Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | partide.md | avere.md
Corina Fusu, vicepreşedintă PL, candidată PL la funcţia de deputat a avut azi o întâlnire cu studenţii şi profesorii de la Universitatea Tehnică din Moldova.
În dialogul cu studenţii şi profesorii de la UTM au fost abordate problemele actuale cu care se confruntă Republica Moldova, soluţia pentru aceste probleme fiind, potrivit vicepreşedintei PL, aderarea Republicii Moldova la NATO şi integrarea acesteia în Uniunea Europeană.
Nivelul înalt de corupţie, lipsa locurilor de muncă, securitatea şi pacea cetăţenilor, viitorul european al republicii, implicarea femeilor în politică, perspectivele pentru tineri — au fost câteva dintre subiectele discutate în cadrul întâlnirii electorale.
Corina Fusu a vorbit şi despre avantajele Acordului de Asociere şi Liber Schimb dintre Republica Moldova şi UE şi rezultatele care deja sunt vizibile — a crescut substanţial exportul produselor autohtone pe piaţa europeană.
În altă ordine de idei, vicepreşedinta PL le-a vorbit studenţilor despre necesitatea aderării Republicii Moldova la NATO — “Astăzi Partidul Liberal desfăşoară CARAVANA NATO ŞI UE în întreaga republică! Noi venim în faţa oamenilor cu adevăruri! PL va lupta până va realiza acest obiectiv, pentru că doar NATO poate asigura pacea, libertatea şi bunăstarea cetăţenilor republicii. NU mai există loc pentru politică duplicitară, cu duble standarde! Noi trebuie să ne definim corect calea, iar această cale este NATO şi UE!” În acest context, Corina Fusu a menţionat discursul subsecretarului de stat american pentru afaceri eurasiatice, Victoria Nuland, în care a accentuat că nu mai există loc pentru democraţie “neliberală” gen Putin şi politica la două capete nu va mai fi tolerată.
Garantarea păcii, securităţii şi bunăstării prin aderarea la NATO şi UE; oferirea posibilităţilor pentru cei plecaţi la muncă peste hotare să revină acasă, prin investiţii în economia republicii, locuri de muncă şi scutiri de impozite; crearea locurilor de muncă bine plătite şi crearea condiţiilor la sate, printr-o politică fiscală eficientă, prin investiţii şi combaterea corupţiei şi economiei tenebre — sunt câteva dintre priorităţile despre care a vorbit Corina Fusu.
Vicepreşedinta PL a invitat participanţii să iasă la vot, să-i convingă şi pe alţii să participe la scrutin şi să facă alegerea corectă — PARTIDUL LIBERAL.
La întâlnire au mai participat candidaţii PL la funcţia de deputat în Parlament — Ion Purice Nistor şi Violeta Mehryar.
Serviciul de presă al PL
Sursa: www.pl.md