După publicarea tezelor PPCD, cu titlul “Cum a fost guvernată ţara, cum o vor guverna creştin-democraţii”, mai mulţi alegători s-au arătat interesaţi de noile idei, prezentate în documentul respectiv. Am selectat câteva din întrebările formulate de oameni la întâlniri sau trimise electronic, la care răspund telegrafic mai jos.

1. Cum vedeţi la modul practic crearea Băncii de Dezvoltare, de unde veţi lua bani pentru asta şi ce efecte suplimentare ar putea da lansarea ei?

Banca de Dezvoltare trebuie să fie înfiinţată de stat din resurse proprii, de exemplu din vânzarea unor active ale statului şi transmiterea fondurilor câstigate în capitalul băncii. De asemenea, o altă sursă ar putea să o constituie creditele externe atrase de Guvern şi redirecţionate sper Banca de Dezvoltare, care va acorda credite la dobânzi mai mici decât cele plătite, miza fiind creşterea activităţii economice şi creşterea simultană a impozitelor plătite de agenţii economici, creşterea nivelul de ocupare a forţei de muncă în economia naţională. Concomitent s-ar reduce cheltuielile bugetare pentru ajutorul de şomaj, ar scădea rata criminalităţii. O ramură economică odată relansata, va atrage după sine dezvoltarea altor ramuri.

2. Ce măsuri de protejare a producătorului autohton sunt în opinia Dvs cele mai eficiente?

Cea mai eficientă masură de protejare pentru producătorul autohton sunt taxele vamale, care fac importurile mai costisitoare şi, respectiv, oferă posibilitate producătorilor autohtoni să activeze în condiţii optime în raport cu importatorii. Altfel, fără o politică vamală responsabilă, care să protejeze întreprinzătorii autohtoni, mărfurile importate îi înăbuşă şi pe ei, dar sufocă şi economia în ansamblu. Instrumentele care să reglementeze şi, atunci când e necesar, să limiteze legal importurile pot fi atât tarifare, cât şi netarifare, precum standardele, normele de calitate etc.

3. Dar oare statul poate impune restricţii investiţiilor străine, le poate indica către ce domenii să se orienteze?

Da, statul poate impune anumite limite privind investiţiile directe străine, e dreptul suveran al nostru. În acest scop pot fi elaborate acte normative, reglementări care să definească domeniile unde pot fi făcute aceste invesţiţii de către agenţii economici străini şi unde nu. Cel mai des, în preactica altor ţări, această normă se aplică sectorului bancar, unde statul poate stabili în mod direct o pondere de maxim 20% pentru capitalul străin sau să stabilească o normă prin care calitatea de conducători ai unor instituţii financiare o pot deţine doar cetăţenii Republicii Moldova. Astăzi, aproximativ 70% din acţionarii băncilor comerciale de la noi sunt cetăţeni străini.

Mai pot fi şi alte măsuri de protejare a pieţei interne. Spre exemplu, la exploatarea resurselor naturale poate fi interzisă participarea capitalului străin. Gama de intrumente de apărare a economiei naţionale este foarte variată chiar şi în faţa unor efecte negative ale penetrării arbitrare a capitalului străin. Important este să se înţeleagă problema corect, să se conştientizeze faptul că degradarea economică de azi are la bază şi acest factor. Însă, absolut vitală la această etapă pentru Moldova este să se ia de urgenţă toate măsurile necesare pentru a salva producătorul autohton şi economia în ansamblu de invazia produselor de import, care subminează orice şansă de dezvoltare economică a ţării.

4. Care ar fi corelaţia dintre agricultură şi industire în generarea unui succes economic al ţării? Aceasta pentru că multă lume crede, din inerţie, că noi cu agricultura vom ieşi din toate greutăţile.

