Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2010DeclaraţiiPSD

Statul trebuie să ofere certificate de naştere, buletine de identitate şi certificate de căsătorie gratuit

|versiune pentru tipar| PSD, 10 noiembrie 2010

Secretarul General al Partidului Social Democrat, candidat la funcţia de deputat în Parlament, Sergiu Coropceanu a explicat în cadrul întîlnirii cu colectivul întreprinderii ÎCS “Icatexpro” din Anenii Noi, noul model de dezvoltare economică a Republicii Moldova elaborat şi propus de PSD.

Pentru început, s-au menţionat, că anume acum Republica Moldova are toate şansele să devină un jucător important în plan geopolitic datorită faptului că pe de o parte avem un grup de ţări al Uniunii Europene fară frontiere vamale şi pe de altă parte, un alt grup de ţări Belarus-Rusia-Kazahstan fără frontiere vamale la care, începând cu 1 ianuarie 2011 va adera şi Ucraina.

Prin anunţarea teritoriului Republicii Moldova ca Zonă Economică Liberă “Est-Vest”, aici se vor întîlni interesele economice şi politice ale UE şi CSI

Candidatul PSD, Sergiu Manea a reiterat poziţia Partidului şi a menţionat că prin programul politic “Unica Soluţie- Revoluţie Economică”, Social Democraţii îşi propun crearea noilor locuri de munca, motivînd cetăţenii Republicii Moldova să rămînă în ţară.

Un interes deosebit, pentru angajaţii întreprinderii, l-a trezit subiectul asigurărilor sociale şi educaţia patriotică. În acest sens, Sergiu Coropceanu a menţionat că PSD va aproba Legea cu privire la maternitate şi că pentru naşterea unui copil statul va acorda 20 000 lei. Totodată acesta a declarat: “Certificatele de naştere, buletinul de identitate şi certificatul de căsătorie trebuie să fie acordate şi înmânate gratis de către stat. Populaţia trebuie să simtă grija şi respectul statului. Trebuie să ne mîndrim că sîntem cetăţeni ai Republicii Moldova”.

Centrul de presă PSD