Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Un grup de deputaţi din fracţiunea PCRM a depus o sesizare la Curtea Constituţională prin care solicită interpretarea prevederilor constituţionale sub aspectul elucidării faptului dacă membrii guvernului demişi prin moţiune de cenzură pentru acte de corupţie sunt compatibili cu exercitarea funcţiei de membru al Guvernului, precum şi dacă aceştia au dreptul de a fi aleşi în calitate de deputat în Parlamentului Republicii Moldova pe viitor.
Amintim, că pe data de 5 martie 2013 guvernul condus de Vladimir Filat a fost demis în urma unei moţiuni de cenzură. Moţiunea a vizat Guvernul in corpore, adică atît prim-ministrul, Vladimir Filat, cît şi fiecare ministru în particular.
Actualmente, majoritatea din ei sunt incluşi în listele concurenţilor electorali pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.
Curtea Constituţională în Hotărîrea din 22.04.2013 a stipulat că desemnarea în calitate de Prim-ministru a unei persoane care a deţinut această funcţie şi a fost demisă prin moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie este contrară principiilor statului de drept, fără a se expune în privinţa celorlalţi membri ai Guvernului, se mai arată în sesizarea PCRM.
Serviciul de presă al PCRM
Sursa: www.pcrm.md