Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPDM

Partidul Democrat consideră “şorţul cu trei trandafiri” un atribut al familiei reunite în jurul mesei

|versiune pentru tipar| PDM, 21 noiembrie 2014

Liderii Partidului Democrat au marcat Hramul oraşului Hînceşti, de sărbătoarea sfinţilor arhangheli Mihail şi Gavriil, în cadrul unei acţuni simbolice. Vicepreşedintele PDM, Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Corman, împreună cu colegii din localitate şi-au pus şorţuri cu trei trandafiri şi au împărţit de mâncare oamenilor nevoiaşi din Hînceşti. În acest fel, de hramul oraşului s-a bucurat toată lumea, chiar şi cei mai săraci sau bătrâni. Iar PDM a prezentat unul dintre noutăţile campaniei sale electorale — “ŞORŢUL PENTRU FAMILIE” şi a excplicat semnificaţia lui.

Igor Corman a remarcat că la Hînceşti s-a făcut resimţită o adevărată atmosferă de familie şi a transmis un mesaj de îndemn pentru oameni să fie alături unii de alţii şi să încerce să-i ajute pe cei mai nevoiaşi. “Felicit primăria din Hînceşti pentru acest eveniment organizat cu ocazia Hramului oraşului. Este bine ca la astfel de ocazii să fim alături de unii de alţii şi să încercăm să-i ajutăm pe cei mai nevoiaşi. Aş vrea fiecare comunitate locală din Moldova, indiferent de culoarea politică a primarului, să facă mai mult pentru cetăţenii lipsiţi de posibilităţi”, a spus democratul Igor Corman.

Igor Corman a explicat gestul democraţilor de a purta şorţuri. “PDM are un mesaj direct şi clar pentru femeile din Moldova. Pentru noi, egalitatea între bărbaţi şi femei este un lucru foarte important. Şi prin acest mod am ales să arătăm atitudinea noastră şi respectul faţă de femei. Acest şorţ este şi un element al unităţii familiilor, când mama, tata, copiii, buneii sunt toţi reuniţi în jurul mesei”, a explicat vicepreşedintele PDM.

Mesajul a fost apreciat de către hînceşteni, care au salutat acţiunile de susţinere a familiilor şi de protejare a celor nevoiaşi. “Vrem, pe lângă pensii şi salarii, să vedem şi respect faţă de femei, care stau la temelia familiilor”, a spus o vârstnică prezentă la acţiunea de caritate.

“Oamenii au venit aici pentru a fi împreună, iar noi am venit să împărtăşim cu ei această bucurie. A fi alături de oameni este întotdeauna acel lucru ce ne dă puterea să mergem mai departe”, a adăugat primarul oraşului Hînceşti, Alexandru Botnari.

Centrul de Presă al PDM
Sursa: www.pdm.md