Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPDM

Marian Lupu: Cei care pregătesc atacuri împotriva Partidului Democrat din Moldova pe finalul campaniei electorale sunt nişte disperaţi fără şanse!

|versiune pentru tipar| PDM, 25 noiembrie 2014

Am primit în ultimele zile la Partidul Democrat informaţii despre faptul, că unele grupuri de interese, infracţionale şi extremiste, s-au activizat foarte tare şi încep o campanie masivă de atacare a liderilor partidelor pro-europene. Aţi văzut deja atacuri la adresa unor colegi de la PLDM, iar acum ştim că şi PDM este la rând.

Cuiva i se poate părea comic, dar am aflat că cineva s-a gândit să încerce a mă acuza de atribuţie la anumite scheme financiare şi patrimoniale. Desigur, sunt nişte aiureli, dar se exploatează procedurile judiciare ca să fie creată o asemenea impresie, s-a depus o sesizare în instanţele din Olanda! De ce? Pentru că instanţele olandeze aplică foarte uşor procedurile de asigurare, ceea pe ce au şi mizat aceşti disperaţi: adică, au depus o cerere şi s-au aşteptat ca instanţa să aplice orice măsuri de asigurare. Ei bine, ştiu că instanţa le-a respins cererea. Nici nu aveau cum să accepte o mizerie asa de mare în ce mă priveşte pe mine, pentru că nu am avut niciodată conturi sau active ascunse, nici în Moldova, nici peste hotare. Toată lumea ştie că nu mă interesează aşa ceva, ştiu şi autorii acestor planuri murdare, însa ei aveau nevoie măcar să depună plângerea ca să mă murdărească pe mine si PDM. Eu am intrat în posesia documentelor, dar şi a refuzului instanţei olandeze, iar dupa alegeri ma voi clarifica cu aceşti indivizi rataţi. Voi face demersurile necesare, ca ei să răspundă pentru această tentativă de a mă defăima.

Trebuie să ne aşteptăm, că în zilele care au rămas până la 30 noiembrie 2014, astfel de mizerii vor mai apărea, atât la adresa PDM, cât şi la adresa colegilor din celelalte partide pro-europene. Sunt acţiuni special lăsate pe final de campanie, prin care autorii vor să destabilizeze situaţia din tară înainte de vot, poate chiar să favorizeze elementele extremiste, care s-au infiltrat în unele proiecte electorale de o singură folosinţă. Fac apel către presă să verifice orice date primesc înainte de a-şi asuma publicarea şi distribuirea lor, dar şi către toţi cetăţenii, care vor să protejeze Moldova de grupurile infracţionale si extremiste: ieşiţi duminică la VOT şi prin votul fiecăruia, prin votul nostru masiv, vom opri punerea în aplicare a unor planuri diabolice!

Sursa: www.lupu.md