuale.

Vom acorda atenţie sporită agriculturii şi vom merge pe calea consolidării spaţiilor agricole pe calea creării comuniunilor ţărăneşti de diferit tip, care vor permite utilizarea metodelor performante de prelucrare a pămîntului.

Echipa PDM îşi propune să efectueze o reformă profundă a sistemului de educaţie în RM.Vom insista ca acesta să devină nu doar în vorbe ci şi în fapte o prioritate naţională. Acest lucru reiese din simpla constatare a faptului că principala resursă naturală a ţări noastre este resursa umană şi suntem hotărâţi să investim în ea atăt căt merită. Vom reveni atât la salariile cadrelor didactice cât şi la bibliotecari, lucrători medicali şi personalul tehnic din instituţiile de învăţămînt precum şi la dotarea multilateral a acestora. Vom continua să pledăm pentru păstrarea şcolilor profesional-tehnice aşa cum am procedat în cazul celor 5 şcoli de acest tip care urmau să fie închise în toamna acestui an şi care, prin intervenţile noastre la Cantemir şi Tîrgul Vertiujeni şi-au putut continua activitatea.

Vom urma cu consecvenţă promovarea polticilor de tineret pentru că doar aşa putem să menţinem tinerii noştri în ţară. Vom face tot posibilul să legalizăm munca studenţilor la negru pe care aceştea o prestează deseori în anii de studii fără a avea carnet de muncă şi, prin urmare, fără a acumula vechimea de muncă necesară. Aceasta de la urmă este pe de altă parte o condiţie sinequanon pentru angajarea tinerilor în cămpul muncii.

Am început şi vom continua şi mai departe activitatea noastră de reformare a sistemului de pensii. Graţie PDM s-a reuşit adoptarea legii conform căreia au fost lichidate privilegiile nejustificate ale parlamentarilor şi membrilor de guvern, care aveau o pensie calculată în raport de 75% din salariu comparativ cu 42% aşa cum se face în cazul cetăţenilor simpli. Vom munci în continuare ca şi privilegiile altor categorii de funcţionari publici (procurori, judecători, etc) să fie anulate pentru a imprima sistemului de acordare a pensiilor un spirit de echitate şi corectitudine. Vom iniţia deasemenea modificarea sistemului de indexare a pensiilor astfel încât situaţia existentă în care urmare a indexării pensile mari cresc simţitor iar cele mici bat pasul pe loc să fie schimbat. Pledăm pentru un proces de indexare diferenţiată în sensul susţinerii privilegiate a persoanelo cu pensii mici şi foarte mici.

În sfărşit să nu uităm că chiar dacă suntem cu toţii diferiţi ca vîrstă, gen, naţionalitate, opţiuni politice şi religioase — diferenţele nu trebuie să nedezbine în continuare şi să ne facă să ne duşmănim. Noi cu toţii trebuie să depăşim dezbinarea societăţii noastre şi să conştientizăm că facem parte dintr-o naţiune politică — cea a moldovenilor. Astfel sarcina noastră primordială este construcţia unei Moldove unite, puternice, consolidate şi PDM va întreprinde toate eforturile pentru aceasta. Pentru că doar aşa putem obţine BUNĂSTAREA; RESPECTUL şi PROGRESUL! Pentru Moldova! Pentru tine!

Sursa: www.pdm.md