Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
“Astăzi toţi se întreabă ce comportament va adopta Partidul Democrat după alegerile din 28 noiembrie. Am declarat deschis că lăsăm uşa deschisă pentru un dialog cu toate forţele politice care vor accede în Parlament. Dialogul, însă, nu înseamnă baterea de palmă. În prezent, polarizarea societăţii este flagelul principal pe calea dezvoltării ţării. Din care motiv acest dialog trebuie să aibă loc. Este altă întrebarea de pe ce platformă, de pe ce poziţii şi principii va avea loc acest dialog”.
Declaraţiile aparţin preşedintelui Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, lansate ieri în cadrul unei emisiuni la un post de televiziune privat.
“În această situaţia PDM nu poate fi învinuit de promovarea intereselor de partid. Cine mai mult decât PDM s-a gândit la interesul naţional? Dacă vroiam să devin preşedinte de ţară cu orice scop, anul trecut o făceam uşor. Însă nu pot să accept poziţia de un preşedinte bufon, un preşedinte lipsit de orice capacitate de acţiuni şi de a promova propriile valori, nu pentru interesul său, dar cel naţional. Eu reies din interesul naţional. Vreau să văd asemenea abordare şi din partea altor”, a afirmat Lupu.
Liderul PDM a estimat că o soluţie a crizei politice din Moldova ar fi ca toată lumea să se gândească la găsirea unei formule pentru stabilirea unui Guvern de unitate naţională.
“La baza acestei idei trebuie să stea nu antagonizările, nu ambiţiile personale, de grup sau de partid, dar trebuie să fie puse pe prim plan interesul ţării şi fiecare să mai bage în buzunar din ambiţii şi mofturi”, a spus Marian Lupu.
Sursa: www.pdm.md