Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPL

Percheziţiile la domiciliul părinţilor lui Dorin Chirtoacă — acţiune politică dirijată de intimidare şi compromitere a Partidului Liberal

|versiune pentru tipar| PL, 31 octombrie 2014 | 

În dimineaţa acestei zile, 31 octombrie 2014, au avut loc percheziţii la domiciliul părinţilor lui Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedinte al PL, Primar general al mun. Chişinău.

Percheziţiile au fost dirijate politic, având scopul să intimideze şi să compromită Partidul Liberal ca şi concurent electoral pentru alegerile din 30 noiembrie 2014. Despre aceasta au vorbit Mihai Ghimpu, Preşedintele Partidului Liberal, şi Valeriu Munteanu, Vicepreşedinte PL, în cadrul unei conferinţe de presă, desfăşurată astăzi, 31 octombrie 2014.

Preşedintele PL a accentuat că asemenea practici de intimidare sunt arhicunoscute şi vin din perioada regimului comunist, iar astăzi sunt practicate cu tupeu şi ilegal de către cei din Coaliţia de guvernare, mai exact PLDM, care are în subordine Ministerul de Interne, şi PDM, care are în subordine Procuratura Generală.

“Să ajungi la aceea ca să faci percheziţii în casa surorii mele, mama lui Dorin Chirtoacă, deja e mârşav de tot, cu atât mai mult că, din punct de vedere juridic, nu au avut nici un temei să facă aceste percheziţii. Motivul menţionat de ei este că firma ALDORA ar fi avut tranzacţii dubioase deghizate ca împrumuturi cu mai multe firme, printre care ANDA şi Maximize. Eu nu sunt doar politician, sunt şi specialist în domeniul dreptului de-o viaţă şi cunosc foarte bine Codul de procedură penală şi procedura de percheziţie. Reieşind din încheierea judecătorului de instrucţie, constatăm că dosarul penal a fost deschis la 3 aprilie 2014. Acum este începutul lunii noiembrie. Iată şi dovada că este o acţiune politică de intimidare a Partidului Liberal ca şi concurent electoral. Dacă dosarul a fost deschis la 3 aprilie 2014, de ce acum percheziţia? 7 luni au avut timp destul să verifice dacă într-adevăr firma ANDA a avut vreo tranzacţie cu firma ALDORA, care este suspectată de evaziune fiscală. Cu atât mai mult că, documentându-mă, am constatat că firma ANDA nu a avut NICI O tranzacţie cu ALDORA. Faptul că au efectuat percheziţia în timpul campaniei electorale, la început de noiembrie, mai aproape de alegerile parlamentare, demonstrează ca este o acţiune politică dirijată de Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc”, a menţionat Preşedintele Partidului Liberal.

Mihai Ghimpu a mai accentuat că, pe lângă aceasta, faptul că percheziţia a fost o acţiune politică de intimidare şi compromitere a Partidului Liberal o demonstrează şi prezenţa presei în momentul percheziţiei: “Procedurile obişnuite de percheziţie nu se fac cu prezenţa presei. Faptul că a fost chemată presa demonstrează că totul a fost plănuit de către PLDM şi PDM, având scopul să intimideze Partidul Liberal şi să-l compromită în plină campanie electorală, pentru că Dorin Chirtoacă este Prim-vicepreşedinte al PL şi Primar general al mun. Chişinău”.

“Nu înteleg, de ce Procuratura noastră păstrează în safeu dosarele ce ţin de BEM, traficul de influenţă al ex-Prim-ministrului Vlad Filat şi multe alte dosare? Este clar că la mijloc este interesul personal şi de partid!” — a declarat Mihai Ghimpu.

Preşedintele PL a accentuat că, reieşind din încheierea judecătorului de instrucţie, Instanţei de judecată nu i-a fost prezentat documentul (dispoziţie de plată) care ar confirma tranzacţiile dubioase la care face trimitere Procurorul şi, astfel, nu există probe juridice care să constituie un temei pentru efectuarea procedurii de percheziţie, aceasta a avut loc cu încalcărea gravă a procedurilor penale, ceea ce demonstrează, o dată în plus, că este o acţiune politică, şi nu juridică.