De fapt, agricultura în sine, chiar dacă are o importanţă vitală pentru asigurarea securităţii alimentare a unei ţări, nu poate să asigure o dezvoltare durabilă a unei societăţi moderne. Moldova este practic deindustrializată. Pentru a subvenţionaagricultura trebuie să ne gândim cu ce alimentăm bugetul de stat şi cum rezolvăm problemele ţării. Şi în agricultură protejarea producătorilor autohtoni trebuie să fie o prioritate pentru Moldova, ca o modalitate de a evita sărăcirea şi mai mare a populaţiei. Barierele la import, alături de instrumentele de standardizare, de calitate etc, trebuie să pună capăt disrugerii ţăranilor prin importul nelimitat şi în condiţii preferenţiale a produselor agricole din exterior. Asta a fost greşeala sau acţiunea conştientă şi iresponsabilă a tuturor guvernărilor de până acum. În plus, nu este asigurată nici piaţa de desfacere internă, nu sunt găsite nici nişe pe pieţele vecine, ale României, Ucrainei şi Rusiei în primul rând, care ar putea absorbi grosul produselor noastre agicole. De asemenea, accesul producătorilor agricoli la credite performante, tot prin banca de dezvoltare, ar stimula mult dezvoltarea agriculturii. O altă problemă-cheie rămâne a fi industrializarea agriculturii, atât în ceea ce priveşte asigurarea cu maşinile necesare pentru creşterea roadei, cât şi mai ales pentru prelucraea ei şi servirea pe piaţa internă şi externă în ambalaj.

Apropo, trebuie să fim foarte atenţi atunci când ne avântăm să semnăm diverse acorduri de liber schimb. Altfel, piaţa noastră va fi în continuare inundată de produse de o calitate dubioasă, modificate genetic şi care, în plus, elimină de pe piaţă ţăranii noştri. În agricultură trebuie să producem tot ce consumăm pe piaţa internă, plus atât cât putem exporta. Iar asta presupune o planificare strategică, nu aşa cum se întâmplă astăzi. Omul îşi creşte roada şi după aceea se întreabă ce să facă cu ea. Aici e vina statului pentru această neorânduială în domeniu. Este prioritar să stimulăm producătorii noştri naţionali, mari, puternici, protejaţi de stat, care să reprezinte forţa de bază a agriculturii naţionale. Apropo, o altă iluzie foarte răspândită este că investiţiile în producţia vinicolă reprezintă culmea gândirii şi a performanţelor economice în Moldova. Să fim serioşi, mai produc şi alţii vin, de aceea calitatea raportată la preţ trebuie să fie optime pentru a avea şanse să se facă o minimă concurenţă altor ţări, cum ar fi Franţa, Italia, Argentina, Chile etc.

O problemă foarte dureroasă pentru Moldova este concentrarea excesivă a populaţiei active la ţară, care, neavând alte activităţi productive decât agricultura, se pomenesc de cele mai multe ori sub pragul sărăciei, şomează, migrează peste hotare. Ca să schimbăm radical această situaţie este necesară industrializarea eonomiei în ansamblu şi dezvoltarea regionlă în particular, în primul rând prin orientarea investiţiilor în domeniul industriilor spre centrele raionale şi chiar spre localităţile săteşti. Satul nu poate absorbi toată forţa de muncă în agricultură, de aceea trebuie să oferim alternative de angajare a locuitorilor de la sate în întreprinderi industriale, situate în preajma localităţilor unde trăiesc sătenii. Altfel, satul va continua să moară, să se depopuleze. Desigur, aici se impune şi dezvoltarea infrastructurii în satele noastre. Tinerii caută confortul urban, vor apă curentă, drumuri, internet şi alte elemente minime ale civilizaţiei. Iar statul trebuie să le garanteze aceste minime condiţii de viaţă, altfel vom continua să fim o ţară de emigranţi, săracă şi fără perspective de dezvoltare.

Iurie Roşca,
Preşedinte PPCD

Sursa: www.ppcd.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

YouTube | Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet