Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPCRM

Adresarea Preşedintelui Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, Vladimir Voronin, către popor

|versiune pentru tipar| PCRM, 22 noiembrie 2014 | 

Stimaţi concetăţeni!

Vă amintiţi Moldova anului 2000? Distrusă, umilită, fără speranţă în viitor? Luni la rînd nu primeaţi salariile şi pensiile. Nu aveaţi nici lumină, nici căldură. Pe străzi se deplasau nestingherit bandiţii. Racketirii adunau tribut de la toată lumea. Autorităţile criminale intrau liber în cabinetele demnitarilor şi le dictau ce şi cum trebuie să facă.

În aceste timpuri grele, ne-am întrebat: ce trebuie de făcut pentru ca oamenii să trăiască mai uşor. Cred că anume din aceste considerente am reuşit să cîştigăm alegerile cu o majoritate constituţională. Noi am venit la putere în 2001 fiind siguri de faptul că ţara noastră, poporul sînt în stare şi trebuie să trăiască mai bine. Pas cu pas, am găsit bani pentru achitarea restanţelor, pentru întreţinerea spitalelor, a şcolilor, azilurilor, internatelor, caselor de cultură, pentru restabilirea mănăstirilor.

Amintiţi-Vă: în primul rînd, am lichidat criminalitatea organizată, pentru ca să trăiţi fără de frică.

Primeaţi salarii şi pensii mizere şi pe acelea în ciupici, varză şi chibrituri? Am rezolvat şi această problemă. Ba mai mult, am indexat pensia anual cu cel puţin 15–20%. Peste 300.000 de familii nevoiaşe primeau compensaţii nominative pentru electricitate, gaze, lemne, cărbune.

Amintiţi-Vă: în anul 2001 salariile nu asigurau nici strictul necesar. Am majorat salariile în mediu de cinci ori, iar pedagogilor şi lucrătorilor medicali — de 8 şi de 9 ori. Noi reparam şi construiam spitale şi puncte medicale, am deschis aproape o mie de farmacii în localităţile ţării.

Cred că nu aţi uitat cum vă deplasaţi la judeţ după orice certificat, iar centrele raionale şi satele degradau? Anume din această cauză am revenit la raioane. Am început să gazificăm, telefonizăm şi computerizăm ţara.

În 8 ani de zile am majorat veniturile populaţiei de 8 ori. Noi am făcut în aşa fel încît tinerii să aibă posibilitatea să obţină o profesie. Am majorat în fiecare an numărul de locuri la buget în instituţiile de învăţămînt. În 2008 astfel de locuri doar în universităţi a ajuns la 11 mii.

Din 2001 pînă în 2009 Moldova a trăit în epoca făuririi. Cu eforturi considerabile, prin perseverenţă continuă am demonstrat că Moldova poate fi o ţară independentă, suverană, că economia ţării are capacitatea să se dezvolte, independent şi fără credite din Occident. Am trecut prin multe şi am demonstrat principalul: Moldova are perspectiva dezvoltării independente!

Stimaţi concetăţeni!

Pe 30 noiembrie vor avea loc alegerile parlamentare. Reprezentanţii multor partide vă invită la alegeri, vin în casele voastre, pentru a vă cere voturile. În 2010 Filat, Lupu, Ghimpu şi alţii v-au promis salarii de 500 şi pensii de 300 de euro. V-aţi lăsat convinşi, i-aţi crezut. Şi ce a urmat? Noi toţi am dorit dezvoltare, dar ne-am prăbuşit într-o prăpastie. În cinci ani în Moldova a fost practic distrusă economia şi lichidate garanţiile sociale.

Dacă nu vom opri această fărădelege, Moldova poate să dispară de pe harta politică a lumii! Priviţi la societatea moldovenească. Ce observăm? Demoralizare, deznădejde, frică. Această guvernare a făcut tot posibilul ca să dezbine societatea noastră, să ne arunce în haos şi disperare.

Aţi obosit, nu mai ştiţi pe cine să credeţi? Se încearcă să Vă amăgească prin numărul mare de partide care promit neruşinat orice. Unele partide recurg la coruperea, şantajul şi ameninţarea alegătorilor. Vă rog să nu acordaţi încrederea unor persoane întîmplătoare. Analizaţi la rece de unde au apărut aceste persoane, ce au făcut pentru dumneavoastră în aceşti cinci ani. Aveţi oare încredere în sinceritatea şi profesionalismul lor?

Chibzuiţi atent şi veţi înţelege că toate aceste partide sînt doar nişte proiecte politice create pentru deservirea mafiei locale şi a intereselor altor state. Să nu credeţi cumva că vă sperii, ca să obţinem voturi, atunci cînd spun că Moldova este la un pas de a pierde statalitatea. Amintiţi-vă! Încă în anul 2009 am spus că politicienii care fac coaliţii în baza negării statului şi a umilirii propriei ţări, a împărţirii de funcţii şi sfere de influenţă, nu sînt în stare să propună societăţii un program pozitiv. Atunci am manifestat neîncrederea mea în capacitatea Alianţei de a fi o echipă unitară, de a guverna eficient statul în interesul cetăţenilor, a poporului şi nu în propriul lor interes.

