Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPL

Partidul Liberal — garantul păcii şi securităţii copiilor noştri!

|versiune pentru tipar| PL, 17 noiembrie 2014

În perioada 1–15 noiembrie 2014, circa 250 copii din familii cu mulţi copii, familii vulnerabile şi copii orfani au avut ocazia să vizioneze spectacolele “Colaj păpuşăresc”, “Motanul Leopold”, “Căpriţa strengăriţa”, “Pădurea de argint” şi “Cine-i rea şi cine-i bună” la Teatrul Municipal “Guguţă”.

Vizionarea spectacolelor se înscrie în tradiţia frumoasă instituită de OFL de a promova activităţi culturale pentru femei şi copii, contribuind astfel la educaţia, cultura şi atitudinea necesară pentru a înfăptui schimbărea până la capăt. Obiectivele PL sunt acelea de a investi în educaţie, dezvoltarea culturală şi infrastructura adecvată, pentru ca toţi copii din RM să se bucure de un trai decent nu doar de sărbători, dar şi în fiecare zi, alături de părinţii lor sau în cadrul instituţiilor abilitate.

La sfârşitul fiecărei spectacol, părinţii au avut posibilitatea de a avea un dialog direct cu candidaţii PL la funcţia de deputat care au prezenţi la eveniment.

Preşedintele Tinerului Liberal sect. Centru, Schidu Ştefan, a menţionat: “Copiii sunt viitorul nostru şi trebuie să fie pentru noi o preocupare zilnică. Investirea timpului şi a resurselor economice în tânăra generaţie reprezintă o investiţie în viitorul republicii”.

În context, Secretarul coordonator al OT PL Centru, Silvia Savca, a accentuat: “OTPL Centru pune accent pe dezvoltarea tinerei generaţii şi va continua organizarea acestor evenimente pentru copii, deoarece aceştia sunt viitorul nostru!”

Iurco Eugenia, Preşedinta OFL municipală, a adus mulţumiri deosebite părinţilor, care în pofida dificultăţilor materiale, se gândesc la dezvoltarea culturală a copiilor — “Mă adresez în special mamelor, care în majoritatea cazurilor poartă pe umeri povara dublă, serviciul şi gestionarea bugetului casnic, dar sunt şi cele mai sensibile la problemele familiei şi păcii. Copiii noştri au dreptul de a trăi într-un mediu sigur, iar securitatea poate fi asigurată doar în familia UE şi sub umbrela NATO!”

Acest eveniment de amploare a fost organizat de către OT PL Centru, condusă de către Roman Sofroni, în colaborare cu OFL municipală şi Organizaţia Tineretului Liberal Centru.

La finalul evenimentului, echipa PL a mulţumit actorilor şi administraţiei teatrului pentru efortul depus în altoirea frumosului pentru cei mai mici, dar şi părinţilor care, cu toate greutăţile pe care le-au întâlnit, au dat, totuşi, curs invitaţiei de a participa împreună cu copii lor la aceste spectacole.

“Partidul Liberal este unicul Partid care garantează pacea, securitatea şi bunăstarea pentru copiii noştri şi pentru toţi cetăţenii, prin aderarea la NATO şi integrarea în UE! Cu PL în familia NATO şi UE!” — a conchis Eugenia Iurco, Preşedinta OFL mun. Chişinău.

Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md