Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 AlegeriParlamentare2014DeclaraţiiPLDM

Eugen Carpov s-a întâlnit cu alegătorii din raionul Criuleni

|versiune pentru tipar| PLDM, 23 octombrie 2014

Pe data 22 octombrie, vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov, candidat la funcţia de deputat din partea PLDM, s-a întâlnit cu alegătorii din raionul Criuleni.

În comuna Bălăbăneşti, Eugen Carpov a împărtăşit experienţa sa de ambasador la Varşovia, Bruxelles, Bucureşti şi a vorbit alegătorilor despre avantajele integrării Republicii Moldova în UE. Vicepremierul a menţionat despre proiectele şi granturile oferite de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea şi modernizarea Republicii Moldova. Eugen Carpov a accentuat că în urma liberalizării regimului de vize, tinerii pot să îşi continue studiile în ţările din Uniunea Europeană, iar prin experienţa şi cunoştinţele acumulate din exterior, vor aduce mai aproape Moldova de UE.

Eugen Carpov a vorbit şi despre conflictul din regiunea transnistreană.

“Politica noastră pentru reglementarea transnistreană este bazată pe un principiu sfânt. Noi nu vom admite niciun fel de reluare a careva acţiuni militare. Poziţia aceasta am promovat-o permanent. PLDM are o viziune foarte clară despre cum trebuie administrate problemele de securitate, problemele de dezvoltare economică etc”, a menţionat Eugen Carpov.

La Oniţcani, vicepremierul pentru Reintegrare a vizitat mai multe obiecte sociale, care au beneficiat de investiţii. Circa cinci milioane de lei au fost investiţi în reparaţia grădiniţei, Casei de cultură, pentru iluminarea stradală şi schimbarea uşilor din blocurile sanitare în instituţiile de învăţământ, renovarea Oficiului medicilor de familie şi reconstrucţia drumurilor din localitate.

De asemenea, Eugen Carpov a avut o întâlnire cu alegătorii din oraşul Criuleni, în cadrul căreia a vorbit despre Planul 2020 al PLDM.

Sursa: www.pldm.md