Fiţi de acord, nu poate fi de succes guvernarea bazată pe ideea lichidării propriei ţări. Cu astfel de idei pot fi cultivate doar disperarea, demoralizarea şi deznădejdea. Şi nimic mai mult. Cu regret, aceste previziuni s-au adeverit.

Să ne amintim:

Ce a făcut Coaliţia timp de cinci ani la guvernare? A furat, şi-a bătut joc de întregul popor, în special de pensionari şi copii, a violat Constituţia şi legislaţia, a vîndut cele mai bune cernoziomuri moldoveneşti, a trădat identitatea şi istoria moldovenească.

Liderii Coaliţiei au vîndut şi au cumpărat tot ce au putut. Ei i-au cumpărat pe deputaţii trădători, care le-au asigurat numirea în funcţie de preşedinte a unui om întîmplător, le-au creat confortul guvernării. Fără a se consulta cu Parlamentul, cu poporul, ei au capitulat în faţa Uniunii Europene, semnînd Acordul de colonizare a ţării. Au renunţat la relaţiile strategice cu Federaţia Rusă şi la activitatea în structurile CSI. Cum poţi renunţa la relaţiile de prietenie cu Rusia pe care le-am moştenit de la Ştefan cel Mare? Cum poţi renunţa la pieţele din Rusia, la resursele energetice? La partenerul nostru strategic?

Noi am insistat întotdeauna: Moldova trebuie să fie acolo, unde sînt interesele ei, interesele dumneavoastră. Noi trebuie să revizuim Acordul cu Uniunea Europeană, care distruge economia moldovenească şi ne transformă în nişte sclavi. Noi trebuie să colaborăm cu statele din Uniunea Vamală, unde sînt pieţele noastre de desfacere, resursele energetice, unde lucrează concetăţenii noştri. Moldova modernă trebuie edificată cu chibzuinţă, nu trebuie să alergăm dintr-o parte în alta.

Eu am crezut şi cred în continuare în viitorul statului nostru. Sînt convins absolut: Moldova are viitor!

Eu nu partcip în acest scrutin de dragul puterii. Eu ştiu ca nimeni altul ce înseamnă puterea în cazul în care te dedici fără rezerve acestei misiuni şi obţii realizarea împuternicirilor responsabil şi onorabil. În loc să ne mişcăm înainte spre dezvoltare, vom fi nevoiţi din nou, ca în 2001, să lichidăm banditismul, mafia şi corupţia, în special în structurile puterii de stat, în organele de drept. Urmează să majorăm pensiile, salariile şi bursele, încît să vă asigure un trai decent. Vom restabili toate garanţiile sociale, îndemnizaţiile, alocaţiile, anulate de actuala guvernare.

Statul trebuie să controleze strict formarea preţurilor la cele mai vitale produse alimentare, la medicamente, la servicii comunale. Guvernarea, trebuie să revină din funcţia de hoţ şi gropar al poporului la cea de apărător al cetăţenilor săi, să Vă asigure dumneavoastră tuturor încrederea, liniştea şi speranţa într-un viitor mai bun.

Va fi aceasta posibil sau nu — depinde, ca niciodată, de fiecare dintre dumneavostră. Fiecare cetăţean, întreaga ţară trebuie să conştientizeze că alegerile din 30 noiembrie nu înseamnă doar victoria unui sau altui partid, dar şi victoria sau înfrîngerea statalităţii moldoveneşti şi a poporului moldovenesc. De fapt, întrebarea pentru statul nostru este: A fi sau a nu fi?! Aşa că trebuie să conştientizăm cu toţii, importanţa fiecărui vot! Nu mai avem timp pentru experimente. Prea scump au costat pentru ţara noastră cinci ani de genocid şi degradare economică.

Aţi observat cu toţii că gruparea coruptă care s-a aflat la putere toţi aceşti ani nu are moralitate, nu are nici principii, nici valori? Ei le-au înlocuit cu instincte şi interese proprii. Acum ei sînt încrezuţi că vor putea să cumpere la 30 noiembrie votul dumneavoastră şi să continue să fure nestingerit. Ei ameninţă cu război civil, doar ca să nu permită revenirea comuniştilor la putere.

Declar răspicat bandei de la guvernare: am trecut cu onoare de 7 aprilie 2009, am evitat victime şi sînge. Sîntem în stare să venim la putere într-un mod paşnic şi democratic şi să păstrăm liniştea şi ordinea în ţara noastră.

Dragi prieteni, noi întotdeauna am fost împreună cu voi. Opt ani la putere şi cinci în opoziţie am făcut tot ce ne-a stat în puteri ca să Vă apărăm interesele. De aceea sînt convins că poporul moldovenesc are suficientă înţelepciune ca să readucă Moldova pe calea făuririi, să salveze pămîntul moldovenesc şi ţara de pericolul pierderii statalităţii.

Doar împreună vom fi în stare să facem ordine în casa noastră comună. Nu pierdeţi această şansă! Faceţi alegerea corectă!

Pe 30 noiembrie, toţi împreună putem să oprim această noapte lungă de cinci ani şi să aprindem lumina făuririi în Moldova!

Cu respect,

Vladimir Voronin

Sursa: www.pcrm.md