Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPL

Alegem PL pentru pacea şi bunăstarea copiilor noştri!

|versiune pentru tipar| PL, 24 noiembrie 2014

Sâmbătă, 22 noiembrie, Eugenia Iurco, Preşedinta OFL municpală, Silvia Savca, Secretar coordonator OT PL Centru — candidate PL la funcţia de deputat, precum şi Valentina Volontir, membra Biroului Politic OFL municipală, au participat la o discuţie cu 30 de părinţi din familii de risc. Întâlnirea a fost organizată în colaborare cu OT PL Centru, condusă de preşedintele Roman Sofroni.

La începutul întâlnirii, Eugenia Iurco s-a adresat părinţilor: “După cum vedeţi, am venit şi eu la această întalnire cu cei doi copii mei. Spun acest lucru deoarece înţeleg foarte bine care sunt obstacolele şi dificultăţile psihologice, dar şi sociale cu care noi ne întâlnim în calitate de părinţi, dar şi în calitate de cetăţeni. Totuşi, data de 30 noiembrie nimenu nu o va amâna, iar noi trebuie să facem o alegere. Oferta de moment a partidelor este dublă - Uniunea Europeană şi inexistenta Uniune Vamală. Noi ce ne dorim copiilor noştri? Pace şi bunăstare, aşa cum este în fiecare ţară din Uniunea Europeană? Sau război şi instabilitate ca şi în Ucarina? Dacă Federaţia Rusă a îndrăznit sa-şi atace fratele în mod abuziv şi criminal, noi cum am putea scăpa? Cuvântul NATO trezeşte întrebări şi nemulţumiri, dar este unica structură care ne poate garanta pace şi securitate nouă şi copiilor noştri. Şi doar PL îşi asumă responsabil această politică nepopulară, cu riscul a avea mai puţine voturi. Pentru că PL nu este partidul jumătăţilor de măsură!”

Eugenia Iurgo s-a referit şi la schimbările din or. Chişinău, menţionând proiectele unice implementate de Dorin Chirtoacă în calitate de Primar general al municipiului.

Tânăra candidată PL la funcţia de deputat, Silvia Savca, a accentuat că cetăţenii trebuie să fie activi şi să lupte pentru viitorul nostru european. Deşi sunt foarte multe probleme, iar corupţia şi credibilitatea partidelor politice a scăzut, PL vine cu o echipă onestă şi profesionistă, echipă care nu a fost implicată în scandaluri de corupţie şi trafic de influenţă, chiar dacă a fost la Guvernare. “Soare este pentru fiecare, să ieşim din umbră şi să fcem alegerea corectă pentru viitorul nostru. Votăm PL! Votăm NATO şi UE!” — a conchis Silvia Savca.

Valentin Volontir, reprezentant al Direcţiei protecţiei copilului, Primăria Municipiului Chişinău, a subliniat suportul continuu pe care Consiliul municipal îl acordă copiilor din categoriile dezavantajate şi că datorită colaborarii cu Organizaţia Tineretului Liberal Centru şi Organizaţia Femeilor Liberale, aceştia au beneficiat de multiple vizite la spectacole, întalniri, discuţii atât cu părinţii, cât şi cu copii. “Vă îndemn ca la 30 noiembrie să susţinem PL, să suţinem reformele europene pe care le-am început!” — a mai enunţat Valentin Volontir.

“Cu PL în familia NATO şi UE! Alegem PL pentru copii noştri!” — a accentuat, la final, Eugenia Iurco.

Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md