Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Evoluţia Indicelui Dezvoltării Umane confirmă că Moldova se află pe o pantă descendentă. Efectele deplorabile ale guvernărilor anterioare, atât comunistă, cât şi, în egală măsură, a Alianţei pentru Integrare Europeană, au arătat că acestea s-au limitat la aplicarea unor politici economice de tip neoliberal, în care rolul statului a fost redus în mod exagerat. Bascularea naivă dinspre modelul de economie planificată de tip sovietic spre un “capitalism sălbatic” prost înţeles, unde pieţei îi sunt atribuite funcţii miraculoase de autoregulare şi de rezolvare a tuturor problemelor economice şi sociale, arată lipsa de viziune strategică a fostelor guvernări.
Partidul Popular Creştin Democrat constituit doctrinar pe principiul economiei sociale de piaţă, pe cel al solidarităţii şi al binelui comun, îşi asumă obligaţia să scoată ţara din cercul vicios al degradării economice. Astfel, valorificând ideile conceptuale noi, survenite din mediul academic, PPCD îşi propune să pună în aplicare instrumentele de revitalizare a economiei naţionale, cu participarea nemijlocită a savanţilor şi experţilor naţionali, politica economică creştin-democrată urmând să se bazeze în special pe următoarele principii:
Platforma noastră economică ţinteşte adoptarea unor măsuri substanţiale care să permită formarea şi consolidarea unei clase de antreprenori şi investitori autohtoni. În acest sens Partidul Popular Creştin Democrat, venind la guvernare, va apela, în special, la următoarele instrumente:
Abordarea propusă presupune asumarea de către stat a responsabilităţii directe pentru efortul de recuperare a handicapului dintre nivelul de dezvoltare economică a Republicii Moldova în raport cu ţările europene. Implicarea directă şi substanţială a statului în economie se înscrie plenar în principiile constituţionale, care o definesc drept o economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă. Legea fundamentală a ţării asigură protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, concurenţa loială, sporirea numărului locurilor de muncă, crearea condiţiilor pentru creşterea calităţii vieţii. (art.126).Partidul Popular Creştin Democrat îşi asumă această viziune pentru a opri degradarea vertiginoasă a economiei naţionale, a crea locuri de muncă, a reduce migraţia forţei de muncă peste hotare, a ridica capacitarea bugetară a statului de a rezolva problemele de ordin salarial, social, medical şi educaţional. Obiectivul strategic al acestei platforme este păstrarea independenţei economice a Republicii Moldova.
Sursa: www.ppcd.md