Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Prin adresarea către NATO şi rugămintea de a scoate din Moldova armata rusă şi a soluţiona conflictul transnistrean, liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu a aprofundat şi mai mult blocarea reglementării diferendului, a declarat Valeriu Pasat la întâlnirea sa cu alegătorii din Găgăuzia.
“Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană se înşeală dacă consideră că NATO se va confrunta cu Rusia în Transnistria şi astfel va fi soluţionată problema transnistreană. Dimpotrivă, această declaraţie agravează problema şi blochează şi mai mult soluţionarea ei”, a spus Pasat
Pasat a subliniat că partidul Umanist este categoric împotrivă aderării Moldovei la NATO şi insistă asupra păstrării statutului de neutralitate a statului.
Oferta electorală a Partidului Umanist propune integrarea în două etape a Moldovei în spaţiul Estic — la prima etapă integrarea economică prin aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belorusi-Kazahstan, iar mai apoi formarea unei uniuni politice cu fostele republici sovietice, după exemplul şi principiile Uniunii Europene.
“Numai prin integrarea în spaţiul estic noi vom reuşi să soluţionăm diferendul transnistrean şi să unim ţara”, a spus Pasat
Serviciul de presă al PUM