Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPL

Mihai Ghimpu: De 20 de ani cetăţenii n-au simţit ce-nseamnă democraţia! E timpul schimbării! Cu PL în familia NATO şi UE!

|versiune pentru tipar| PL, 15 noiembrie 2014

Astăzi, în localitatea Sărata Galbenă, Hânceşti, candidaţii PL la funcţia de deputat — Mihai Ghimpu, Preşedintele PL, şi Ştefan Vlas, Preşedintele OT PL Hânceşti, au avut o întâlnire cu alegătorii.

Mihai Ghimpu a vorbit despre situaţia politică, despre problemele cetăţenilor şi cum îşi propune PL să le soluţioneze, priorităţile şi obiectivele Partidului Liberal, precum şi realizările de până acum ale partidului. Preşedintele PL a menţionat că în cele 2 decenii de independenţă, partidele politice au dus o luptă geopolitică, aceasta fiind o consecinţă a ocupaţiei. “Timp de 20 de ani, în loc să ne ocupăm de creşterea economiei, nivelului de trai, să implementăm reforme, la noi s-a dus o luptă crâncenă în ceea ce priveşte identitatea, limba pe care o vorbim, istoria pe care o avem. Acum punctele au fost puse pe i! Datorită luptei PL, limba română este limba oficială a R. Moldova, elevii studiază istoria românilor, 28 iunie este Ziua Ocupaţiei Sovietice, arhivele KGB au fost desecretizate etc. Nu le mai permiteţi politicienilor care vin şi vă mint să ajungă la putere! Alegeţi în fruntea statului oameni cinstiţi, corecţi, care nu luptă pentru putere şi funcţii, ci pentru libertatea şi bunăstarea noastră şi a generaţiilor următoare!”, a spus Mihai Ghimpu.

Preşedintele PL a subliniat că politicienii lipsiţi de verticalitate, care duc o politică pro-rusă, dar, în mod făţarnic, depun flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, nu vor lupta niciodată pentru oameni şi pentru neam, interesele lor sunt meschine şi în detrimentul cetăţenilor republicii. De asemenea, Preşedintele Liberalilor a subliniat că Partidul Liberal dezavuează orice tentativă de corupere a alegătorilor — “Partidul Liberal nu va încerca niciodată să corupă alegătorii cu macaroane, orez, cartofi sau alte daruri electorale. Noi considerăm că aceasta este o umilinţă! Te umileşti şi umileşti cetăţenii! Aceste «daruri» sunt tot din banii DVS, stimaţi cetăţeni! Şi fiţi siguri că după ce vor accede la putere, vor lua dublu sau triplu, dacă nu înzecit sau însutit! Adevărata schimbare o poate aduce doar o guvernare cinstită şi democratică. Alegeţi grâul de neghină şi la 30 noiembrie votaţi Partidul Liberal!”

Preşedintele Partidului Liberal a mai subliniat că doar aderarea la NATO şi integrarea în UE a Republicii Moldova este singura soluţie pentru un viitor mai bun — “NATO şi UE înseamnă stabilitate, bunăstare pentru fiecare cetăţean, investiţii, economie. Pe când UV înseamnă să ne întoarcem la răul de care încă nu ne-am debarasat definitiv. Noi nu avem dreptul să lăsăm copiilor noştri problemele pe care le avem!”

Despre realizările echipei PL în r. Hânceşti a vorbit Ştefan Vlas, Preşedintele OT PL Hânceşti, şi Albert Darie, candidaţi PL la funcţia de deputat. Dânşii au subliniat că în pofida piedicilor, PL a găsit calea să apere interesele hânceştenilor şi să-i ajute să-şi rezolve problemele. De asemenea, aceştia au accentuat că datorită Partidului Liberal, în mai multe localităţi din Hânceşti au fost inaugurate monumente în memoria victimelor regimului comunist de ocupaţie, au fost derulate proiecte pentru construcţia reţelelor de canalizare şi apeduct, iluminare etc.

Mihai Ghimpu a îndemnat locuitorii să susţină cursul european al republicii, întrucât aceasta este singura cale spre un viitor în Libertate, Pace, Adevăr şi Bunăstare — “La 30 noiembrie, Republica Moldova va decide încotro va merge. Schimbările deja au început să fie vizibile: cetăţenii R. Moldova pot circula liber în UE, fără vize, a fost semnat Acordul de Asociere, multe drumuri naţionale au fost reparate sau construite. Nu poţi schimba radical lucrurile peste noapte, aşa cum un copac pe care l-ai sădit trebuie să-l îngrijeşti câţiva ani pentru ca să ajungi să culegi roadă. Nu tăiaţi acest copac al democraţiei! Alegeţi cursul european pentru Moldova! Alegeţi NATO şi UE! Votaţi PL!”

Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md