Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Astăzi, 21 noiembrie, Dorin Chirtoacă, Prim-Vicepreşedinte al PL şi Mihai Moldovanu, vicepreşedinte al PL — candidaţi PL la funcţia de deputat în Parlament, au participat la o întrevedere cu colaboratorii Spitalului clinic municipal nr. 1.
Mihai Moldovanu a menţionat că cetăţenii au obosit de vorbe multe, ei îşi doresc fapte — “Care sunt faptele prin care PL s-a remarcat la capitolul sănătate? Iată câteva din ele: Programul de renovări şi dotări în cadrul instituţiilor medicale, în total, începând cu anul 2007, au fost alocate circa 250 milioane de lei pentru domeniul sănătăţii; deschiderea Centrului municipal de hemodializă în Spitalul clinic municipal nr.3 «Sfânta Treime»; renovarea maternităţii municipale nr. 2, a departamentului de urgenţă şi a trei săli de operaţii în Spitalul municipal pentru copii «Valentin Ignatenco», a sălii de naştere şi de reanimare în spitalul clinic municipal nr.1; reparaţia instituţiilor medicale din cadrul AMT-urilor; înlocuirea geamurilor şi, parţial, a uşilor în Centrul stomatologic pentru copii; continuarea programului de procurare a utilajului medical: aparate radiologice (12), de anesteziere şi ventilatoare; procurarea de utilaj radiologic pentru instituţiile medicale (pentru prima dată după 1991); a fost construit un bloc nou cu dotări la Spitalul clinic municipal nr.2 «Arhanghelul Mihail» ş.a. Aceste realizări demonstrează angajamentul clar al Partidului Liberal pentru bunăstarea şi sănătatea cetăţenilor.”
În continuare, Dorin Chirtoacă s-a referit la realizările muncipiului Chişinău, chiar dacă în perioada 2007–2014 administraţia centrală a încercat în continuu să blocheze activitatea primăriei, acţionând, de fapt, împotriva locuitorilor municipiului. Prim-vicepreşedintele PL a accentuat că datorită echipei PL de la Primăria mun. Chişinău a fost evitat falimentul, au fost achitate datorii în valoare de 800 milioane lei, a fost stabilizată situaţia economico-financiară şi au fost efectuate reforme.
“În condiţii complicate, am reuşit să redresăm situaţia economică a municipiului, am asigurat un echilibru financiar şi am menţinut un grad redus de îndatorare — 3.5% din bugetul anual, ceea ce permite contractarea de noi finţări pentru dezvoltarea şi modernizarea capitalei.” — a subliniat Dorin Chirtoacă. Prim-vicepreşedintele PL a accentuat că de când deţine funcţia de Primar general al municiupiului, după 42 de ani, a fost rezolvată problema mirosului urât din oraşul Chişinău, provocat de nămolul de la staţia de epurare a apelor uzate, prin intermediul tehnologiei olandeze “Geotube”. Din procesul de tratare a apei potabile a fost eliminat clorul, s-au procurat 102 de troleibuze noi, iar 50 trolebuze au fost asamblate la Chişinău. De asemenea, Dorin Chirtoacă a mai menţionat, printre realizări, şi reconstrucţia, amenajarea şi punerea în funcţiune a lacului din parcul “Valea Morilor”; reparaţia şi reconstrucţia, începând cu anul 2007, a peste 20 de străzi, poduri şi intersecţii cu o suprafaţa de circa 600.000 m2; soluţionarea problemei inundaţiilor în zona gării feroviare; derularea programului “Prima Casă” pentru persoane şi familii tinere cu venituri medii ş.a.
Prim-vicepreşedintele PL, Dorin Chirtoacă, a îndemnat participanţii să iasă la vot, să aleagă vectorul european şi să participe, astfel, la dezvoltarea republicii — “Doar vectorul european şi umbrela NATO vor garanta pace şi securitate pentru cetăţenii noştri, precum şi replicarea reformelor din Chişinău la scara naţională. Cu PL în familia NATO şi UE!”
Întâlnirea a fost organizată în colaborare cu OT PL Centru, condusă de Roman Sofroni, iar la eveniment au mai participat şi candidaţii PL la funcţia de deputat — Eugenia Iurco, Silvia Savca, Vasile Urâtu şi Ştefan Schidu.
Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md