“Cei 2 alde Vlăduţ, vă aştept şi la mine acasă să faceţi percheziţii! Asta înseamnă guvernare democratică? Nici pe timpul guvernării comuniste nu a fost intimidată lumea aşa cum este intimidată acum, pe timpul guvernării «proeuropene»!”, a enunţat Preşedintele PL, sugerând că, prin asemenea practici, cele 2 partide — PLDM şi PDM — nu vor să compromită numai Partidul Liberal, ci şi şansele formării unei Alianţe Proeuropene după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.

Mihai Ghimpu a adresat şi un mesaj pentru reprezentanţii UE în R. Moldova — “Vreau să vin cu nişte observaţii la adresa celor care reprezintă UE în R. Moldova: toate lucrurile le văd şi le cunosc, dar le permit, le admit şi închid ochii. Agenţii economici sunt sufocaţi şi nu pot activa, peste tot este corupţie, contrabandă şi nimeni nu vede nimic. Iar actuala guvernare a găsit de cuviinţă să intimideze PL-ul! Iată încă o dovadă că PL este un partid care le încurcă aranjamentele financiare (BEM, Aeroportul Internaţional Chişinău) celor de la guvernare, şi politic — Rusiei. În zadar! Şcoala lor este una mârşavă şi murdară, în schimb, politica Partidului Liberal este şi va rămâne una corectă, cinstită şi pentru oameni!”

Valeriu Munteanu, Vicepreşedinte al PL, a făcut câteva precizări de natură tehnică pentru a elucida de ce acţiunile de astăzi, 31 octombrie 2014, sunt acţiuni orchestrate politic, în vederea intimidării şi încercării de a compromite Partidul Liberal în ajunul alegerilor din 30 noiembrie. “Pentru a le reuşi scopul, trebuiau să ţintească într-o persoană reprezentativă a Partidului Liberal. Formula şi legenda simplificată e următoarea: există o companie de publicitate unde activează fratele lui Dorin Chirtoacă, Lucian, iar aceasta a avut relaţii cu alta, şi alta cu o altă firmă, şi iată ultima firmă, ALDORA, a avut tranzacţii dubioase. Din acest lanţ, pe cea care a avut probleme nimeni nu o percheziţionează. Straniu! În Republica Moldova mediul de afaceri e atât de mic, încât fiecare 2 din 3 din firme au relaţii între ele. Desigur, ţinta nu era Lucian Chirtoacă, ci era Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedinte al PL, şi Mihai Ghimpu, Preşedintele PL. Bineînţeles, nu au găsit nimic, dar nici acesta nu era scopul, pentru că ei ştiau că nu vor găsi nimic. Ideea era să lanseze zvonuri false şi să intimideze Partidul Liberal! Este josnic acest comportament al foştilor colegi de Alianţă care au comandat aceste acţiuni. Aceasta nu descurajează Partidul Liberal şi noi nu vom răspunde cu aceeaşi monedă, pentru că indiferent de presiunile pe care le vor face, pentru noi primează legea. Din păcate, aceste acţiuni compromit statul de drept şi democraţia!”

Valeriu Munteanu a solicitat public ca Instituţiile vizate să confirme că nu s-a găsit nimic suspect pentru ca respectiva acţiune să nu fie lăsată interpretărilor de orice gen — “Noi le solicităm acestor foşti colegi de Alianţă să asigure independenţa acestor Instituţii şi să lase să funcţioneze legea. Iar Instituţiile vizate au obligaţia să confirme în mod public că a fost o încercare, dar nu s-a găsit nimic suspect sau compromiţător, pentru a nu lăsa acest proces la voia interpretării fiecăruia. În caz contrar, noi vom demonstra ilegalitatea acestei percheziţii şi că nu există nici o implicare a Partidului Liberal şi a lui Dorin Chirtoacă în acest dosar”.

“PROMIT că în Republica Moldova o să vină ziua când va funcţiona legea şi oamenii cinstiţi o să-şi poată vedea liniştiţi de viaţa lor, iar cei care cred că legea le aparţine lor şi ei sunt legea o să raspundă, mai devreme sau mai târziu, aşa cum se întâmplă şi în alte state. Aceasta nu înseamnă democraţie! Nu voi sunteţi legea! Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea. Bună dimineaţa, naţiune!” — a fost mesajul de încheiere al Preşedintelui PL, Mihai Ghimpu.

Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md