Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Dorin Chirtoacă, Prim-vicepreşedinte al PL şi Valeriu Munteanu, Vicepreşedinte PL, au participat la întâlnire cu studenţii şi medicii Universităţii de Medicină şi Farmacie “Nicolae Testemiţanu”.
În cuvântul de deschidere, Valeriu Munteanu a menţionat că “Partidul Liberal este un partid care cu preţul voturilor şi numărului mai mic de mandate îşi asumă identitatea română şi aderarea la NATO. Deşi, şi alte partide democratice pledează pentru vectorul european, ele nu menţionează că toate statele din fosta Uniunea Sovietică care au aderat la Uniunea Europeană, au aderat, mai întâi, la Alianţa Nord Atlantică. Doar Partidul Liberal spune adevărul până la capăt, fără să se ascundă în spatele unor interese.”
Dorin Chirtoacă şi-a început discursul cu întrebarea: “Noi ce soartă ne dormi? Cea a Doneţkului, Luhanskului şi Crimeea sau cea a Ţărilor Baltice?” Prim-vicepreşedintele PL a dat exemplul Estoniei, care se clasează în topul celor mai dezvoltate state din lume.
“Votul de la 30 noiembrie va decide încotro ne îndreptăm. Vă îndemn să mergeţi să votaţi şi să convingeţi încă cel puţin 10 prieteni sau chiar 100 de prieteni, asta în cazul dacă ne dorim să continuăm reformele. Chiar dacă unii politicieni s-au comprimis, vă invit să votaţi pentru cursul european al republicii. Partidul Liberal vine cu o echipă onestă care va accelara procesul dezvoltare şi integrare europeană. Cu PL în familia NATO şi UE!”, a mai spus Dorin Chirtoacă
Şi Valeriu Munteanu a venit cu un îndemn pentru participanţii la întâlnire: “Dragi studenţi, vi se pot părea că unele lucruri menţionate de mine par a fi neclare, vă invit să verificaţi care sunt averile candidaţilor PL la funcţia de deputat şi cât costă o minută de publicitate la canalele de televiziune. Un calcul simplu arată că timp de 45 de zile, aceste partide cheltuiesc circa 450000 de euro. De unde vin aceste sume fabuloase? Fiţi conştienţi pe cine alegeţi la 30 noiembrie! Îndemnul meu este să votaţi cu încredere Partidul Liberal! Un partid cinstit, onest, care-şi onorează promisiunile aduse cetăţenilor!”
La finalul întâlnirii, conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie a mulţumit echipei Partidului Liberal pentru aportul considerabil adus la modernizarea sălilor de studiu din, dar şi la renovarea şi utilarea corespunzătoarea a unui număr mare de instituţii medicale. La fel, rectorul Universităţii a firmat ca aspiraţiile Partidului Liberal se regăsesc în aspiraţiilor studenţilor şi corpului didactic din medicină.
Întâlnirea a fost organizată în colaborare cu OT PL Centru, condusă de Roman Sofroni, iar la eveniment au mai participat Eugenia Iurco, Silvia Savca, Vasile Urâtu şi Ştefan Schidu — candidaţi PL la funcţia de deputat în Parlament.
Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md