Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Multstimate doamne şi domnişoare,
Eu cred în ţara mea şi în puterea femeilor din ţara mea! Cred că vocea femeilor din ţara noastră este puternică, este importantă şi ea merită să fie auzită! La fel crede şi Partidul Democrat din Moldova.
De aceea vă scriu. Vă scriu pentru că noi, PDM, credem că fiecare dintre dumneavoastră, dar şi mamele şi fiicele noastre — aveţi dreptul de a fi respectate, de a fi protejate, de a fi susţinute în tot ceea ce vă propuneţi. Iată de ce anume Partidul Democrat, femeile şi bărbaţii care reprezintă acest partid, spunem — în premieră în politica moldovenească — ceea ce nici un alt partid nu a mai spus vreodată: protejăm şi respectăm femeile!
Doamnelor! Astăzi, aici, acum, este momentul să luaţi o nouă decizie importantă, care vă va ajuta enorm să realizaţi tot ceea ce vă propuneţi, atât în familie, în carieră, dar şi în viaţă în general. Trebuie doar să vă exprimaţi convingerile, opinia, votul!
Pe 30 noiembrie, noi, femeile Moldovei, avem şansa de a arăta că forţa adevărată constă în alegerea pe care o facem: cu mintea, cu sufletul, cu instinctul nostru despre care se vorbeşte de secole.
Pe 30 noiembrie, într-un moment în care democraţia Moldovei, viitorul european şi liniştea familiilor noastre trebuie protejate, eu vă îndemn să susţineţi Partidul Democrat din Moldova!
Îmi doresc din tot sufletul ca noi, generaţia noastră, să fim cele care determină, odată pentru totdeauna, creşterea frumoasă a Moldovei.
Acest lucru este în puterile noastre, în votul nostru!
Sursa: www.pdm.md