Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Campionul mondial de K-1, Constantin Ţuţu, candidat pe lista electorală a Partidului Democrat, a avut o întâlnire cu tinerii din comuna Stăuceni. Aceştia l-au invitat să viziteze sălile de sport din localitate, aflate într-o stare deloc satisfăcătoare. Sportivul a promis ajutor la modernizarea încăperilor, astfel încât tinerii să-şi poată petrece timpul liber cu folos.
Campionul a salutat ideea creării unui club de K-1 în localitate şi a promis chiar să desfăşoare câteva antrenamente cu cei care vor să îmbrăţişeze acest sport.
“Dacă nu ne vom implica acum, nu vom reuşi să schimbăm lucrurile în ţara noastră. Dar avem foarte multe de făcut. Sunt necesare investiţii importante în sport, căci ştim cu toţii în ce condiţii se antrenează sportivii noştri, de ce echipamente dispun, în ce stare sunt sălile de sport. Ca să putem realiza ceva, trebuie să fim uniţi şi să câştigăm”, a spus Ţuţu.
Întrebat dacă se va lăsa de sport, odată ce va ajunge în Parlament, Ţuţu a spus că va continua să muncească şi mai mult, pentru a reuşi în toate.
Sursa: www.pdm.md