Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiPLDM

PLDM s-a lansat în campania electorală pentru anticipate

|versiune pentru tipar| PLDM, 11 octombrie 2010 | 

“Moldova fără sărăcie!”, cu acest slogan s-a lansat Partidul Liberal Democrat din Moldova în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie.

În cadrul acţiunii de lansare, care a avut loc astăzi, preşedintele PLDM, Vlad Filat, a declarat că, “Moldova fără sărăcie” este mai mult decât un slogan. Este un obiectiv bazat pe un plan concret, care include măsuri pentru accelerarea procesului de integrare europeană, creşterea asistenţei sociale, sporirea numărului locurilor de muncă, combaterea corupţiei. Toate acestea cumulate vor duce la îmbunătăţirea vieţii oamenilor.

“Am venit la guvernare în cea mai săracă ţară din Europa, care a ajuns în această situaţie după ani de guvernare proastă. Într-un an, am obţinut multe, dar, pentru a duce la bun sfîrşit procesele începute, avem nevoie de un mandat deplin”, a declarat Vlad Filat. Rezultatele înregistrate în ultimul an dovedesc că recesiunea a fost depăşită şi avem o primă creştere economică reală, dar mai sunt încă multe de realizat pentru a atinge scopul propus — Moldova fără sărăcie, a specificat preşedintele PLDM.

Vlad Filat a prezentat lista de candidaţi ai PLDM la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

“Este o listă elaborată în baza unor principii clare, diferite de cele considerate tradiţionale în Republica Moldova, o listă focusată pe interesele oamenilor, nu pe ale politicienilor”, a opinat Vlad Filat, precizând că este mândru de candidaţii cu care merge PLDM în alegeri, fiecare persoană din echipă fiind angajată plenar să obţină realizarea scopului principal: “Moldova fără sărăcie!”

Preşedintele PLDM a mai menţionat că obiectivul “Moldova fără sărăcie” solicită efortul comun al întregii societăţi. De aceea, imediat după alegeri, PLDM va face un apel la solidaritate în vederea implementării acestui program de importanţă naţională.

După prezentarea echipei şi a sloganului, Vlad Filat a depus la Comisia Electorală Centrală lista de candidaţi ai PLDM pentru alegerile anticipate din 28 noiembrie.

Sursa: www.pldm.md