Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPL

PL pledează pentru depolitizarea Inspectoratului Fiscal şi Procuraturii!

|versiune pentru tipar| PL, 18 noiembrie 2014

Lilian Carp, Vicepreşedinte PL, candidat PL la funcţia de deputat în Parlament şi Alexandru Fleaş, şef adjunct DGETS mun. Chişinău, au participat la o întâlnire cu corpul didactic şi elevii Liceului Minerva.

În cuvântul de deschidere, Lilian Carp a menţionat că “votul din 30 noiembrie este un vot geopolitic, care va determina vectorul de dezvoltare a RM: fie alegem cale păcii, securităţii şi dezvoltării economice, fie alegem razboi, pericole de embargo, reguli neclare de business. Doar statele care se află sub umbrela NATO au beneficiat de cele mai mari investiţii în economie, iar cetăţenii din diasporă sunt cei care au solicitat securizarea investiţiilor acestora şi o politică fiscală independentă, dar nu dictată de către «şef» la telefon.”

O altă problemă la care s-a referit Lilian Carp şi care subminează grav procesele democratice din RM este alegerea Procuraturii, deoarece “se accentuează fenomenul fabricării dosarelor politice şi şantajarea politicienilor pentru interese de buzunar. În acest context, este necesară promovarea unor politicieni integri, necompromişi, iar PL vine cu această echipă corectă, onestă şi profesionistă, care va fi garantul unei guvernări eficiente şi în interesul cetăţenilor”, a mai spus Lilian Carp.

De asemenea, au fost accentuate lacunele din sistemul de învăţământ, cauzate de actualul Minister al Educaţiei, privind procesul de reformare şi procesul de desfăşurarea a examenului de BAC.

“Partidul Liberal propune readucerea elevilor din centrele de bacalaureat în sălile de clase, evaluarea testelor de către profesorii de unde vin liceenii, şi nu de către profesorii din centrele de verificare ale comisiilor de evaluare, înfăptuirea autonomiilor instituţiilor de învăţământ, ceea ce va genera creşterea salariilor din sistemul educaţional,dar şi crearea unui climat favorabil pentru elevii care susţin BAC-ul.” - a subliniat Lilian Carp, candidat PL la funcţia de deputat.

La eveniment au mai participat şi Eugenia Iurco, Vasile Urâtu, Silvia Savca şi Ştefan Schidu, candidaţi PL la funcţia de deputat în Parlament.

Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md