Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiPSD

Angajaţii Parcului de Troleibuse nr. 3 din Chisinău s-au jeluit liderului PSD de problemele cu care se confruntă

|versiune pentru tipar| PSD, 6 noiembrie 2010

Ieri, 5 noiembrie, Preşedintele PSD, Victor Şelin a fost în vizită la Parcul de Troleibuse nr.3 din mun. Chişinău, sectorul Ciocana. În discursul său, liderul PSD a prezentat succint programul electoral unde a fost evidenţiată soluţia la cea mai stringentă problemă a şoferilor — calitatea drumurilor municipale.

Totodată, Victor Şelin s-a referit şi la aspecte de imbunătăţire a calităţii vieţii precizînd necesitatea adoptării legii “Cu privire la garanatarea minimului de existenţă”.

Programul “Unica Soluţie — Revoluţie Economică” a insuflat încredere celor peste de 100 de lucrători ai instituţiei, care în urma discursului liderului politic şi-au expus dezamăgirea şi neîncrederea în guvernările precedente. Unul din angajaţi a spus că promisiunile şi ideile partidelor nu au fost realizate, deşi populaţia ţării a mizat pe implicarea acestora în soluţionarea mai multor conflicte.

În final, Victor Şelin a precizat că din moment ce PSD va accede în viitorul Parlament, programul electoral va fi realizat conform planului de lucru, deoarece acesta prevede nu doar idei dar şi soluţii concrete.

Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md